Select All
  • Dorințe Târzii (finalizată, dar în curs de editare)
    277K 17.3K 76

    ''Am intrat în baie zărindu-mi în oglindă reflexia. Nu mă recunoșteam pe mine și acțiunile mele din ultima vreme(...) Mi-aș fi dorit orice, dar nu să-i întâlnesc privirea.Ochii aceia care acum mă priveau intens și nedumeriți. Știu că nu s-ar fi așteptat niciodată, ca eu să mă aflu în poziția în care să-l ameninț cu ar...

    Completed   Mature
  • Nouăzeci de secunde
    1.8M 170K 99

    FINALIZATĂ Când visele ţi s-au prăbuşit de pământ şi s-au spart, vrei să rămâi pentru totdeauna în iluzia siguranţei şi a echilibrului pe care ţi-ai creat-o. ❞Nu îmi este teamă de nimic, pentru că am trăit toate coșmarurile pe care le-am avut vreodată.❞ Beverly este o adolescentă greu încercată de v...

    Completed   Mature
  • HRĂNEȘTE-MĂ CU IUBIRE
    327K 5.3K 10

    ❝ Singurătatea. I-a fost cea mai bună prietenă timp de cinci ani incredibil de lungi. Adormea lângă ea şi se trezea îmbrăţişând-o. Fără prieteni, fără persoane dragi aproape, Alisa se condamnă la o viaţă departe de locul unde a comis cea mai mare greşeală din întreaga ei existenţă. Dar...

    Completed  
  • Stay
    272K 12K 67

    Oamenii nu pot trăi fără iubire și nu sunt meniți să fie singuri. Mulți dintre ei, însă ,nu realizează importanța și valoarea unui suflet pereche , alături de care să împartă pământul , aerul , orizontul , vântul și viața și preferă să se arunce în povești de iubire incerte. Pentru că iubirea nu e rațională și nu pute...

    Completed   Mature
  • Șoaptele seducției
    500K 22.5K 31

    Pornind ușor în tainele plăcerii, descoperi că îți place, că vrei mai mult. Viața mea e trăită la maxim: Ziua - director in propria firma, un sef afurisit si crud. Seara - un seducător fără pereche. Femeile cad ușor în propria plasă aruncată spre noi, bărbații. Le simți privirea înfometată, iar un pahar de băutură...

    Completed   Mature
  • Am să te iubesc până la ultima suflare
    193K 15.4K 49

    Mereu e mai mult decât pare a fi. Nu judeca niciodată după aparențe. Aceasta este ultima carte din seria Shaw Brothers, și totuși cred că ar putea să fie considerată prima. Le-ați cunoscut poveștile celor cinci frați din familia Shaw, până și a copiilor acestora, dar v-ați gândit vreodată la părinții lor? A...

    Completed  
  • Cosmarul mult dorit
    621K 22.7K 108

    "Esti un cosmar pentru mine" " Iubito, eu voi fii cosmarul tau de noapte si de zi iar tu imi vei zice ca sunt toata viata ta " Coperta realizata de daniellejdc

    Completed  
  • Planul ascuns al destinului
    33.1K 597 3

    Ea are o viață perfectă, chiar dacă corpul îi dă semnale că ceva nu este în regulă. El o adora pe ascuns de peste 11 ani, iar acum era momentul în care e hotărât să facă orice, doar să aibe ocazia să îi arate adevăratele lui sentimente, chiar dacă asta va însemna să investească o căruță de bani în nimicuri. Agățat de...

    Completed   Mature
  • Domnu' profesor
    7K 254 14

    În această poveste este vorba despre iubirea între o adolescentă şi un profesor. Această iubire practic este imposibilă . O iubire plină de obstacole. Vor putea ei depăşi zidul care îi despart? Vor putea fi ei împreună în ciuda vârstei? Dar mai ales, va putea Hana să accepte şi să depăşească secretul lui Yuki ? Sau a...

  • AME
    658K 10.3K 20

    🥇CÂȘTIGĂTOR WATTYS 2016. 📚Disponibilă în format fizic pe cathyamp.ro 📱Sau e-book pe Google Play Books Ame este o carte care spune povestea a două suflete cu simţiri diametral opuse, dar care se sudează încă de la primele priviri. Ea, definiția normalității. El, mult prea departe de a fi normal. Haotic, pe alocur...

    Completed   Mature
  • Dincolo de Aparențe
    215K 10.3K 102

    **Cartea este in proces de editare. Capitolele se îmbunătățesc pe parcurs, bare with me** - Te-ai gândit vreodată, ce e cu adevărat iubirea? întreabă ea cu sfială, sprijinindu-se lângă el, pe balustrada balconului. - Iubirea? ii repeta el cuvintele, privind foaia alba dintre degetele lui arzând. Un mix chinuitor î...

  • Asha: O altfel de poveste
    391K 24.5K 53

    „ ― Ești întotdeauna atât de enervant? îl întreb încercând să par serioasă. ― Nu chiar, ești tu mai specială și de-aia mă comport așa cu tine, spune pe același ton enervant și îmi zâmbește. ― Specială? În ce sens? insist eu. ― Nu cred că trebuie să știi tu asta, continuă să zâmbească, făcându...

    Completed  
  • CHIC
    1M 11.5K 26

    (Finalizată)❞ Am căscat și am deschis ușa, mergând pe hol către baie. Mi-am înghițit saliva în momentul în care l-am văzut pe Xander la bustul gol, acoperit doar de un prosop. Era prea devreme pentru mine pentru a avea fantezii? M-am frecat la ochi, așteptând să dispară, însă el era încă pe hol. Și ce bine arăta...

    Completed  
  • Te vreau înapoi
    271K 14.5K 25

    - De ce o mai iubești oricum nu veți fi niciodată împreună! Ryan își ridică cu greu privirea plină de lacrimi și durere spre prietenul său care era principalul responsabil pentru întreaga dramă prin care trecea, îi puse mâna pe umăr înfrânându-si dorința de a-i trage un pumn și îl întrebă. - Tu de ce mai respiri? Oric...

    Completed  
  • Cercul vietii
    2.1K 146 36

    Uneori , este cazul să îți dai seama că viața îți este dată de Dumnezeu și de părinții tăi , dar tu trebuie să lupți pentru ea ! Totul este doar un joc ! Un joc pe care trebuie să îl câștigi pentru a supraviețui ! Dar dacă nu ar pierde nimeni , nu ar mai exista nici câștigători ! Poți fi chiar tu cel care învinge ! Pr...

    Completed