~ AVAILABLE ON AMAZON: https://www.amazon.com/dp/164434193X ~ She hated riding the subway. It was cramped, smelled, and the seats were extremely uncomfortable to sit on for hours on end. Now add a group of crazy mask-wearing, weapon-wielding, maniacs to the ever growing list of reasons why Gemma hated riding the subway. Gemma Conners is your average eighteen year old and for the past two years she's been riding the subway to and from school with no problem. She always expected the same ol' same ol'. Cramped spaces, hard seats, and perverts staring her up and down and "accidentally" bumping into her and blaming it on the train as it jostled people into one another. Never did she expect a group of masked men to rush in and hold everyone onboard hostage, demanding that they all play along with their sick and twisted idea of a "game". It was either that or die. To add on to her ever growing list of problems, one of the passengers onboard just so happens to be Archer Daniels, your typical high school "heartthrob" and Gemma's classmate. Her day just kept getting better and better. With Gemma's luck, she'd be lucky if she lasted five minutes. Yep. She really hated the subway. *Book Cover Credit: Irah Marie* Thanks again for making such an AMAZING cover!❤️

Amias nu ar fi crezut vreodată că părinții l-ar putea trimite la un liceu de elită aflat la periferia orașului. Când pronunța Zerah simțea o dorință arzătoare pe care nu o putea înțelege, parcă își vedea viitorul în oglină, însă pe cât de aproape era, pe atât de tare îl vedea în ceață. Ajuns acolo, împreună cu fratele său vitreg, va descoperi cruzimea și aroganța, slăbiciunea și iubirea de care nu știa că este capabil. Odată cu refuzul său de a intra în frăția băieților și cu respingerea lor totală, Amias își găsește liniștea pentru puțin timp în brațele Theyei. Însă va fi privit din umbră tot timpul. 24 octombrie 2016

cred că cerul s-a săturat să-i tot plângem pe sub lacrimi. june - july 2019.

"- De ce îmi faci asta? - Pentru că te iubesc! " ATENȚIE! Conține limbaj licențios. ©2016 AstridRedd. All rights reserved.

"Abia după ce am aruncat-o în apa rece, am simțit cum corpul îi freamătă, tresare și se trezește. Începu să se zbată, dând din mâni și din picioare nebunește. Știam că nu poate să înoate, o auzisem spunându-i asta tipului ăla blond, Alex parcă. Încet, căzu la fund, lăsând la suprafață o mână, în semn de ajutor, disperată. Am vrut să mă întorc, să plec naibii din locul ăla plin de amintiri urâte și să-mi văd de treabă. Dar atunci am aruncat o ultimă privire spre acea mână. Și atunci am văzut, atunci mi-am amintit. Parcă călătorind în timp, am ajuns înapoi. Același loc, un alt eu. Momentul renașterii mele în monstrul de acum. Aceeiași mână pe care am întins-o și eu, cu speranța ca tatăl meu să mă ajute. Dar n-a avut milă. Dar eu de ce aș avea? 'Nu fi ca tatăl tău!' -mi-a urlat în cap o voce interioară și mi-am încleștat pumnul."

În viață nu primești întotdeauna ce-ți dorești sau ce meriți, iar visurile nu devin realitate de fiecare dată, oricât de mult crezi în ele. Makari Aksenov cunoaște cel mai bine gustul dezamăgirii și al singurătății. Cu un trecut dureros care l-a marcat atât sufletește, cât și fizic, lăsându-i răni adânci care oricând se pot redeschide și sângera, Makari preferă să rămână în propria lume pe care și-a creat-o, cea a întunericului. Se distanțează de orice ființă umană, nu se atașează și a încetat să mai creadă în sentimentul plasat de către Dumnezeu în inima fiecărui om, iubirea. El este asemenea unei cărți, cu paginile însemnate și pătate cu cerneală, pe care oamenii refuză să o răsfoiască. Nesryn Warden vede iubirea în inimile goale. Ea este dovada clară că cele mai frumoase persoane ascund, de obicei, cele mai multe lacrimi. Nesryn este acea persoană care îți va oferi un umăr pe care să plângi și va sta întreaga noapte alături de tine, doar pentru a se asigura că totul e în regulă, chiar dacă ea este cea a cărui inima se sfâșie. Adesea preferă să stea tăcută decât să vorbească despre problemele ei. Suferă pe interior și cu fiecare zi care trece devine din ce în ce mai fragilă, dar nu uită să zâmbească și să râdă. El era tărâmul întunecat, ea un vârtej de fantezie, dar împreună au creat magie.

Nu stiu ce vreau sa ii cer, sa-si ia mainile de pe mine sau sa-l fac sa inteleaga ca imi doresc sa nu se opreasca. Partea rationala din mine ma cearta ca am permis sa se intample una ca asta, dar cealalta parte, partea care si-l doreste atat de tare il lasa sa faca ce vrea si asa se mai adauga o greseala in plus pe lista special conceputa pentru baiatul ce-mi atinge corpul de parca asta a facut intreaga lui viata.

”Știu că mi-a mai rămas puțin timp. Vreau ca în acest ultim drum să trăiesc tot ce nu am trăit în douăzeci și unu de ani. Vreau să îmi îndeplinesc douăzeci și una de dorințe. Și vreau să te iubesc pe tine, necunoscutule, deși nu știu cine ești. Vreau să mă asculți, să trăiești cu mine, chiar dacă nu te-am văzut niciodată. Fiindcă te iubesc. Cu dragoste, Joyce” coperta e făcută de xhomicidium. ah, te iubesc.:3

Ea-cuminte El-popularul scolii O simpla provocare ii va aduce impreuna si le va da viata peste cap...

El glumeț,ea serioasă. El important,ea o oarecare. Aparent,total opuși unul față de celălalt. Se întâlnesc în cel mai neașteptat moment,în cel mai ridicol moment. Cine ar fi crezut? Magneții opuși se atrag. Însă,există o singură problemă..Ei nu sunt magneți.