Favorite citite ❤️️
44 stories
O mie și una de plăceri by CathyaMp
CathyaMp
  • WpView
    Reads 211,573
  • WpVote
    Votes 4,322
  • WpPart
    Parts 8
📚Disponibilă în format fizic pe cathyamp.ro 📱Sau e-book pe Google Play Books Stella Harlow are viața perfectă. Este unul dintre cei mai apreciați ceasornicari proiectanți din biroul ei, are un logodnic perfect, cu o relație la fel de perfectă, și urmează să se căsătorească într-o lună. Până aici, tabloul vieții sale este de invidiat, până într-o zi în care persoana care a susținut-o în carieră și viață, se prăpădește subit, și de acolo, lucrurile încep să ia o întorsătură nefastă în viața ei. Noul ei șef, moștenitorul imperiului Bluntime&Co, pare că i-a pus gând rău încă din prima clipă în care a călcat în companie. Acerb, megaloman și perfecționist, Președintele imperiului cronologic, Maximilian Bluntime, este unul dintre cei mai râvniți burlaci din oraș. Dar căsătoria nu este una din prioritățile sale, căci pare mai degrabă căsătorit cu munca, însă destinul i-a fost deja scris, și acum trebuie să aleagă între libertate, sau imperiu. Iubire sau obligații, căci are la dispoziție O mie de zile să aducă un moșternitor pe lume, împreună cu nimeni alta, decât asistenta lui și fiica dușmanului său, Stella Harlow. „Nu am nevoie de o mie de zile să mă îndrăgostesc de Maximilian Bluntime, pentru că a bărbatul acesta a fost și a rămas singura mea plăcere vinovată. Un singur bărbat, o mie de zile. ♟️© 4 iulie 2023 CATHYA MP
Sasha by MajaMaxen
MajaMaxen
  • WpView
    Reads 77,797
  • WpVote
    Votes 4,338
  • WpPart
    Parts 16
Sasha Burov a crescut obișnuit cu respingerile celor din jur. În special cu ale celor apropiați lui. Din această cauză nu se poate atașa de nimeni. Cu toate astea, Scarlett Cooper nu ține cont de dorințele lui, pe care și le exprimă adesea. Scarlett vrea să-i schimbe complet percepția despre viață. Scarlett vrea să-i lase cicatrici pe care să nu le mai poată șterge, ca să rămână pentru totdeauna marcată în interiorul lui Sasha.
Deviant Kind by Ellen_Kind
Ellen_Kind
  • WpView
    Reads 8,911
  • WpVote
    Votes 391
  • WpPart
    Parts 6
"Dalia mi-a spus odată că sunt ca o noapte întunecată. Ceea ce nu ştie ea e că, în nopţile întunecate, stelele ca ea strălucesc cel mai puternic." KEVIN Nu fac ceva complicat. Sigur că nu fac dragoste. Cu absolvirea la vedere, aproape am reușit, fără să mă încurc în relații de dragoste cu fete. Mai ales că nu vreau să am de-a face cu ea. Dalia. Reven. Șoricelul timid care nici măcar nu poate să mă privească, fără să hiperventileze. Ea nu este ceva pentru mine. Frumoasă, sigur, dar sunt o mulțime de femei frumoase. Sunt perfect mulțumit să o ignor... până când viața ei e brusc în mâinile mele. DALIA Vrei ceva? Kevin îl va lua de la tine. Îți place ceva? Kevin îl va distruge. Iubește-l? Raiul să te ajute. Ar trebui să fii cea mai sinucigașă persoană de pe fața pământului. Și totuși, ar fi putut fi eroul meu. M-am gândit că poate era. Mi-a salvat viaţa într-o noapte, anarhistul crud şi frumos. Nici măcar nu l-am văzut venind. Nu l-am cerut. Dar în momentul în care o fac, este prea târziu. Demonii pe care i-am ascuns de ani de zile devin neliniștiți... iar Kevin Kind este singurul care îi ține la distanță. Chiar dacă face imposibilul. Trece peste legătura noastră de sânge care a despărțit orice relație între familiile noastre.
Pe căi greșite by KieraAslog
KieraAslog
  • WpView
    Reads 230,271
  • WpVote
    Votes 8,003
  • WpPart
    Parts 10
Primul volum din seria „Our Ways". „Unde sunt ei, acolo e și focul." Jasmine Alton nu ar fi trebuit să se întoarcă vreodată în acel oraș. Ashton Rivera nu ar fi trebuit vreodată să se apropie din nou de ea. Focul este alimentat de un altul, iar de cele mai multe ori furia ce se dezlănțuie duce în cele din urmă la... ruine.
Drako by KieraAslog
KieraAslog
  • WpView
    Reads 1,456,862
  • WpVote
    Votes 31,527
  • WpPart
    Parts 23
Publicată la editura Bookzone. Capitolele nu sunt editate așa cum sunt publicate. Drako (Latura sa întunecată) Despre băiatul care a renăscut din foc. Atunci când destinul aduce împreună două persoane care nu ar fi trebuit să mai aibă de-a face, lucrurile nu ies niciodată cum trebuie. Drako și Joanna nu au nimic în comun, cu excepția unui trecut cumplit și a unor legături ce le vor pune atât existența lor, cât și a persoanelor din jur, în pericol. Minciuni, secrete, lacrimi și pasiuni, totul se îmbină în cercul vicios ce-i înconjoară, iar singura modalitate în care se mai pot salva, este să-și dea foc sentimentelor, făcându-le scrum. Cartea conține limbaj licențios și scene de erotism (nu prea multe, nu prea explicite) Comedie romantică, cu puţină tragedie. Toate drepturile rezervate © 2017 Kiera Aslog
13th Street by AmaTerasuNix
AmaTerasuNix
  • WpView
    Reads 1,521,067
  • WpVote
    Votes 84,715
  • WpPart
    Parts 60
"River face parte dintr-o bandă, umblă vorba prin liceu. Juliana se înțelege bine cu toată lumea. River poartă mereu după el aceeași bandană neagră, legată de încheietura mâinii lui stângi. Juliana portă mereu la gât același lănțișor din argint pe care l-a primit în copilărie de la cel mai bun prieten al ei. River își pierde timpul liber în 13th Street, locul unde se adună cei mai nebuni oameni din Bronx. Juliana adoră să-și piardă timpul liber făcând fotografii oamenilor de pe stradă. River nu se deplasează cu mașina, el vine la liceu cu placa de skate. Juliana preferă să ia la pas străzile orașului, pentru a putea surprinde în fotografiile ei cât mai multe momente. River reprezintă focul neîmblânzit, iar Juliana adoră să se joace cu orice flacără."
Inimi rivale by IvoDima
IvoDima
  • WpView
    Reads 29,557
  • WpVote
    Votes 304
  • WpPart
    Parts 2
Seria Rivali. Cartea a III-a Iubirea e fragilă și dacă nu ai grijă de ea, o poți pierde cu ușurință. Eu asta am învățat din lașitatea mea. M-am speriat și am fugit timp de trei ani pe alt continent, sperând în adâncul sufletului meu că o să mă aștepte. Ca, atunci când o să mă întorc, o să mă strângă în brațele sale și o să fim împreună. Dar m-am intors într-un cosmar, pe care l-am provocat chiar eu. Acum trebuie să îl recuperez pe Jackson Deverell și să mă asigur că inimile noastre rivale se regăsesc una pe cealaltă. Dar când obstacolele continuă să îmi pună piedică, o să reușesc să îmi găsesc fericirea alături de rivalul meu preferat?
Hazard by SinusIridum
SinusIridum
  • WpView
    Reads 224,721
  • WpVote
    Votes 11,656
  • WpPart
    Parts 11
❝Nevaeh și Hazard se potrivesc ca nuca-n perete. Hazard are grijă de cei doi frați mai mici ai săi - Blanche și Rider - și de tatăl lor paralizat; Nevaeh abia reușește să aibă grijă de cei doi câini ai săi - Brutus și Daisy. Hazard abia mai are timp să doarmă - are două joburi, ar vrea să termine liceul și fiecare zi e mai proastă decât precedenta; Nevaeh are mult timp de pierdut - la spa. Hazard are trei perechi de blugi și câteva tricouri; Nevaeh are atât de multe diamante, încât nu se mai deranjează să le numere. Hazard e cu capul pe umeri; Nevaeh e o răzgâiată. Și amândoi sunt încăpățânați din cale afară. Nevaeh și Hazard se potrivesc ca nuca-n perete, dar dragostei nu-i pasă. ❞ Copyright © 2018 A. Stephanie
Liceul Appleby - PUBLICATĂ by DreamSmileLive
DreamSmileLive
  • WpView
    Reads 766,223
  • WpVote
    Votes 3,060
  • WpPart
    Parts 8
Fosta "Jocul măștilor". Charity Good este o fată puternică, muncitoare și independentă, căreia nu i se potrivește deloc numele pe care îl are. Cu o viață modestă, dar complicată, încearcă să facă din fiecare secundă una plătită, căci timpul pierdut înseamnă bani pierduți. Ace Appleby este tipicul băiat bogat, arătos și intimidant, dorit de multe fete. Abuzează de tot ceea ce deține pentru a păstra oamenii aproape, însă docili. Deși multe zvonuri controlate umblă despre Ace, nimeni nu îi cunoaște cu adevărat viața... sau pe el. Destinele celor doi se ciocnesc în forță, la fel și caracterele lor puternice. Cu toate că multe măști sunt purtate în acest joc, în spatele cortinei se întâmplă cele mai importante lucruri. Iar când cortina cade, spectacolul realității începe. All rights reserved © DreamSmileLive
Pedeapsa lui Matthew by BogdanFlorian92
BogdanFlorian92
  • WpView
    Reads 496,048
  • WpVote
    Votes 60,002
  • WpPart
    Parts 84
*** ,,Pedeapsa lui Matthew" continuă povestea lui Matthew Carson, prietenul cel mai bun al lui Alexander Smithson. Cine este Matthew? Este el cu adevărat acel om pe care bărbaţii şi l-ar dori ca prieten, iar femeile ca iubit? Sau poate că este o persoană diferită de acel Matt aflat în ,,Dincolo de copaci"? Ce l-a determinat pe Matthew să se schimbe? De ce a ales să trăiască în singurătate? Veţi afla totul în povestea de faţă. ,,Drumul îi purta spre ţinuturi necunoscute. Şoseaua şerpuia întunecată în urma lor. Nici el şi nici ea nu ştiau încotro se îndreaptă. Viaţa avea să decidă ce se va întâmpla cu ei. Care le va fi destinul? Vor putea să urce muntele sau să depăşească prăpastia care îi despărţea? El îi ucisese tatăl, iar ea încercase să răzbune moartea părintelui ei. Şi cu toate astea se simţeau atraşi, în mod inexplicabil, unul de celălalt. El credea că nu se va putea îndrăgosti de altă fată, iar ea nu mai avea loc de alte sentimente în inima ei plină de suferinţă şi de ură." Copertă realizată de @georgianapetcu902