ImLiria18
Nu aleg prea deseori să public ceea ce scriu, dar sinceră să fiu chiar vreau să împărtășesc cu voi asta căci mă gândesc că mai sunt oameni ca mine, oameni care au nevoie de ajutor, luptându-se cu viața zi de zi. Mulți dintre voi sunteți neînțeleși și judecați probabil pentru că sunteți diferiți, gândiți atât de multe, dar spuneți atât de puține. Aleg să scriu tocmai din acest motiv pentru că îmi face bine și mă ajută să uit de faptul că sunt la marginea prăpastiei.
Deseori văd lumea ca pe o mare moartă în care înot și nu mai ajung la mal, mă înec și cad pradă rechinilor... Iubire nu mai există sau cel puțin eu nu iubesc pe nimeni. Nu cred în bine, mai degrabă aș crede în forțele răului căci iadul există , e chiar aici pe pământ la câte se întâmplă nici nu-i de mirare să cred asta.
Hmm... ce ciudat se vede totul atunci când nu mai ai speranță și îți omori timpul scriind, stând în casă și gândindu-te cu ce ai greșit, sau de ce ți se întâmplă toate numai ție. Și așa trec zilele, lunile, anii și realizezi că nu ai făcut nimic cu viața ta , realizezi că de fapt tu nu trăiești ci doar îți omori timpul și aștepți să se termine chinul tău pe acest pamnt odată...
Dacă vă aflați în situația asta ați găsit exact persoana care vă înțelege. Nu prea pot să zic că sunt foarte bună în ceea ce fac, dar atunci când scriu , trec printr-o grămadă de stări și simt atât de multe lucruri și sper să transmit emoția asta mai departe.
În majoritatea cazurilor aleg să scriu despre moarte, stări depresive , lucruri înțelese mai mult de oamenii care se confruntă cu așa ceva. Așa că poate ceea ce am scris o să vă ajute și o să vă facă să înțelegeți că nu sunteți singuri și că mai sunt oameni ca voi chinuiți de aceleași gânduri și întrebări zi de zi.