ೃ🌹་༘࿐ 𝑇𝑟𝑢𝑒 𝑙𝑜𝑣𝑒 𝑖𝑠 𝑙𝑖𝑘𝑒 𝑏𝑙𝑜𝑜𝑑... ー 𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚𝐫𝐢
53 stories
Alb Și Speranță  by Mortheea___
Mortheea___
  • WpView
    Reads 1,158
  • WpVote
    Votes 464
  • WpPart
    Parts 31
Volumul 3 din seria "Măștile destinului" Viața nu e altceva decât un drum lung spre moarte, un duel cu destinul, o bucurie trecâtoare, un amestec de lacrimi şi râsete, un vis trăit în grabă, un test al faptelor, o iluzie a sufletului. Viața e o candelă plăpândă, pe care binele o hrăneşte, pe care răul o macină. Destinul e un nimic atotputernic. El nu cade asupra oamenilor indiferent de acțiunile lor, ci cade peste cei care nu acționează. Uneori îl întâlnim pe drumul pe care ne feream de el. Viitorul îl putem modela cum vrem. Viitorul e un lut căruia voința îi dă formă. Moartea, în sine, prezintă sfârşitul unui drum, ba nu, bifurcarea acestuia spre veşnicie, moartea e o sentință şi totodată un nou început, un scop atins, moartea e ultimul licăr al unei candele ce se stinge, un nou început, un punct după care urmează altele două, un epilog şi un recviem, fiind totodată un imn şi o romanță, o dramă cu un sfârşit însângerat. Masca e o față fără umbră, un secret fără viitor şi lipsit de trecut, masca e o oglindă fără reflecție, un chip fără emoție. De ce porți o mască dacă nu mai ai chip? Înainte, purtai mască pentru că aveai un chip, acum, ai chipul dispărut în ceața uitării, masca nu mai are rost!...masca ne spune mai multe decât o față! Eşafodul nu e altceva decât un topor în mâina destinului, e tronul martirilor, e pedeapsa criminalilor, e răzbunarea celor slabi, e o încercare pentru cei puternici, e arma fatală din mâinile Domnului, e un dans fără podea, ultima privire spre cer. El simte frica, şi astfel devine mai puternic, cu fiecare picătură de sânge, el capătă putere. Misterul omului cu mască de fier e însfârşit elucidat. Toate măştile cad dezarmate pentru a scoate în lumină adevărul. După o epocă de negură şi întuneric, răsăritul luminează teatrul dramei! Destinul suflă încă o dată candela vieții, dar nici
Albastru Și Dreptate by Mortheea___
Mortheea___
  • WpView
    Reads 870
  • WpVote
    Votes 270
  • WpPart
    Parts 15
Volumul 2 din seria " Măștile destinului" Triologia,,Măștile destinului,, e o dramă istorică despre dragostea nobilă și eternă, despre adevăr și devotament, despre mistere și mistică, o carte care te pune cu gândul la duelul dintre viață și destin. În continuarea poveștii din cartea întâi, eroina respectivei opere luptă cu curaj împotriva trădărilor din trecut, încercând să restabilească adevărul pe căi nobile și demne de adevărata sa identitate. Nimeni nu știe....cine e ea și, de unde a venit, lucru cert e că dând ascultare trecutului îți abdici viitorul, și asta e ceea ce ea dovedește- nu poți uita, poți doar ierta. Ține minte că visele cele mai ușor de realizat sunt acele vise care nu sunt puse la îndoială. O a doua carte, dar nu și ultima, ea vă va inspira încredere în forțele proprii și vă va convinge că binele câștigă mereu, chiar dacă poteca spre atingerea țelului poate fi mai întortocheată și mai complicată celor cu inimă mare. Curajul și încrederea în forțele proprii fac minuni în sufletele puternice, iar uneori, un sfat din partea unei măști de fier și o lacrimă de sânge rezolvă totul.
Roșu și sacrificiu  by Mortheea___
Mortheea___
  • WpView
    Reads 3,014
  • WpVote
    Votes 489
  • WpPart
    Parts 22
Volumul 1 din seria "Măștile destinului" Mă vei găsi acolo unde sentințele-au îngenuncheat în sânge Mă vei găsi acolo unde sufletu-mi e-ngenuncheat şi plânge Mă vei găsi acolo unde întunericul e rege şi tiran Mă vei găsi unde pe dale aripi de îngeri au ars în subteran Mă vei găsi unde cu lacrimi s-au zgâriat pe pereți nume şi destine Mă vei găsi în sângele de lacrimi smuls din mine Mă vei găsi printre duşmani, cu sufletul în lanțuri şi zdrobit În neguri cufundat şi-n disperare visând la răsărit Dacă vreodată ochii mei mai văd lumina zilei, voi fi cu capul sus Iar ochii mei orbiți de-o negură eternă încă visează la apus Sunt inocent, cu aripi rupte, -nconjurat de criminali, înjunghiat de un trecut ce s-a mascat Furând cu sine în neant un destin ce nu a mai putut fi salvat Ei m-au ascuns în dosul unei măşti fără umbre, asta mi-e sentința, să n-am chip De suferință mi-a fost zgâriat un zâmbet de sânge pe față, să-l port la infinit Şi nu-mi rămâne altceva decâr să-l spăl cu lacrimi, lăsându-le să curgă, nepăsător Şi-n suferința, -n neputința mea rămân pe veci ascuns, zis criminal şi trădător Ieri am putut fi rege, azi urc pe eşafod, şi moartea îmi surâde tenebros în față Scurtă mi-a fost, acum mi-întoarce spatele, crudă regină, coroană de spini pe capul ei- oh, viață! Eu vreau să zbor, dar am aripi rupte, eu vreau să răsar, dar eu am apus Cad în genunchi, vreau să mă rog, dar tac tot ce-am avut de spus În clipa morții ochii mei s-au deschis să răsfrângă-adevărul Toporul lui deasupra sorții mele atârnând... s-a înşelat călăul Cad în genunchi şi strig un nume, vocea mea se pierde în mulțime rămân mut Coroana, titlul, tronul, mi te-au luat, ne-au despărțit, eu te-am pierdut Şi soarta mea e să-mi păstrez trecutul, ascuns mereu, lipsit de viitor pe veci Cu lacrimi şiroind în jos pe-obraji, căzând inerte pe dalele reci...
Ange by Mortheea___
Mortheea___
  • WpView
    Reads 121
  • WpVote
    Votes 20
  • WpPart
    Parts 3
Cei orbi văd mai bine. Esențialul e ascuns privirilor. Pentru a vedea adevărul trebuie să privești în inimă. Închide ochii. Ce vezi? Un apus. Al naturii? Nu. Al sufletului. O închisoare. A corpului? Nu. A minţii.
Florile unui poet stângaci by Writer_with_thoughts
Writer_with_thoughts
  • WpView
    Reads 2,395
  • WpVote
    Votes 891
  • WpPart
    Parts 11
Proză scurtă| Dragoste (ÎN CURS DE PUBLICARE) Iubea florile de orice tip și de orice culoare. Florile o caracterizau, îi dădeau putere, îi făceau visele să zboare departe, departe, atât cât o ținea imaginația. Niciodată nu ar fi putut să renunțe la grădina ei în care există un mare spațiu rezervat sentimentelor. Grădina ei cu flori este în același timp grădina ei cu gânduri și vise. Gândurile cresc la fel de libere precum florile, iar visele la fel de frumoase. Câștigătoarea locului I la "Dark Summer" Câștigătoarea locului I la "Premiile Wattpad" Câștigătoarea locului I la "Shadow Writers" Câștigătoarea locului I la "Magia Cărților:: Book Contest" Câștigătoarea locului II la "Talentele României" Câștigătoarea locului II la categoria proză scurtă & mențiune III în cadrul concursului organizat de @the-moon-and-sun Câștigătoarea locului II la "Scriitorii de Mâine" Câștigătoarea locului II la "Rose Writer" Câștigătoarea locului II la "Diamond Writers" Câștigătoarea locului III la "Darkness Awards" Câștigătoarea locului III la "The sun sets" • Toate drepturile rezervate © Writer_with_thoughts 2019 • Orice reproducere parțială sau totală a acestei lucrări fără acordul prealabil al deținătorului de drept este strict interzisă și penalizată conform legii în vigoare.
Regretele iubirii by alwaysgoddess
alwaysgoddess
  • WpView
    Reads 303
  • WpVote
    Votes 69
  • WpPart
    Parts 5
. Într-o lume plină de invidie și răutate, Allison Moore comite cea mai mare greșeală din viața ei. Studentă în al treilea an de liceu alături de prietenii săi, trece prin provocările vieții. Problemele cu familia îi provoacă suferința pe care nu vrea să o arate nimănui. Când aceasta întâlnește greșeala, are parte de foarte multe regrete, care în același timp îi aduc plăcere. Întrebarea: "Să lupt sau să renunț?" îi cutreieră mintea în fiecare minut al vieții ei. Are tot ce-și poate dori de la viață. Succese la școală, popularitate, prieteni, familie fericită și o iubită minunată. Dar ce se întâmplă când acesta devine prada greșelii? Lumea lui Christopher Walker începe încet, încet să se destrame. Are alături de el îngerul, dar oare are nevoie de un înger? [cover by dioanaaa]
Toate focurile by TeresaWojcik
TeresaWojcik
  • WpView
    Reads 740,333
  • WpVote
    Votes 46,726
  • WpPart
    Parts 39
Raegan Stood știe că acolo unde există foc este iadul, iar acolo unde e iadul este și locul ei. Poate că lucrurile nu ar fi atât de rele dacă ar însoți-o cineva. Poate că focul din jurul ei va putea fi stins doar de un alt foc. Poate că va supraviețui în infern numai în compania celui care îl conduce. Și poate că iubirea dintre ea și Sebah Hank va învinge flăcările ce îi înconjoară sau... poate va deveni ea însăși una. *Necesită editare. All rights reserved ©Teresa Wojcik 2015
Consequences // FINALIZATĂ //  by TheWriterOfMoon
TheWriterOfMoon
  • WpView
    Reads 330,178
  • WpVote
    Votes 17,874
  • WpPart
    Parts 47
CARTE NECORECTATĂ Când a apărut în viața mea, era doar un simplu om, un bărbat care avea să îmi devină unchi. Deși aveam doar șaisprezece ani, m-am îndrăgostit de el, el care avea douăzeci de ani. Nu am știut niciodată că voi putea iubi atât de tare pe cineva care reușea să mă distrugă și să mă reconstruiască de fiecare dată. Erdal - "Nu am vrut să fie așa, Elisse, dar la dracu! Nu am cum să îi impun inimii pe cine să iubească!" a făcut câțiva pași spre mine. Trebuia să îl mint, să îl fac să plece. Elisse - "Pleacă, te implor să pleci și să mă lași odată! Te-ai întors după atâta timp, nu te las să mă distrugi iar, mă căsătoresc, Erdal!" i-am arătat așa zisul inel de logodnă. Trecuseră, totuși, cinci ani de când plecase. Erdal - "Nu te poți mărita cu el, iubito, nu atâta timp cât trăiesc în inima ta!" a micșorat distanța dintre noi și m-a prins de talie. Elisse - "Dă-mi drumul!" respirația îmi era șuierată și inima îmi bătea cu putere. Îl iubeam ca în prima clipă, dar era greșit. Erdal - "Știu că mă vrei, iubito! Știu că mă iubești!" mi-a șoptit cât mai aproape de lobul urechii, apoi și-a lipit buzele de ale mele. Îmi fusese atât de dor de el. All rights reserved.
Între Focuri by BiancaStoica8
BiancaStoica8
  • WpView
    Reads 4,553
  • WpVote
    Votes 1,303
  • WpPart
    Parts 12
"Războiul dezvăluie slăbiciunile unui popor, dar şi virtuţile sale. Şase soldaţi ai Forţelor Speciale, alături de comandantul lor Prim Locotenent Ali Tekin, duc un război continuu cu teroriştii, al căror scop este să supună naţiunea. Camarazii luptă umăr la umăr pentru a menţine libertatea cetăţenilor Istanbulului. Fiecare zi petrecută în bătaia gloanţelor şi moartea multor prieteni, fraţi, dar şi copii îşi vor pune amprenta în sufletele celor şapte soldaţi. Soarta întregii naţiuni este în mâinile lor." Concursuri #3 Categoria Acțiune - Castele literare #1 Acțiune/Aventură - Sunset Writers #1 Acțiune/Aventură - Stories of Fairyland # Mențiunea 2 Clasament general - Concurs organizat de the-moon-and-sun #2 Categoria Acțiune&Aventură - Concurs organizat de the-moon-and-sun #2 Action&Adventure Winner - Galaxia cuvintelor 2020 #2 Action Winner - Paradise Contest 2020 #1 Action Winner - Ephemeral Talents 2019 #1 Action Winner - Rose Writer 2019 #3 Action Winner - Talented Angels 2019 # Participare - Penița de aur Cover : @--Smiley Recomandată persoanelor de peste 15 ani. Aceasta poate conţine scene de violenţă fizica, psihică şi limbaj licențios. Citiţi pe propria răspundere! CARTEA NECESITĂ EDITARE!
Păr roșu și ochi cenușii by NorimaVerbeeck
NorimaVerbeeck
  • WpView
    Reads 7,648
  • WpVote
    Votes 645
  • WpPart
    Parts 15
Curajul și misterul se împletesc cu ceea ce pare să fie o poveste istorică. Nu ești curajos decât atunci când te decizi să ții frâiele propriei tale vieți în mână și nu e mister decât în momentul în care un om din înalta societate își găsește sfârșitul într-o pădure a secolului al nouăsprezecelea. Povestea aparține unei fete, a unui unchi plin de secrete și a unei familii omorâtă pe mare. Existența unui suflet care se zbate constant între trecut și prezent transformă ceea ce știai despre iubire, sacrificiu, moarte și viață în neadevăr, căci pura realitate este machiavelică și gata să îți ofere surprize nenumărate. A vrut să se simtă iubită și să audă adevărul. Când toți au tăcut, și-a dorit să distrugă toate aparențele create și toate bârfele nefondate din calea ei, pentru a găsi drumul către adevăr. O cale presărată la final cu obstacole puse chiar de mintea sa. Primul volum din trilogia Războiul Personalităților. Câștigătoare a concursului ,,Stăpânul Cuvintelor". Locul trei la categoria istorice. Premiată la concursul Darkness Awards. Locul întâi la categoria istorice. Același loc l-a luat și la ,,The magic of books". Câștigătoare la concursul ,,Galaxia Cuvintelor". Premiul întâi la categoria istorice. Premiată la concursul organizat de farrarhhale. Locul doi la categoria istorice. Același loc l-a luat la ,,Paradise Contest". Copertă realizată de LoreMizuki.