~ un aberant volum de poezii ~ Trăim, dar nu pentru mult timp. Suntem întemnițați de univers la o viață trecătoare... Dar știți ce rămâne? Poezia. La fel că orice altă formă de artă, poezia este nemuritoare. Acest volum conține nu doar ideile mele visătoare, ci și speranța din sufletul oricărui om, fie el scriitor sau nu: speranța de a fi amintit, de a nu fi trăit în zadar. 05.06.2020 Mențiune ~ Sunset Writers 2020 Locul I ~ Concursul „Inima Cărților" Locul III ~ Viitori Scriitori Locul III ~ Summer Writers Locul II ~ Floral Writers Locul I ~ Talentele României Locul II ~ Talented Angels Locul I ~ The Sun Sets

Dacă părăsirea, renunțarea, iubirea, plictisul... ar locui într-un apartament, atunci acel apartament nu ar putea fi altul decât unul părăsit în care totul să devină vers. Dincolo de poezie... în aceste pagini este o poveste unitară, continuă... al cărei final încă nu îl cunosc. Nu îți spun decât să nu bați la ușă... intră încet, fără să tulburi versurile... sunt timide și se ascund. Copertă: Silver Spectrum

,, Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate, Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate, Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea. '' ( Mihai Eminescu, Epigonii) Mihai Eminescu - geniu înnăscut, poetul meu preferat... Scrierile sunt creații proprii. ✒

În volumul ce urmează am aruncat câteva pagini din jurnal, nu sunt in ordine cronologică, pentru că uneori iubesc să trăiesc în haos. Nu e un jurnal clasic, nu conține doar povești, cuprinde și un amalgam de stări și bucăți din suflet.

"Nici dacă aş rămâne fără pix nu m-aş opri din scris, că eu scriu cu sufletul Nu spune tu că sunt creaţia vreunui zeu Daca aş rămâne fără hârtie tot aş scrie, că eu scriu pe corpul meu Nu spune tu că ochii sunt oglinda sufletului, că ei râd şi el plange Versul ăsta e menit, orice teama să-l alunge Scriu cu sufletul pe corpul meu cu litere de sânge. " (Rappa, "Cu ghilimele") © - Irene Davis 2017 1 septembrie - 29 octombrie 🏆Premiul 1 în Poezie câștigat în cadrul concursului The Best Writers Awards.

De când am schimbat cerneala, Cuvintele-au prins culoare; Peniţa nu mai înţeapă Şi nici rima nu mai doare. Cea de ieri era cam neagră; Am ascuns-o într-o floare. Ea astăzi se ofileşte, Dar sufletu-mi e-n cântare. De când am schimbat cerneala, Am schimbat şi cauzale. Dacă spun c-am versuri triste E fiindcă nu-s finale.

Tu nu mai ești, n-o să mai fiu. Te-ai dus cu vântul, ceață brună, nimeni nu vrei iar să te-ajungă, și dorul meu prin ploi ți-l cânt.

Las durerea sa-mi arda amintirile, Cu ochii goi, ignor toate privirile. E greu sa te pierzi pe tine, dar cu timpul, Te resemnezi, si iti afli verdictul.

Spunem că perfectul nu există, deși niciodată nu l-am căutat. Am ales să ne prefacem că suntem buni așa cum suntem. Am ales să ne prefacem că ceea ce facem e maximul nostru. Am ales să ne prefacem că totul e exact așa cum trebuie, pentru că perfecțiunea nu există, deși ea e ultimul stadiu în care trebuie dusă o lucrare; mai ales omul. Prin versurile unei imperfecte am încercat să ating perfectul.

Aș putea scrie o carte cât de mult te-am iubit și poate inima încă o face, dacă exiști în ea, vreau să știi că ești cel mai bun lucru din ea, defapt ce vorbesc de lucruri, tu pentru mine ai fost intangibilă, dar te simțeam lângă mine, a trecut timpul, când mi-e dor, vorbesc cu o foaie și luna, care știa și știe cât te-am putut iubi, nebunesc, special și unic, dar oare, tu mă mai iubești?, o întrebare, cu un răspuns pierdut în nopți târzii, zeci de file, dar din toate încă îmi sună în cap voceai ei de înger de la miez de noapte