_SufletPierdut_
- Reads 905
- Votes 284
- Parts 10
De când m-am născut încerc sa ma acomodez cu muritorii, dar a fost și o sa rămână pentru mine ... un mare eșec.
Trăiesc ca un om normal printre ei ... Încerc sa le înțeleg viata, comportamentul, dar până acum n-am reusit s-o fac.
" Ma uit la picăturile de ploaie, care ușor lovesc geamul, apoi se scurg asemenea unui dans lent.
- Muritori prosti, spun încet, dar se pare ca cineva ma aude.
- Poftim?, întreabă proprietarul cafenelei, derutat.
- Ma uitam la ploaie ... oamenii sunt atât de prosti.. Oricât de mult ar fugii ploaia tot o să-i ude ...
- Da, dar alergând o sa ajunga mult mai rapid la destinație. "
***Cartea nu este editata , asa ca o sa fie câteva greșeli gramaticale.***