Nu se comporta exemplar. Nu avea ce căuta acolo. Nu trebuia să fie acolo. Nu aparținea locului. Nu va aparține niciodată. Toate astea o duseră la un comportament nedemn de locul acela, iar asta o duse la separarea de omenire. Toate astea o închiseră în camera de pedeapsă a teribilului ei orfelinat pentru comportament răutăcios. Camera 38 era o cameră goală. Sau așa se spunea.

Sunt un cadavru al simţământului ce umblă pe tărâmuri primejdioase ale minţii, mă scufund în nebunia mea şi mă las purtată pe valurile plăcerii de către el, demonul ce se plimbă liber prin mintea mea şi îmi controlează toate acţiunile. Sunt marioneta lui, prinsă în jocul distrugerii. Sunt a lui. Cover: Mara Karlberg #16 in Spiritual pe 23.05.2016 #8 in Spiritual pe 24.05.2016 #6 in Spiritual pe 26.05.2016

„Copiii mei, dragii mei copii! începe domnul Tuga, privind în gol. Dumnezeu a creat atâtea lucruri! Uitați-vă în jur! Rasa umană a reușit să supraviețuiască până acum, în anul 3419, un an plin de recolte. Toate sunt date de la Dumnezeu, dar toate vin cu câte o etichetă. Mai ales ploaia. Eticheta ploii e mâzgălită de un avertisment uriaș și urât; nu o atingeți căci ploaia ucide. E rea. Și nu numai ploaia în sine! De șaptesprezece ani încoace, ea are și Soldați ai Ploii! Feriți-vă, oameni buni! Feriți-vă!" v @AstropheaTamesis, 2017