Lista de lecturi
32 Geschichten
Atinși de flăcări: Legăminte (III) von loksiz
Atinși de flăcări: Legăminte (III)
loksiz
  • GELESEN 59,925
  • Stimmen 5,001
  • Teile 27
Dragoste/Fantezie Al treilea volum din seria „Atinși de flăcări". Două sunt elementele care duc la dezagregarea și la dezordinea lumii: focul, care mocnește și agonizează, şi vântul, ale cărui sunete sinistre reprezintă simbolic dezechilibrul. Lumea din Umbră nu-și mai găsește de mult timp liniștea. După ce Sabbah Hircher a deschis Porţile Abisului, puterea magică din lume a crescut explonenţial, ducând la anomalii ce trebuie ţinute în frâu înainte să pice pe mâinile cui nu trebuie. La optsprezece ani, Theresa Hircher ştie care îi este menirea în viaţă: să repare ceea ce mama ei a ajuns să distrugă cu zece ani în urmă. Doar un hibrid poate ţine piept unui alt hibrid, iar Tessa ştie că este destinul ei să se dedice Cabalului şi să restaureze liniştea despre care doar auzise, cea după care toţi tânjeau. Însă obstacolele și inamicii ce-i apar în drum par imposibil de înfrânt, și chiar dacă reprezintă viitorul lumii magice, Tessa este trasă înapoi de tentaculele trecutului şi de greșelile și sângele curs datorită mamei sale. Focul întâlneşte vântul, viitorul se ciocneşte de trecut şi lumea e mai aproape de sfârşit ca niciodată. Două suflete îşi vor căuta răzbunarea, iar asta fie le va uni, fie le va dezbina pentru totdeauna. Toate drepturile rezervate (C) Vochițu Elena Coperta minunată este creația lui @Justine_Wexfard ♥
Demonul Suprem  von Juno_Quiritis
Demonul Suprem
Juno_Quiritis
  • GELESEN 114,231
  • Stimmen 7,379
  • Teile 1
Patru naţiuni, o singură lume. O lume în care confortul pământesc este nimic, unde gloria și puterea reprezintă steaua de pe cer, iar ființele metafizice se luptă pentru accederea spre această stea. Milenii mai târziu, lumea Îngerilor și a Demonilor era schimbată, aceasta fiind populată și de alte ființe, trecută prin sute de războaie și condusă de căpeteniile cele mai puternice ale fiecărui regat. Legea, religia, pacea și ordinea impusă sunt distruse odată ce regatul Demonilor are un nou conducător.
Vampires VS Werewolves von FeministaN
Vampires VS Werewolves
FeministaN
  • GELESEN 2,071
  • Stimmen 56
  • Teile 6
Viata Rianei Clark urma sa se schimbe radical.Parintii ei erau oameni de afaceri si calatoreau prin toata lumea alaturi de fiica lor.Insa intr-o zi ceva oribil se intamplase.Riana era nevoita sa se mute in Roseville,un oras cu o istorie foarte interesanta.
Vampiri , dragoste si demoni von NicaElenaCristina
Vampiri , dragoste si demoni
NicaElenaCristina
  • GELESEN 835
  • Stimmen 75
  • Teile 14
Este prima carte pe care o scriu ! Sper sa va placa și sa nu fiți atât de critici cu mine😉
CERCURI INTUNECATE: Pierduta timp de sapte vieti von DelilahSmoke
CERCURI INTUNECATE: Pierduta timp de sapte vieti
DelilahSmoke
  • GELESEN 37,780
  • Stimmen 3,900
  • Teile 34
Angela se cutremura cu gândul la așteptările părinților ei, acum în prag de absolvire a liceului. Facultatea de Medicină pentru mama ei? Sau Politehnica, pentru tatăl său? Doar așa putea moșteni „imperiul" Popovicilor. Ce nu știa Angela, era că viața ei urma să se întoarcă cu susul în jos când avea să își primească adevarata moștenire. Angela, copila de abia ieșită de pe băncile liceului, are doar câteva luni să se maturizeze. Theioa, misticul antic, a cărei magie rămase pierdută timp de șapte reîncarnări umane, trebuia cu orice preț readusă la suprafață. Soarta lumilor lor depindea de asta. Urmările nesabuinței Theioei au pus și pun în pericol viețile tuturor. Misticul care a reușit cu secole în urmă să-și salveze semenii și să pună capăt razboiului dintre lumi era veriga care avea să-i unească pe toți și de această dată. Magie, blesteme, iubire și trădare. Mistici, vampiri, licantropi, demoni, îngeri și dimensiuni fermecate. Existența acestora cât și a lumii oamenilor depind de puterea Angelei de a-și recăpata și accepta „mostenirea". ------------------------------------------------------------------ Mii de multumiri Lidiei Alina Nicolae pentru coperta. ------------------------------------------------------ © 2016 DelilahSmoke
Joceylin-Blestemul destinului von danielaconstantin17
Joceylin-Blestemul destinului
danielaconstantin17
  • GELESEN 74
  • Stimmen 2
  • Teile 2
Naymara, o frumoasă vrăjitoare aruncă un blestem terifiant asupra unui bărbat pe care l-a iubit dar acesta s-a jucat cu inima ei și a părăsit-o.Tânara vrajitoare recurge la un blestem aruncat din dezamăgire- un blestem care își cere jertfa , un blestem morbid care va mătura tot ce îi stă în cale.Va reuși Naymara să treacă peste dezamăgire sau blestemul va pune stăpânire chiar și pe iubire?
Iubire neinpartasita  von Simplu_visator
Iubire neinpartasita
Simplu_visator
  • GELESEN 266
  • Stimmen 11
  • Teile 12
Sky Raymond. Se indragosteste de o fata fara macar sa o cunoasca...eh...vedeti voi.. XD
Emoții în poezie von Simplu_visator
Emoții în poezie
Simplu_visator
  • GELESEN 68
  • Stimmen 0
  • Teile 3
Doar prin poezii te poti exprima cu un glas mai dulce si sincer
Visători cu plumb în ochi von Vullpea
Visători cu plumb în ochi
Vullpea
  • GELESEN 1,327
  • Stimmen 113
  • Teile 10
Ţigări fumate pe ascuns, mâini murdare de creion, acorduri de chitară, un centru de reabilitare, trecut, Prozac, negare, frânghii, furtună, zâmbete, flăcări, constelaţii şi iarăşi ţigări, printre toate astea mesajul este simplu: găseşte-ţi esenţa.