20 decembrie 2012. Ora 23.59. Aceasta carte va fi finalizata si se va inchide in acel moment. Ce va urma dincolo, nu stim. Dincolo de atunci vor fi doar momentele insemnate aici si o data marcata in calendar cu insemnele sfarsitului lumii, conform unei profetii celebre. 21 Decembrie 2012. Se va sfarsi o epoca, va apune o civilizatie, la fel cum s-a mai intamplat in istoria Pamantului? Aceasta carte va apartine tuturor si ea trebuie sa fie scrisa de catre voi. Fiecare dintre voi are deja un capitol numai al lui, rezervat in aceasta carte. E suficient sa-mi trimiteti un mesaj despre ce credeti voi ca ati vrea sa apara aici. Este la alegerea oricui sa scrie orice-i trece prin cap, atata timp cat nu bate campii pe mai mult de o pagina, maxim doua pentru vorbareti.

For months Summer is trapped in a cellar with the man who took her - and three other girls: Rose, Poppy, and Violet. His perfect, pure flowers. His family. But flowers can't survive long cut off from the sun, and time is running out...

Pornite din aceleaşi trunchi, Sophie şi Poder sunt două personalităţi distincte, dar care se intersectează astfel încât doar una rămâne în viaţă. După ce Sophie acceptă inelul rubiniu şi, odată cu el, compania demonului dinăuntrul său, viaţa ei se ambiguizează exponenţial, rezultând într-o corvoadă de a rămâne strânsă bine de axa existenţei.

Corzile tremurau, arcusurile se inaltau catre tavanul intunecat cu miscari furioase,ca niste sabii insetate de sange, iar tipetele viorilor si ale celorlalte instrumente rasunau aproape dureros in toata sala.Din nou linistea mormantala ce venea din partea spectatorilor se dovedea de-a dreptul tulburatoare. Inima imi batea cu putere in piept, facand materialul subtire al bluzei sa tremure necontrolat.Unghiile mi s-au afundat adanc in scaun.Ritmul era din ce in ce mai alert; muzica se invartea in jurul meu, atragandu-ma, ametindu-ma, chemandu-ma... Colti,coarne,aripi,pene...era infioarator si incantator.Doar Trupa Noptii ramanea la fel.Perfectiune... Tocmai cand ma pregateam sa tip s-au oprit deodata si dupa un moment de o liniste tulburatoare un val de aplauze a inceput sa rasune puternic.Am privit pe scena,surprinsa sa nu mai vad aripi,pene sau nimic neobisnuit.Ce se... Mi-am pus capul in maini scancind usor.Trebuia sa ies din sala.Trebuia.Nu as mai fi rezistat daca ar fi inceput din nou sa cante. Numai ca....nu ma puteam misca de pe scaun.

<<Dragostea nu inseamna sa va uitati unul in ochii celuilalt,ci pur si simplu sa va uitati in aceeasi directie.>> <<Mi-am spus ca despartirea nu consta intr-o lacrima sarata,ci intr-un prezent amar.>> Asta e povestea mea,o poveste dramatica de dragoste pe care tu,ascultatorul,sper ca o vei putea intelege mai profund decat randurile mele ii dau sens.

Versul - libertatea gandului, rima - coerenta si muzicalitate, conceptul poeziei - enigma subconstientului, ...versul alb - toate luate impreuna si apoi aruncate haotic si Imprevizibil! © Donyas, 2011-2012

From the poetry diary of the late Ms. Bennett: I’ve always thought how interesting it would be To live in a world where the dead could speak. Man, to think there’d be a lot to say. Who what, where, when and why would be answered With no questions gone astray. Unfortunately though, the dead can’t speak. Except in this case of course Where I give you one little mystique. For on the eve of my sixteenth birthday I, Lauren Bennett, was brutally murdered By the person of course I least suspected. My catastrophic death struck those in Florence so highly residents wondered, "Who would ever want to leave our precious Laurie so nearly dismembered?" I was after all, St. Mary high's perfect little angel, just as they remembered. Or was I? Not everything was like it seemed in this quaint little town despite its peaceful eye. My five friends and I did unforgivable things, wicked sins that in my part turned deadly. And now, three years later, my killer has set out for sights much more redly. For those who were around me when I was alive are the next targets. Something I suggest neither ever forget. Because those acts committed all when they were younger Each deserves a punishment just like mine, perhaps even rougher. This all began with one single tragic death. And now, it must end with another who’ll be left with no breath. The question now is who will it be? Well I can say with certainty it definitely won’t be me.

"Dragă idiotule, Te iubesc."