"Nu degeaba în seara aia te-am făcut curvă. Aveam dreptate. Trebuia să te şi violez,nu cred că era o problemă. Oricum nu aveai să fi virgină toată viața". Ea ridică privirea la mine şi îmi dă o palmă peste ochi: "Eşti un idiot. Tu chiar ai crede că te-aş înşela cu Brad sau cu oricare alt băiat?! Eu pe tine te iubesc,dar tu eşti prea orbit de gelozie ca să vezi asta. Eşti un bădăran care nu merită iubirea unei fete, şi începe să plângă. Ti-am auzit pașii când coborai şi i-am spus lui Brad să mimăm scena asta ca să vedem cum reacționezi,iar tu te-ai comportat ca un nesimțit. Şi da,ai dreptate,nu o să fiu virgină toată viața,dar o să mă asigur că nu îmi iei tu acest lucru! pleacă în camera ei trântînd uşa cu furie. Cum am putut să vorbesc asa cu ea? Stiam doar că nu m-ar însela şi mai ales,nu cu Brad. A fost prima oară când mi-a spus că mă iubește. Iar eu,am facut-o sa sufere pentru a doua oară. Cum o s-o mai fac să mă ierte de data asta?? Cum??

-Haide, învață-mă să fac muzică. Învață-mă să trăiesc! Râsul ei delicat străbătu cele mai întunecate canale ale sufletului său, și sclipirea din cenușiul ochilor ei îl readuse la viață. Din nou. -Nu fi copil. Muzica, la fel ca viața nu se face cât ai bate din palme. Trebuie să faci mici combinații. -Cum? -Uite așa, răspunse, punând degetele peste clape. Pentru a da naștere muzicii, trebuie să te folosești de ambele feluri de clape, corect? De cele negre, și de cele albe. -Și ce legătură are asta cu viața? -Pentru că viața este asemenea unui pian. Clapele negre ale pianului își au seamănul în tristețea vieții, iar cele albe, reprezintă fericirea. Și pentru a crea un lucru veritabil, amintiri, muzică, absolut tot ce vrei, trebuie să te folosești de ambele seturi. Clape albe și negre. Trisețe și fericire. Așa compui sonetul vieții tale.