61 stories
Made in South Korea ; Prințesa din turn by steledepecer
steledepecer
  • WpView
    Reads 131,414
  • WpVote
    Votes 14,292
  • WpPart
    Parts 53
Viața nu este prea blândă cu toată lumea, dar cu unii dintre noi este mult prea crudă . Unii dintre noi își vor copilăria înapoi ca să poată să simtă din nou acea bucurie, dar Haneul vrea să o uite și să nu își amintească vreodată de ea. Copilăria în orfelinat nu e cea mai frumoasă amintire. Când a venit timpul Haneul a fost dată afară pe ușa cu un dosar în brațe. Tot ce știa era orfelinatul și nimic mai mult. Ajunge pe străzi, iar asta o împinge la lucruri pe care o să le regrete mereu. Lee Shin devine fratele mai mare de care nu a putut să se bucure. Într-o zi găsește o fetița în casa ei și atunci un nume îi tot apare în minte. Un test îi schimba din nou viața, iar alte vorbe îi tulbura gândurile. Se pare că viața este crudă din nou, dar de data asta nu mai e aceeași copila de la început. Cartea poate conține scene de sex, limbaj nepotrivit și scene de violență! Primele nouăsprezece capitole sunt editate. Va rog frumos sa îmi scuzați greșelile gramaticale, dar și cele de exprimare. Editez când am timp și când pot! #34 Fanfiction ➡️ 9.02.1017 #22 Fanfiction ➡️ 12.02.2017 #19 Fanfiction ➡️14.02.2017 #14 Fanfiction ➡️17.02.2017 #StelePeCer
Pe Urmele Pericolului by bloodyviolet
bloodyviolet
  • WpView
    Reads 694,328
  • WpVote
    Votes 44,622
  • WpPart
    Parts 48
"M-ai rănit suficient, acum e rândul meu." După ce mama ei moare într-un accident de mașină, iar familia i se destramă, fiecare găsindu-și propriul mecanism prin care să treacă peste această tragedie, Skyler este nevoită să înfrunte abuzurile tatălui său ce o învinovățește pentru moartea mamei. Ajunsă la limita anduranței, Skyler, ia a doua decizie din viața ei ce îi va schimba viața pentru totdeauna: fuge de acasă și părăsește iadul creat de tatăl său. În drumul ei spre un nou început îl întâlnește pe Xander, un băiat înconjurat de probleme cu un rânjet enervant și o pereche de ochi negri ce ascund o mulțime de trăiri și secrete. Secrete pe care Skyler vrea să le descopere, fiind din ce în ce mai atrasă de fiecare aspect al vieții lui, periculos sau nu. Într-o luptă continuă cu destinul, care nu încetează să-i pună piedici la fiecare pas, tot ceea ce poate face Skyler este să meargă pe urmele pericolului și să spere că la finalul acestui drum va începe noua ei viață. O poveste ce prezintă bătălia dintre suflet și minte, greutățile unui nou început și o iubire toxică între doi oameni ce, până la urmă, nu sunt atât de diferiți.
Iubire pe ritmuri de RAP by VeraMaxfield
VeraMaxfield
  • WpView
    Reads 103,301
  • WpVote
    Votes 7,346
  • WpPart
    Parts 32
Fiica ambasadorului Hiroto Nomozaki este un idol al internetului în Japonia. În afara pasiunii pe care o împărtășește pentru muzică, Hikari face parte dintr-o trupă de dans, asta lansând-o și mai mult spre popularitate. Bang, managerul trupei BTS și, totodată, prietenul cel mai bun al lui Hiroto, îi propune lui Hikari să facă o colaborare cu băieții lui, lucru pe care ea îl acceptă imediat. Fata habar n-are că nimic nu va rămâne la stadiul de colaborare și, mai ales, nici nu prevede punctul culminant al prieteniei ei cu băieții. Până să realizeze, se va trezi prinsă într-un joc al iubirii foarte fragil, în care va trebui să se lupte atât cu propriile sentimente, cât și cu inconvenientele vieții de vedetă. Acestea amenință să-i destrame relația și să-l îndepărteze pe singurul băiat de care reușise să se atașeze așa de puternic vreodată, dar ea nu e dispusă să renunțe la ceva ce obținuse cu atâta greutate. Cartea poate conține exces de comedie. Sau de dramă. Coperta realizata de mine.
Mr. Popular and I by MinolaChis
MinolaChis
  • WpView
    Reads 14,436
  • WpVote
    Votes 472
  • WpPart
    Parts 9
- Buna pustoaico! Ia uite carne proaspata din Brazilia. Spune dandu-mi peste fund. - Daca indraznesti sa ma mai atingi vreodata, iti rup picioarele si te sufoc cu ele. Zic eu intre timp ce ma uit la el cu o privire dementa. - Upsy , pustoaica noua e din "aia" intepata. Spune Chasen cu un zambet pervers pe fata . Nu il bag de seama si ma gandesc sa o caut pe Viky .... Vroiam sa plec dar m-a prins de mana si a zis: - Unde pleci asa repede Haily? - Lasa-ma ,oriunde dar departe de tine , esti doar un perver "celebru" in scoala asta si vrei doar sa te joci cu mine iar apoi ? Iar apoi ce? Ma lasi si te duci la Jessica!
Wonderful Life | myg by subaekbi
subaekbi
  • WpView
    Reads 89,628
  • WpVote
    Votes 6,345
  • WpPart
    Parts 39
❝Ura devine iubire, iubirea devine sacrificiu ❝ Totul începe când Emm Yun primește vestea ca va debuta, reușind sa ii cunoască în persoană pe sunbaenimii săi. Suga este distant fata de Emm , dar de cateori drumurile lor se intersectează , nu se pot despărții până ce aceștia nu provoacă un mic război. Vor ajunge să se suporte reciproc ? Sau vor continua joaca de-a " Tom & Jerry" ? 16.04.17 #33 în Fanfiction 17.06.17 #28 în Fanfiction 25.06.17 #24 în Fanfiction 160316
17 reasons to move on (II) by GeorgiaIordache
GeorgiaIordache
  • WpView
    Reads 30,233
  • WpVote
    Votes 4,429
  • WpPart
    Parts 19
New message: Unknown: "Treci peste." "De ce?" Delivered New message: Unknown: "Din 17 motive." All right reserved 2015 ©GeorgiaIordache
Auch by --strangerlover28
--strangerlover28
  • WpView
    Reads 498
  • WpVote
    Votes 46
  • WpPart
    Parts 10
"Totul doare De ce tot? De ce mă întrebi pe mine?/Așa e destinul/Pentru că asta e adevarul/etc" Prima carte din seria "Auch"
Nu e doar un caiet|✓| by adrianna345
adrianna345
  • WpView
    Reads 43,535
  • WpVote
    Votes 3,342
  • WpPart
    Parts 29
Volumul 1-Caietul ei de notițe Volumul 2- Caietul lui de notițe După minunata poveste de dragoste ,April își dă seama că Leo este in ultimul lui an , in ultimul semestru. El o să o părăsească pe Ea ? Ea o sa-l rănească pe El? Cine știe... #15- in proza scurtă- 04.07.2017 #12- in proza scurtă- 05.07.2017 #11-in Proză scurtă-06.07.2017 #10- in proza scurta-28.08.2017
Snapchat//TRADUS-COMPLETA// by BatmanGirlfriend
BatmanGirlfriend
  • WpView
    Reads 23,406
  • WpVote
    Votes 1,731
  • WpPart
    Parts 30
„Vrei să mă vezi dezbrăcat?" Cartea nu este a mea, eu doar o traduc. Scrisă de: irtzaquamar.
Un petit photographe |✓| by adrianna345
adrianna345
  • WpView
    Reads 61,913
  • WpVote
    Votes 7,591
  • WpPart
    Parts 52
A început că o glumă , dar după aveam un întreg album cu el. #02 in proza scurtă- 24.09.2017 #03 in proză scurtă-15.09.2017 #04 in proză scurtă-11.09.2017 #06 in proza scurtă-07.09.2017 #07 in proză scurtă-06.09.2017 #12 in proză scurtă-19.08.2017 #13 in proză scurtă-05.08.2017 #14 in proza scurtă-08.07.2017 #15 in proza scurtă-09.07.2017 #20 in proza scurtă- 24.06.2017