ღÎnvăț cum să te iubescღVol. 2
ღÎnvăț cum să te iubescღ Volumul 2»Insula Jeju ♡→ⓓⓐⓝⓖⓔⓡⓞⓤⓢ ⓛⓞⓥⓔ←♡ ✘Cartea are greseli gramaticale si sunt constienta de asta.Daca nu poti trece cu vederea nu citi.✘
ღÎnvăț cum să te iubescღ Volumul 2»Insula Jeju ♡→ⓓⓐⓝⓖⓔⓡⓞⓤⓢ ⓛⓞⓥⓔ←♡ ✘Cartea are greseli gramaticale si sunt constienta de asta.Daca nu poti trece cu vederea nu citi.✘
Divina Comedie este cea mai celebră operă a lui Dante Alighieri, este totodată una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale. (aceasta nu este o creatie personala este insasi adevarata povestire. Special pentru cei ce nu au avut ocazia sa o citească. )
O noapte magică îi dăruiește ursitul alteia. Când obiceiul pământului impune o nouă familie, blestemul inimii rănite o ajunge din urmă. Singura cale de scăpare este dragostea.
„ ― Ești întotdeauna atât de enervant? îl întreb încercând să par serioasă. ― Nu chiar, ești tu mai specială și de-aia mă comport așa cu tine, spune pe același ton enervant și îmi zâmbește. ― Specială? În ce sens? insist eu. ― Nu cred că trebuie să știi tu asta, continuă să zâmbească, făcându...
Frumos ca un Zeu Grec, îngâmfat ca un prinț și rece ca un iceberg așa îl vede frumoasa Mara pe fiul familiei Antonescu ,este genul de bărbat de care se ferește cel mai mult. Cezar este genul de bărbat după care toate fetele tânjesc însă lui nu-i pasă decât de el. Femeia pentru el nu reprezintă nimic, decât un mij...
FINALIZATĂ Alergăm de trecut spre viitor, ignorând cu desăvârșire prezentul. Apoi îl regretăm. Pentru că suntem oameni. Suntem departe de perfecțiune. Dar cineva nu aleargă după nimic. Cineva care a pierdut totul, nu vrea să mai alerge. Nu mai poate. Skylar este singură. Și-a pierdut familia, iubitul, iar în final s-a...
FINALIZATĂ Când visele ţi s-au prăbuşit de pământ şi s-au spart, vrei să rămâi pentru totdeauna în iluzia siguranţei şi a echilibrului pe care ţi-ai creat-o. ❞Nu îmi este teamă de nimic, pentru că am trăit toate coșmarurile pe care le-am avut vreodată.❞ Beverly este o adolescentă greu încercată de v...
Dragoste/Fantezie Al treilea volum din seria „Atinși de flăcări". Două sunt elementele care duc la dezagregarea și la dezordinea lumii: focul, care mocnește și agonizează, şi vântul, ale cărui sunete sinistre reprezintă simbolic dezechilibrul. Lumea din Umbră nu-și mai găsește de mult timp liniștea. După ce Sabbah Hir...
Dragoste/Fantezie Al doilea volum din seria „Atinși de flăcări". Joy Dalton e din nou în Syracuse iar viaţa pare să îşi urmeze făgaşul normal. Chiar dacă tânăra trebuie să se obişnuiască cu schimbările majore ce au avut loc, Joy este mulţumită că oamenii la care ţine sunt bine şi problemele par a fi departe de se arăt...
Mister, frica, ura, minciuna, secrete, curaj, pasiune, dragoste... dependenta. Povestea... de-abia acum incepe! "Pana si Lucifer a fost candva... un inger." ~ "-A". Copyright © 2015. All Rights Reserved - @QuyenStefy *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, storage i...
Granitele timpului si spatiului devin o nimica toata atunci cand ai un avantaj semnificativ fata de restul omenirii. Insa fiecare parte buna vine si cu o parte negativa, provenita de la polul opus.
Câștigător Wattys2016 Prima publicare: 2016 Când unul dă cu piciorul unei inimi, altcineva o va prinde. Întotdeauna! Dragostea... întotdeauna rănește, întotdeauna îți ia mințile. Dar niciodată nu te omoară. Xavier Valeante cade în capcana unei iubiri otrăvite și în cele din urmă sfârșește rănit de dragostea lui neîmp...
Când Elisa este obligată de părinţi să se mute la bunica ei pe o insulă, vede totul în negru. Dar această insulă vine cu secretele ei care o catapultează într-o lume fantastică în care îngerii există. Mai mult ea chiar descoperă că e sufletul-pereche al unuia. Bucurându-se de viată alături de prietenii ei descoperă c...
Abygail Smith, o tânără în vârstă de nouăsprezece ani, crede că știe exact ce își dorește de la viață . Însă, după o petrecere la care merge însoțită de cea mai bună prietenă , lumea ei perfectă este zguduită din temelii . Dylan Turner obține întodeauna ce vrea. Sexy si provocator, băiatul o face să simtă dragostea ș...
Dragoste/Fantezie Nu vă lăsați păcăliți de numărul de voturi și de citiri. Necesită editare; nu drastică, dar tot lipsesc unele litere, iar exprimarea poate fi deficitară în primele douăzeci de capitole. * * * Primul volum di...
S-a nascut din lacrimile de tristete ale ei , iar acum isi doreste sa traiaca ca un om pe vecie . Pentru ca el sa poata trai ea trebuie sa fie nefericita sa verse lacrimi numai de tristete , daca ea va varsa o singura lacrima de fericire el va disparea pentru totdeauna . Sa o faca nu este dificil pana cand ea ....
- Ce i-ai facut? - Nimic. E fericita. Asa fericita ca nu isi aminteste de nimeni."
Institutul Robert Hill nu e tocmai ceea ce pare la prima vedere. Deşi e un loc primitor, lui Alice Foster, rockerița rebelă şi foarte uşor iritabilă, nu-i prea prieşte. Cu toate astea, e locul unde învață ce înseamnă prietenia, iubirea şi învață să se acomodeze.
Zodii, zodii și iar zodii, sunt o mulțime de cărți, dar despre k-pop am găsit foarte puține, iar peste care am dat erau în engleză. (Și acum au răsărit mai multe. =)) ) Și cum nu am ce face, am zis să fac eu una. Da nu vă așteptați să am un program fix se postat. Și sper să nu ajungă și acestă carte ștearsă. Nu a...
"- L-am vazut! Era el, jur. As recunoaste ochii aceia oriunde! - E imposibil. El nu se mai intoarce."
O tânără cu speranțe mici ce luptă pentru viața sa, un văduv ce își vrea soția înapoi pentru fericirea fetiței, speranța ca Seung Ho să rămână cu iubirea vieții lui. Un tată ce își iubește mult fiica și nu vrea să o lase fără mamă, oare...va reuși să-i găseasca o mamă precum cea naturală, oare...Soo Young va supravieț...
(Finalizată) „Iubirea noastră e totul pentru noi. E cea care ne-a furat, ne-a distrus, totul pentru a ne clădi la loc, mai buni, mai puternici. Împreună." Într-o lume a pierzării, să-ți păstrezi inocența sufletului e cea mai grea luptă... Firavă și trimisă de la un tutore la altul, Lola e mult mai puternică și m...
"Auzeam la școală cum vorbeau copii despre o casă bântuită.Spuneau ca este acea casă părăginita și bătrână aflată la periferia orașului.Copii din școală noastră sunt ciudati,nu pot înțelege ca la periferie stau toți tâlhării și hoții și nu vroiau să creadă ca arăta în halul în care arata deoarece nu mai are nimeni gri...
In aceasta poveste vom găsi destinul celor 6 vrajitoare, iar ele trebuie sa gaseasca o pace intre oameni si fapturi magice , dar acestea încă nu s-au gasit. Oare Sowon le va gasi sau v-a renunta la sufletul ei ? Cum vor acționa când își vor găsi sufletul pereche ? Oare se vor înțelege vrăjitoarele?
" - Trebuie sa pleci! Locul asta te schimba pana in oase! - Ea nu trebuie sa plece nicaieri. Ea ramane pana ma plictisesc eu."