❝Eu i-am luat trupul, ea mi-a luat sufletul❞ - am continuat după o clipă.

Obişnuia să se uite în oglindă şi să plângă. Obişnuia să-şi ascundă frumuseţea în spatele unor ochelari tociţi. Obişnuia să se taie. Obişnuia să stea pe tumblr şi să scrie texte triste despre viaţa ei anostă. Obişnuia să-şi blesteme mama pentru că a adus-o pe lume. Obişnuia să fugă în baie şi să se ascundă după ce-şi băteau joc de ea. Obişnuia să-şi imagineze clipa în care va scăpa de chinul pe care-l suporta în fiecare zi. Obişnuia să facă toate acestea. Până au apărut ei!

Jocul poate fi de atat de multe feluri. Poate fi unul nevinovat, sau o inscenare haotica in toata regula. Poate fi unul distractiv, ludic, sau o adevarata lovitura nimicitoare. Poate fi un joc corect, sau unul al naibii de murdar. Pot exista reguli, sau nu. Si nu in ultimul rand, poti sa alegi daca vrei sa fii pradatorul sau prada. Totul pana aici e clar si perfect rational. Dar partea cea mai grea vine atunci cand realizezi ca ai pierdut si nici macar nu stiai ca ai inceput sa joci.

Si amintirea ei disparu treptat, se pierdu in ceata, ca luna eclipsata de stralucitorul soare.

”cel mai rău e să ne amăgim singuri.”