Stau rezemat de un perete. De un perete, dar înconjurat de alți trei. Încolțit de toți patru. Toți patru, de un alb pur, fără vreo mică pată. Fără vreo mică pată, doar albi. Albi ca speranța, speranța moartă din interiorul fiecăruia dintre noi. Dar poate, poate că mai există o mică părticică rămasă, pierdută pe undeva, de speranță vie. Poate că așteptăm cu adevărat ca, la un moment dat, să dea năvală o ploaie măruntă, care să scurgă fiecare picătură de culoare din noi. Poate asta așteptăm, cine știe? Cine știe ce este viața, pentru ce a fost dăruită și pentru ce va fi, în continuare, folosită? Îți dau un pont, de încurajare : nimeni.

Când tu îl iubesti iar el nu știe că existi... Necesită editare! #9 proza scurta-11.06.2016 #7 proza scurta-23.07.2016 #4 proza scurta-24.-7.2016 #3 prozascurta- 25.07.2016, 13.09.2016 #2 proza scurta-30.07.2016 #1 proza scurta- 01-03.08.2016 Coperta : @fvck-u

"-Eram conştient ca o sa ajungem aici. -Atunci de ce ai continuat? -Pentru că inima mea spune că o să moară fără zâmbetul tau. Şi pentru că dragostea nu este aici pentru a ne face fericiti. Eu cred că există ca sa ne arate cât de mult putem indura".

Cartea nu este corectata momentan. Sunt destule greseli, insa imi cer mi de scuze.