Lista de lecturi a lui NicoletaJirebie
10 histoires
Amintește-ți de mine  par moonybrn
moonybrn
  • WpView
    LECTURES 20,570
  • WpVote
    Votes 2,139
  • WpPart
    Chapitres 33
"Uneori îl simțeam atât de aproape încât mă puteam îneca în lumina lui, iar alteori era ca și cum ar fi scufundat în apă, unde eu nu îmi puteam ține respirația decât câteva secunde." Unele lucruri nu pot fi schimbate... Asta a învățat Alliana Blake încă din copilărie. Până la vârsta de optsprezece ani, Lynn nu a avut parte de multe lucruri. Fiind privată de dragostea maternă și de prezenta mamei, își ia viața în mâini încă de la șaisprezece ani. Dar cum niciodată nu scapi de gura lumii, în jurul lui Lynn s-a creat o carapace construită cu minuțiozitate prin care pătrund doar cei mai buni prieteni ai săi. Însă carapacea se năruie treptat în seara în care îl întâlnește pe misteriosul Cam Rosende. Lui Cameron Rosende nu i-a păsat niciodată de ceva în afară de munca și prieteni săi care ocupă locul familiei. Printre numeroasele sale misiuni nu a găsit niciodată timp pentru dragoste, dar totul se schimbă când o întâlnește pe Lynn, pentru care nu crede că simte ceva mai mult decât atracție. Cu toate că în vocabularul și în viața acesteia nu s-a inventat cuvântul "pasiune" sau "dragoste", Cam lasă rațiunea deoparte și se aruncă cu capul înainte. Dar când lumea periculoasă în care trăiește Cam amenință să o târască pe Lynn înăuntrul ei, ce va alege Cam? Dragostea sau siguranța ei? - Locul 2 - Categoria dragoste la concursul "Summer Cakes" . Cover by: @yoonymi
Ochi de Sarpe par LauraUnivers0
LauraUnivers0
  • WpView
    LECTURES 19,008
  • WpVote
    Votes 632
  • WpPart
    Chapitres 40
Din seria : Dragoste si lacrimi .O poveste romantica plina de gelozii și neacceptari în care Lora da peste fiul unui mafiot ce nu pare a fi prea gentil . Minciuni despre adevărată fiinta . Dar dragostea lor devine tot mai mare și asta ca la sfârșit sa se distrugă zidurile aceste iubiri ? Stați liniștiți! Asta e de abia prima poveste a celor doi...
365 zile par nonconformista
nonconformista
  • WpView
    LECTURES 15,391
  • WpVote
    Votes 133
  • WpPart
    Chapitres 5
Poti sa te îndrăgostești într-adevăr de o persoana in doar 365 de zile? Cu siguranță negați acest lucru dar,povestea Laurei si a lui Massimo e diferita,ambii ne arata ca dragoste cu forța se poate. Citește cartea aceasta,nu vei regreta. ~all rights reserved by nonconformista
Make me love you! par CarmenDumitru
CarmenDumitru
  • WpView
    LECTURES 238,719
  • WpVote
    Votes 9,913
  • WpPart
    Chapitres 27
Când Samantha Hope descoperă că sora ei , Kamelia Hope , are nevoie de un transplant de inimă , această începe să caute un loc de muncă. Fiind refuzată , cunoscuta femeie de afaceri , Mia Black îi face o ofertă avantajoasă. -"Mărită-te cu el , iar eu voi plăti operația şi spitalizarea."
Find you par --hell
--hell
  • WpView
    LECTURES 32,499
  • WpVote
    Votes 2,069
  • WpPart
    Chapitres 31
( Volumul 3 din trilogia Iubire Periculoasa) Toti se intorc. Cu mai multa putere ca niciodata. Familia Evens este gata sa treaca prin orice pentru a descoperii ce secrete le rezerva viitorul...si mai ales, ce secrete vor mai afla despre familia lor. Cu cine se vor intalnii si de data acesta? " Scott, da-mi hartia inapoi!" "Am un singur lucru sa iti spun Katt, stai departe de Lucas! E al meu." "R-Ryan, inceteaza, te rog!" Dar... ce se va intampla cand totise vor intoarce acasa pentru a petrece creciunul? Ce se va intampla? Vor ajunge pana la urma sa aiba parte de o viata normala? " Viata noastra nu este normala, am crezut ca ai inteles asta. Tot ce construim in jurul nostru se distruge la un momendat, deci munca noastra e inzadar." Coperta by Monica Data publicarii: 15.07.2017 Data finalizarii: 24.11.2017 #24--in dragoste:17.09.2017. #26--in dragoste:21.08.2017. #30--in dragoste:16.08.2017.
I need your love par --hell
--hell
  • WpView
    LECTURES 159,245
  • WpVote
    Votes 8,198
  • WpPart
    Chapitres 71
( Volumul 2 dintrilogia Iubire Periculoasa) Cum va fi fica Evei, dacă nu cu un trecut la fel ca al mamei sale. Kayla și Lucas, noii frați Evens, merg împreună cu prietenii lor, Dylan și Mira, in vacanța de vară în Miami. Cu cine se vor întâlni acolo? Cum îi vor afecta lucrurile care le vor afla? " -- Vreau să fiu cu tine! -- E periculos Kayla, plus că... -- Nu mă iubești. -- Kayla, eu nu știu ce este iubirea!" Aflați în I need you love. Data postarii: 06.02.2017 Data incheierii:07.07.2017 Coperta realizata de : Monica #02--IN DRAGOSTE(28.07.2017) #06--in dragoste(07.07.2017) #08--in dragoste(11.06.2017) #10--in dragoste(02.06.2017) #11--in dragoste(28.05.2017) #12--in dragoste(23.05.2017) #15--in dragoste(13.05.2017) #18--in dragoste(10.05.2017) #23--in dragoste(01.05.2017)
Băiatul din vecini * par LoveeToDream
LoveeToDream
  • WpView
    LECTURES 1,579,492
  • WpVote
    Votes 75,222
  • WpPart
    Chapitres 63
Kate era definiția perfectă a unei tocilare. Cărțile nu erau doar pasiunea ei, ci și singurele prietene adevărate. În paginile cărților și în lumea poveștilor, se simțea în siguranță... până când liniștea i-a fost zdruncinată de noii vecini. Alison a intrat în viața ei ca o furtună blândă, dar imprevizibilă. Cu o energie molipsitoare și un spirit liber, Ali a reușit să o facă pe Kate să se vadă altfel-puternică, frumoasă, de neoprit. Dar ce se întâmplă când în peisaj apare și Adam, fratele lui Ali? El: Băiatul nou, fermecător, misterios. Un player. Ea: Fata retrasă, nesigură, cu suflet blând. El: Se integrează rapid, adoră adrenalina și mmisterul. Ea: Preferă să rămână invizibilă, pierdută între pagini de povești. Două lumi diferite, două inimi ce nu ar trebui să bată în sincron. Dar ce se întâmplă când drumurile lor se intersectează? Ei bine, povestea abia începe... #SafeLove Campaign #SafeLoveRomania #NoMoreBullying Challenge All Rights Reserved © LoveeToDream 2015 Lucrare în două parți. Descrierea părții a doua se găsește în capitole pentru a nu ruina prima parte pentru cititorii noi. Highest ranking - #1 in dragoste
Love Of A Werewolf par ArianaLightwood16
ArianaLightwood16
  • WpView
    LECTURES 861
  • WpVote
    Votes 86
  • WpPart
    Chapitres 11
Ea e Thea Lockwood. O fată de 16 ani, cu părul șaten deschis și ochii albaștri. E o persoană cu un suflet mare, doar cu cine merită. Viața ei s-a schimbat atunci când părinții ei au fost uciși, cu sânge rece, într-o luptă cu o haită mai puternică, acum 1 an. Ea, împreună cu fratele ei mai mare, s-au mutat la unchiul și mătușa lor. ************* El e Malakai Moon. Mai precis, Alpha-ul haitei Moon. E un băiat de 19 ani, cu părul șaten spre blond și ochii albaștri cu o tentă de verde. E genul de tip nepăsător, care ar ucide pe oricine îi iese în cale. E arogant și foarte încăpățânat. Dar toate astea se schimbă când o întâlnește pe ea. Ea îl va accepta?♡ •Oare el e Alpha-ul Suprem sau doar un Alpha oarecare?• • Cover by @MelinnaBlack •♡
Time par LiveNiceTimes
LiveNiceTimes
  • WpView
    LECTURES 2,980,649
  • WpVote
    Votes 103,671
  • WpPart
    Chapitres 91
All endings are also beginnings. We just don't know it at the time. • • • VOLUMUL I - Time VOLUMUL II - Lost in Time Atentie: Cartea are un continut sexual, violenta si limbaj puternic. Nu este un fan-made dupa o alta carte, serial sau film. Este scrisa de mine si este creatia mea. Daca cineva doreste sa faca o traducere a acestei carti sa imi trimita va rog un mesaj inainte si sa nu faca nimic fara aprobarea mea. All Rights Reserved © LiveNiceTimes
+6 autres
Moara cu noroc - Ioan Slavici par citesteromaneste
citesteromaneste
  • WpView
    LECTURES 48,061
  • WpVote
    Votes 473
  • WpPart
    Chapitres 17
❗❗❗ -Cartea nu este scrisă de mine cuvânt cu cuvânt! -Cartea poate conține greșeli gramaticale! -Cartea este luată de pe internet și postată aici!