Alina28I
- Reads 7,102
- Votes 774
- Parts 14
Valent Morden obişnuia să fie asemenea sfinților. Tatăl său, preotul respectat de toți enoriașii, i-a insuflat iubirea pentru Dumnezeu, l-a învățat să fie cuvios şi să deosebească binele de rău. Biserica îi devenise o a doua casă, iar slujbele pe care le asculta cu atenție îi erau pansament pentru suflet.
Dar totul se schimbă în ziua în care tarta de căpşuni rămâne neterminată. Din băiatul care făcea totul pentru a cinsti numele Domnului, se transformă în cineva care nu ar ajunge nicicând în rai.
7 păcate capitale şi pe toate le săvârşeşte Valent. Greşeală după greşeală până când vina pe care o acumulează îl împiedică să mai vadă binele în lumea lui rea.
După şase luni în închisoare pare că nimic nu mai poate să-i salveze sufletul şi că e pe veci pierdut. Tatăl lui renunță, mama lui plânge din ceruri, iar el continuă să se autodistrugă. Până când fata cu părul roz îl reînvață toate rugăciunile uitate.
Căci fiecărui păcat îi coresponde o virtute şi iubirea vindecă, iar uneori chiar şi demonii au îngeri păzitori...