Suntem generația...
suntem generația cu super puteri.
După divorţul părinţilor săi, viaţa lui Katherine se schimbă radical. Renunţă la toate planurile pentru viitor şi cade în capcana drogurilor şi a unui stil de viaţă desfrânat şi periculos. Când tatăl ei reuşeşte să o tragă din întuneric, ia hotărârea de a se muta împreună într-un nou oraş, care însă ascunde alte secre...
Alice nu suportă trupa One Direction. Dar viața le unește drumurile și va ajunge chiar să se îndrăgostească de unul, dar de cine? Vor reuși să fie împreună? Ce sacrificii vor fi nevoiți să facă? Ce îi așteaptă pe viitor? [TERMINATA]
Depresiva si anorexica, pierduta si singura, astea sunt starile pe care le simte Ann' in urma pierderii mamei ei si a abuzurilor tatalui. Obligata sa faca lucruri pe care nu le dorea, Ann' cedeaza la final si ajunge inchisa in Losture, institutia pentru oameni cu boli fizice si mentale. Nu mai vede nici o lumina, sper...
Încă de mică, crescând la bunici, într-un sătuc, am avut ocazia să-mi treacă pe la urechi tot felul de povesti de groaza care în acel moment au avut efectul de a-mi provoca un sentiment de frică de necunoscut, de a-mi ridica părul pe întregu-mi corp. În urma acestor povesti, am ajuns să-mi fie frică să ies seara din c...
-Stii lucruri interesante despre desene? -Nu. -Atunci citeste cartea "Nu stiai? Afli!".
Are un nume de inger dar e un mic diavol. Cand se intalnesc amandoi , totul e exploziv. Nici unul nu vrea sa cedeze si dragostea lor se transforma intr-un adevarat razboi. Bogat , dorit de toate femeile , Travis e cel mai bun racer, e Diavolul.Relatiile lui se caracterizeaza in cateva cuvinte "le-o tragi si pleci". Mi...
"Iubito, nici nu ai idee cât de mult o să te rănesc, o să mă iubești încât o să depinzi de fiecare respirație a mea,o să mă cauți disperată,o să ai inima însângerată,abia aștept să te văd plângând până când aerul o să-ți devină dușman.O să te distrug Lissa,ai trezit demonul din mine."
Nazli este o fata rebela si incapatanata din New York. Ea locuieste impreuna cu mama ei intr-o casa modesta de la capatul orasului. Viata ei se schimba cand e nevoita sa se schimbe la o alta scoala in Londra. Aici il va intalni pe Savas, baiatul popular din scoala, care ar putea fi primul ei iubit.
,,Iubito, vei afla, sunt mult mai aproape decât crezi" ,,Îmi spui asta de 3 luni, am încetat să mai cred în tine, în noi" ,,Chiar doreşti să afli cine sunt?! Zi! Chiar vrei? " ,,DA! " ,,Uită-te în spatele tău... " #15 în proză scurtă ➡ 16.10.2016 #10 în proză scurtă ➡ 18.10.2016 #6 în proză scurtă ➡ 20.10.2016 #3...
Visatorii sunt acei oameni ce nu se tem sa aspire la ceva diferit fata de ce le ofera societatea. Ei au speranta si o alta viziune asupra viitorului. Ei isi doresc sa gaseasca ceva bun in orice. Cei cu plumb in ochi sunt persoanele detasate, ce au blocat orice fel de emotie. Unii devin astfel in incercarea de a se...
Când cei mai buni prieteni se îndrăgostesc unul de celălat, datorită unui joc penibil, viaţa lor se complică. Povestea Maiei și a lui Alex începe odata cu pariul stupid pus de Maia cu cel pe care îl plăcea nebunește...însă, ce se întâmpla când totul devine mai mult decât un joc?
( Volumul 2 dintrilogia Iubire Periculoasa) Cum va fi fica Evei, dacă nu cu un trecut la fel ca al mamei sale. Kayla și Lucas, noii frați Evens, merg împreună cu prietenii lor, Dylan și Mira, in vacanța de vară în Miami. Cu cine se vor întâlni acolo? Cum îi vor afecta lucrurile care le vor afla? " -- Vreau s...
Dragostea nu are vârstă, dar are restricții. Restricții pe care ceilalti le impun. Ea este o puştoaică lipsită de griji , rebelă si liberă - El este un bărbat închis in cuşca creată de el. "-Bună! Tu eşti vecinul nou? Lissa, încântată! -Mda, aşa şi eu. -Ei bine, dacă ai nevoie de ceva oricând ! Doar să bați la u...
Alice o fata normala. O fata draguta, dar puternica. Ce va face ea atunci cand va afla ca lumea ei nu este ceea ce pare?
(Finalizată) Toți știm poveștile cu fete bune și băieți răi, dar cum rămâne cu poveștile cu suflete îndurerate și inimi negre...? Emma Hepburn se considera o adolescentă normală până acum câteva luni. Născută și crescută la Londra, Emma primește o lovitură cruntă la plecarea definitivă a mamei. Pentru a-și reveni, tat...
Vol I Adam Winchester zis si demonul străzii ,un tip extrem de atractiv dar in acelasi timp extrem de periculos.El are o inima de gheata,dar cand o intalneste pe ea,Ayda Mitchell,viata lui se schimba radical.Dar nu totul merge ca pe roate. Adam si gasca lui sunt vanati de catre grupurile inamice,iar atunci cand ei af...
Jeniffer Evens,o fata normala,ajunge la cea mai buna facultate.O fata care se descurca in orice problema,oare îi va face fata lui Stiles?
Combinatia dintre niste frati protectori,mafie,iubire neinteleasa si parinti morti face viata Ancai un calvar.Va reusi sa treaca peste rapire,accidente,focuri de arma sau durerea sufleteasca o va distruge? Aflati totul citând cartea.
Toți dintre noi au găsit povești sau poezii de la scriitori celebrii, cum ar fi Mihai Eminescu sau Ion Creangă, care au fost mai deocheate și care te-au făcut să vrei să-ți tragi o palmă. Ei, bine, aici sunt toate adunate și gata de citire! 04 martie 2013 Ⓒ 2013 Dark_werewolf13. All rights reserved.
Carolina este o fata de doar 17 ani a carei viata se va schimba total dupa aparitia lui Jeff. Din fata cumintica va ajunge o criminala si viitorul ei va depinde strict de asta.
- Fiecare înger are demonul său. - Dacă tu eşti îngerul, atunci lasă-mă pe mine să port coarnele. Poveste realizata in colaboprare cu @Missimperfect12 Copyright © 2015. All Rights Reserved - @QuyenStefy and @Missimperfect12 *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, st...
A iesi de sub control - Imperfecta (I) •In curs de corectare• Amintirle imperfecte mi-au fost sterse, acum ei cred ca sunt marioneta lor perfecta dar ei nu stiu ce este cu adevarat PERFECT, si nu voi lasa sa fiu controlata. A iesi de sub control - Vocile (II) Eram liberi. Scapasem. Dar oare pentru cat timp? Intorsi ac...
Cautati poze? Cu flori? Artistice? Cu peisaje? Le gasiti pe toate aici!🐰🎶🎧👑
Nu are incredere in ea. Considera ca este inutila, ca tot ce face e in zadar, tot va gresi. Plange incontinuu datorita nedreptatilor la care e supusa. Nu are prieteni. Ea este Cry Baby. Oare va reusi cineva sa-i readuca zambetul pe buze dupa atata vreme in care a simtit cum se ineaca in lacrimi si suferinta?
Posesivitate , cel mai bun cuvant pentru al descrie pe "el" , misteriosul barbat care nu-i da pace lui Ashley . Ashley , o fata calma , si cu o afacere in floare , si-o relatie aparent perfecta . Dar stiti cum se spune " Aparentele inseala " Ce se va intampla cu cei trei aflati doar daca cititi cartea . Acesta carte...