Vanessa Moore este o tânără obligată să trăiască după regulile celui ce și-a pătat mâinile cu sângele părinților ei. Din dorința de a-și regăsi fratele și de a-l scoate din viața ei, odată pentru totdeauna, pe cel ce o ține prizioneră , cade în mrejele unui joc periculos, captivant, al seducției , ce va trezi înăuntrul ei un puternic conflict interior. Își va juca toate cărțile disponibile, fără să știe că dincolo de acel chip frumos, pe care ea îl urăște atât de mult, se ascunde de fapt sufletul unui bărbat ce a primit o a doua șansă la viață.

...Încep sa dau de câțiva pași înapoi, dar ma lovesc de peretele rece al încăperii. Se apropie de mine la o distanta la care reusesc sa ii simt caldura corpului si respirația . Parfumul lui amestecat a celui de tutun mă îmbăta ușor și ma face să îmi pierd cuvintele cărora vroiam să le dau glas. O mana si-o poziționeaza pe perete la nivelul capului meu , iar cu cealaltă îmi mangaie usor brațul provocându-mi fiori in tot corpul. Ma simt prinsa în capcană,iar atunci când ma prinde de mâna, fara a pierde contactul visual , inima începe sa imi bată atat de tare de parca ar vrea sa imi părăsească pieptul. "Tu Vei Fi A Mea!" Șoptește avand grija sa accentueze fiecare cuvânt in parte din această promisiune surprinzătoare, dar sacră... (Capitolul 22. Confruntare)

Înițial, am perceput-o ca pe o simplă siluetă feminină în marea de oameni ce trecea prin stângă şi dreapta mea. O pană în bătaia destinului, dar se pare că destinul a oprit-o în palma mea. Mi-a dat şansa să sparg iluzia acelui chip frumos şi acelui zâmbet fugar. M-am apropiat de ea cu paşi măruți, am încercat să-i deslușesc misterul ținutului neatins. Părul ei închis la culoare miroase a frig şi mătăsos precum un pat pe care mi-aş petrece fiecare dimineata şi în care mi-aş înfinge degetele doar pentru a simți textura fină si distinsă. Ochii ei, la fel de negrii precum o noapte fără stele şi dominată din când în când de o anumită sclipire ca o luna în miniatura pe bolta întunecată a irisului, încă îmi bantuie serile. Buzele ei, mereu rosii ca sângele, purtau semnele unor şoapte nerostite, a unui regret, a unei mărturisiri înfrănate. Pielea ei, de porțelan viu, încă duce ruşinată semnele unui trecut dificil. Şi totuşi, şahul este pentru inimi puternice, ce ştiu că eşecul nu este o opțiune. Dar destinul este un jucător mai bun ca fiecare dintre noi. Am muncit să dezbin şi să cuceresc jocul de şah, doar că să cuprind în mâini regina. Dădeam viața şi contur cele mai ascunse creație pe care sufletul meu o putea concepe. Dar s-a întâmplat ca într-o zi să privesc cum creația mea s-a prăbuşit peste mine asemenea unui munte. Atunci, scuturandu-mă şi ridicându-mă din ruine, am găsit-o privindu-mă din picioare cu ochii aceia melancolici cu care mă obisnuisem să ii examinez strălucirile în fiecare dimineață, prânz şi seara. Dezamăgirea a fost tot ce am descoperit in ei. Rămăsesem mut. Nu mă puteam plânge, nu mai aveam lacrimi să sufar iar amarul se intensifica cu fiecare gura de aer. Iar tot ce a putut ea să spună a fost:" Nu cunosc iubirea ca pe ceva etern."

„A iubi înseamna căutarea jumătăţii întregului din care ai făcut cândva parte”. — Platon