Eros in pictură
"Cu fiecare pensulă depusă pe suprafaţa pânzei, îţi simt pielea catifelată zvârcolindu-se sub gândul meu erotic. Nu eşti doar muza mea fidelă, ci şi fantezia mea subconştientă." toate drepturile rezervate © 2015 by _TrueBeliever
"Cu fiecare pensulă depusă pe suprafaţa pânzei, îţi simt pielea catifelată zvârcolindu-se sub gândul meu erotic. Nu eşti doar muza mea fidelă, ci şi fantezia mea subconştientă." toate drepturile rezervate © 2015 by _TrueBeliever
„Ia-mă cu tine, arde-mi carnea şi păstrează-mi oasele aproape, ca atunci când te duci să cânţi, eu să fiu orchestra care te acompaniază." Toate drepturile rezervate © 2016 by xenomorphius - imaginea coperţii nu îmi aparţine
Adoleşcenţi inconştienţi, petreceri, alcool, ţigări, prietenii, aventuri de o noapte şi un drum presărat de greutăţi sufleteşti. All rights reserved © 2014 by WeAreDevils ✔ cover made by WeAreDevils
"Am întâlnit. Am observat. Am aflat secrete. Am distrus." A fost orbită de dorința de a distruge. Așa că acesta e singurul lucru care o face fericită. Până în punctul în care distrugerea s-a intors împotriva ei. Astfel, devenind un personaj secundar in propria poveste. Un declanșator care va exploda deodată...
Skadi, adolescenta suedeză grotească se arată Vienei anilor 90', aducand o pată de negru, culorilor. Reuşind să-i sucească mintea lui Alexander, devine indispensabilă şi după dispariția ei subită. Înainte să plece insă, devine vaduva sa neagră devorandu-i juvenilitatea.
Nu există metodă mai eficientă de cunoaștere a unei maxime decât prin experimentarea ei având sursă externă, deși nu o face lege universală, relevanța ei fiind una particulară.
"De fiecare dată când scriam câte o poezie pentru cineva, persoana respectivă murea subit." "we all get addicted to something that takes away the pain" [ toate poeziile sunt scrise de mine, se poate explica astfel de ce sunt nașpa / probabil necesită editare ]