"Lexi?" Întreabă el punând mana peste obrazul meu,dar eu mă m-am tras și m-am ridicat de pe pat. "T-tu ai fost în tot acest timp? Tu Îți dai seama ce spui?" Îl întreb eu enervata și trădată în același timp. "Înțelege ca nu am vrut sa te pierd." "Nu ai vrut sa mă pierzi? Dar nu te-ai gândit ca m-ai răniți ascunzând acest secret? Nu iti dai seama cât de grava este situația în acest moment? Tu ești cel din cauza căruia am dus viața aia oribila în orfelinat! De asta simțeai acea mila pentru mine. De ce? De ce nu mi-ai spus? " am zis eu urcând tonul din ce în ce nai sus ajungand ca în ultima propoziție sa tip la el. "Pentru ca...la naiba! Te iubesc ! Si ti-am zis ca nu vreau sa te pierd !" Spune el și se ridica de pe pat incercand sa ma prindă de mana ca sa mă tragă lângă el ,dar am fost mai rapida decât el și m-am dat trei pași în spate. "Nu..."

"Mama? Eu am un tata?" -o intreb dupa ce intra la mine in camera "Sara, scumpo, ai unul. Dar pe el nu-l intereseaza de noi" -spune si ma ia in brate "As putea sa-l cunosc?" "Nu. Nu voi face asta! E pentru binele tau!" "Inseamna ca nu ma iubesti!" "Sigur ca te iubesc! Nu fi prostuta!" Nu am mai zis nimic si am fugit pe usa. Stiu ca am doar 7 ani, dar sunt foarte desteapta. Ma numesc Sara. Mama m-a nascut la 18 ani, dar din pacate tata nu a fost acolo. As vrea sa-l cunosc. De aceea fug de acasa. Chiar daca nu-l voi gasi... tot nu ma voi intoarce. Mama e o prefacuta. Se comporta rar frumos cu mine,chiar daca eu vad in ochii ei nepasarea.