Acțiune
89 stories
Trandafirul Din Mlaștină by XCalypsoX
XCalypsoX
  • WpView
    Reads 179,399
  • WpVote
    Votes 14,299
  • WpPart
    Parts 24
Prima iubire ar trebui să fie inocentă, sinceră, dulce. A lor este departe de aşa ceva. S-au privit cu ură ani de zile, ignorându-şi sentimentele de frica prejudecăţilor, iar când au îndrăznit în sfârşit să se apropie unul de altul, totul în jur a început să se năruie. Într-un mic oraş din Louisiana, americanii şi indienii cajun încearcă să trăiască în pace, dar rasismul îşi înfige colţii adânc în momentul în care cadavrele încep să apară. Mlaştina a fost mereu un loc periculos, dar aligatorii nu sunt singurii însetaţi de sânge în Akers. Indienii sunt primii luaţi în vizor, în special mama lui Cain, care este cunoscută ca fiind practicantă voodoo. Rose este prinsă între căderea imperiului din familia ei şi iubirea pentru amerindianul superb. Cain încearcă să îl prindă pe ucigaş pentru a-şi salva neamul. Ştie că trebuie să stea departe de Rose Airline, aşa cum a făcut de la început, dar atracţia pentru ea îi distruge toate barierele şi se trezeşte pus în faţa unei alegeri imposibile: Iubirea sau loialitatea. Georgiana Ștefănescu ©️ 2021
Subjugare: Lordul Leu by ioannadiane
ioannadiane
  • WpView
    Reads 296,657
  • WpVote
    Votes 22,486
  • WpPart
    Parts 61
Aniela, fiica unei foste prostituate de lux, s-a luptat întreaga viață pentru aș depăși condiția socială și pentru a o scoate pe mama sa din lumea vicioasă în care alunecase de la o vârstă fragedă, fapt care, după multe bătălii, îi și reușește. Mutate într-o altă parte a țării, acolo unde nimeni nu le cunoștea și sub o identitate nouă, Aniela își dedică tot timpul marii sale pasiuni, baletul. Înflorește sub ochii tuturor și la finalul anilor de liceu îi este oferit un loc la cea mai prestigioasă academie de balet din Rusia, dar și din lume. Fiind nevoită să se mute din nou, de data aceasta fără mama sa, Aniela înfruntă ghețurile din Sankt Petersburg mai pregătită ca oricând să-și clădească cariera de balerină. Țurțuri reci de gheață se prăpușesc deasupra ei atunci când unul dintre colegii săi îi descoperă trecutul dureros și profită de acest lucru pentru a o șantaja pe frumoasa fată. Planurile băiatului nu se opresc decât în momentul în care o lasă pradă pe Aniela lumii întunecate a Rusiei la petrecerea la care participaseră împreună. Lyov Makar este prins într-un mariaj aranjat din interes cu fiica unui asociat, dar căreia nu-i acordă prea multă importanță. Vrăjit de delicatețea și grația frumoasei blondine încearcă să o atragă în mrejele sale, însă se va izbi de caracterul rece al fetei, de indiferența acesteia și de dorința constantă de a se îndepărta de bărbatul care emană prin toți porii doar pericol. Aniela aprinde în interiorul șefului mafiot scântei arzătoare pe care ea încearcă din răsputeri să le stingă, în timp ce el dă curs sentimentelor pe care le simte și nu-i permite fetei să se îndepărteze de el, fiind prins ca într-un vârtej de senzațiile pe care aceasta le făcea să ardă în lăuntrul său. Atenție! La un moment dat povestea va conține scene explicite și violență fizică/ de limbaj. Copertă: @yoonymi
O Singură Atingere- Volumul 2 by MiraCharis
MiraCharis
  • WpView
    Reads 50,510
  • WpVote
    Votes 4,051
  • WpPart
    Parts 8
Asasinul Cobra a fost odată un bărbat chipeş, glumeţ şi inocent. A fost West Charmer, unul dintre cei mai importanţi oameni din Englewood. Apariţia unei copile atât de rănite şi nevinovate ca Isabelle Weller îl face să-şi piardă minţile şi să comită o serie de infracţiuni doar pentru a se răzbuna în numele ei. Niciodată nu şi-a imaginat că ar putea iubi astfel, niciodată n-a existat plăcere pe buzele ei pe care West să nu o guste. O singură noapte, o singură atingere, şi toată normalitatea oraşului e dată peste cap. În numele iubirii West renunţă la libertatea lui pentru a-i oferi lui Isabelle siguranţa necesară. Iubirea ne posedează şi ne îndrumă să facem lucruri neisprăvite. Asta este povestea prizonierului 299, ucigaşul care înfundă puşcărie, dar care a avut o viaţă, un nume, şi o iubire de neînlocuit. Este o poveste despre sacrificiu, despre familie, despre dozele incitante de pericol şi adrenalină, şi despre cele mai teribile sentimente născute între o puştoaică rănită şi un băiat care abia a întâlnit adevărata dragoste.
LYCAN by XCalypsoX
XCalypsoX
  • WpView
    Reads 48,449
  • WpVote
    Votes 4,798
  • WpPart
    Parts 9
Marele Măcel, aşa cum este cunoscut de toţi, a schimbat radical cursul istoriei pentru omenire. Tot ce au creat timp de mii de ani, a fost distrus, şi bestiile ce erau cândva doar poveşti de groază, au devenit realitatea de zi cu zi. Kalis s-a născut în tărâmul lycanilor. Singura învăţătură pe care a primit-o a fost lupta continuă pentru supravieţuire. Atunci când este recrutată de regele lycan pentru a fi transformată în vârcolac şi trimisă la război, Kalis pleacă într-o ultimă vânătoare, menită să asigure hrana familiei sale pentru cât mai mult timp, dar îşi depăşeşte limitele şi ajunge prizonieră a vârcolacilor duşmani. Îl întâlneşte pe Amun, lycanul ce se presupune că îi este cel mai mare inamic, cel împotriva căruia trebuia să lupte până la moarte... însă povestea despre bestia îngrozitoare nu mai pare la fel atunci când ajunge să îl cunoască. Dispariţia ei reprezintă o ameninţare pentru propria-i familie, aşa că e nevoită să se întoarcă în tărâmul lui Akima, iar acesta simte apropierea ce se produsese între Kalis şi Amun şi hotărăşte să o folosească pentru a-l ucide pe duşmanul său. Tânăra fără niciun fel de puteri devine cea mai periculoasă armă de război între două ţinuturi ce se luptă de zeci de ani. Kalis este pusă în faţa unor alegeri imposibile: Să îl ucidă pe cel de care se îndrăgosteşte pentru a-şi salva familia, sau să îl salveze pe el şi să îşi lase familia în ghearele bestiilor. © Georgiana Sandu 2019
Drakor by QuyenStefi
QuyenStefi
  • WpView
    Reads 42,089
  • WpVote
    Votes 3,636
  • WpPart
    Parts 25
{ON HOLD} -Ultimele cuvinte? a întrebat el, zâmbind drăcește. - O să arzi în Iad, bastardule! - Ce coincidență! Acolo m-am născut, a spus înainte să-şi înfigă mâna în gâtul său arzându-l de viu." Nu îți pot oferi alte detalii, ci doar faptul că noi suntem ucigași. Suntem hoți. Suntem damnați. Nu suntem făcuți pentru povești de dragoste. Suntem făcuți doar pentru a lupta. Pentru război. Această poveste este scrisă în colaborare cu @IvonaDubois. Unele personaje se regăsesc în romanul "Rolifer", poveștile noastre îmbinându-se. Acțiunea din unele capitole se regăsește în ambele romane, fiind povestită din perspective diferite. Copyright © 2018. All Rights Reserved - @QuyenStefy *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, storage in a retrieval system or retransmission, in any form or by any means, electronic, mechanical or otherwise, is strictly prohibited without prior written permission.
The Bloody Machete by _-BlackQueen-_
_-BlackQueen-_
  • WpView
    Reads 8,372
  • WpVote
    Votes 1,531
  • WpPart
    Parts 121
* Povestea nu a apucat sa fie terminata și nici nu continuă. O pastrez aici pentru a arata evolutia mea, plus ca face parte din timpul meu pentru care chiar m-am straduit. Readaptarea cartii se afla pe "Beneath The Remains", tot pe contul meu, acolo chiar merita sa dai un ochi -------------------- Prinsi intr-o camera mica dintr-un spital pe care il cercetau de resurse, Dean Anderson si Jake Paul, se gandesc ca isi vor gasi sfarsitul. Dean mai ambitios de fel, reuseste sa isi infranga frica si intra in lupta. Baietii ajung la capat de hol, unde sunt aprope mancati, dar in final salvati de Erik, un baiat tanar, care ii gazduieste alaturi de iubita sa, Pamela, care la prima vedere isi arata fața de scorpie. Intalnirea cu Pamela si Erik afecteaza oare povestea baietilor? Oare vor invata cei doi sa lupte, sa se descurce afara si sa gaseasca ce isi doreste orice supravietuitor, un adapost? ----------------------------------------------------------------- Primele cinci sezoane nu au avut un nume specific, de la sezonul sase in sus, totul are sa se schimbe. Fiecare sezon care apare nou, are un nume diferit. Season 1-5 --> The Bloody Machete Season 6 --> The Bloody Machete: Horror Side. Season 7 --> The Bloody Machete: Fear Season 8 --> The Bloody Machete: SledgeHammer Season 9 --> The Bloody Machete: In The Woods Season 10 --> The Bloody Machete: Toys In The Attic ATENTIE! Coperta actuala a cartii este strict facuta pentru sezonul 9, "In The Woods". In primul episod din sezoanele 1-5 se afla coperta pentru sezoanele 1-5, in primul capitol "Horror Side" se afla pentru sezonul 6, in primul capitol "Fear" pentru sezonul 7 si in primul capitol "SledgeHammer" pentru 8. Ce coperti vedeti le momentul actual, sunt cele mai noi modele. O sa vina o zi cand o sa prezint evolutia copertii pe TBM(pentru toate sezoanele) Data oficiala a lansarii: 16.04.2017
Infractorul  by Lucifer_9_
Lucifer_9_
  • WpView
    Reads 120,566
  • WpVote
    Votes 9,438
  • WpPart
    Parts 40
Jade și Manu se întâlnesc în mod bizar. El un hoț fugar, iar ea o simplă femeie ce se bucura de vacanța ei la un motel din Mexic. Ispititor și chipeș, Manu prezintă argumente solide lui Jade și o convinge să îl ajute să fugă de urmăritori... Locul #9 în Aventură - 03/aug/2018
Femeia lui Vaughn by Lucifer_9_
Lucifer_9_
  • WpView
    Reads 165,265
  • WpVote
    Votes 12,043
  • WpPart
    Parts 49
Un plan egoist de-al fratelui ei, o aduce pe Sofia în mijlocul unei alegeri dificile, dându-i viața peste cap într-un stil haotic. Cum va face ea față problemelor și cine e cel care îi va sta alături indiferent de situație?