❝ alergi de-a lungul ramelor şi te răneşti în aşchiile ei, iar întregul tău nesfârşit implodează pe o pânză subţire. nu există scăpare, eşti o simplă operă de artă destinată unui clar-obscur haotic, eşti destinată durerii cauzate de tempera care îţi scurge prin vene. eşti sortită a fi o parte dintr-o galerie de artă scumpă şi impregnată de infern. ❞ © april, 2015. all rights reserved.

A short story about a man who is fascinated about swords. He was obsessed with them. As the son of a knight, his father made sure to fuel his addiction. Becoming the greatest warrior, only the greatest sword would satisfy him. He would try and wield the Sword of Damocles.

Nu aveți o definiție a răului, credeți că îl cunoașteți în toate formele sale, dar adesea am văzut lumină ce se ascunde în umbre și întuneric ce se naște în inimi aparent pure.

Imaginea coperţii nu îmi aparţine. Toate drepturile rezervate © 2015 by xenomorphius

Toate drepturile rezervate © 2015 by xenomorphius

"Doar silueta ei întunecată prinzând contur în lumina lunii mi-a transmis fiori. Eram paralizat, privind de jos, cum totul în jur cedează în prezenţa ei. În mine inima bătea, pompând alert sânge, parcă încercând să mă menţină în viaţă. Era periculoasă, trebuia să-i ascult, să nu mă amestec în viaţa ei. Un vid sinistru, mult prea întunecat chiar şi pentru un suflet pribeag precum al meu. Avea să devină otrava ce mi se turna în gură. Zâmbetul acela roşu şi ţipător mă cutremurau, mă sleia de forţă vitală, vrând parcă să mă arunce în hăul nălucilor. O femeie cu sânge negru precum ea nu îşi iroseşte timpul cu un bărbat..." *imaginea coperţii nu îmi aparţine. toate drepturile rezervate © 2015 by _xenomorphius

Lumină şi întuneric în gânduri Haos şi tumult constant în simțuri.

(c) Dix - 2015/2018 Se spune că sentimentele avute, rupte din tine și supuse tăcerii nu îți vor da niciodată pace. "The broken ones" este povestea celor care își strâng simțiirile sub pătura rece, dar comodă, a singurătății și inhibiției, a celor care se condamnă pentru ceea ce inima îi îndeamnă, a Celor Răniți, care nu au încetat niciodată să caute vindecarea și speranța, indiferent de forma acesteia. *ATENȚIE! Povestea conține relații de homosexualitate, limbaj vulgar și scene erotice explicite.

(PUBLICATĂ) Asasinarea unei familii bogate și puternice din Tōkyō atrage o serie de evenimente tragice, precum și represalii din partea temutei Yakuza. Luând o altă identitate, Saitō Harada se refugiază în România, într-un orășel de munte din Transilvania. Aici își construiește rapid o reputație violentă, în vreme ce se ocupă de transporturile ilegale de lemn în afara țării, primind porecla de „Recuperatorul". Măcinat de suferință, smuls din rădăcinile sale și trăind o viață singuratică, Saitō caută, în realitate, pe cineva capabil să îi ia viața într-o confruntare onorabilă. Se alege însă cu o situație burlească, deoarece codul său de onoare bushido, precum și educația niponă strictă, intră în contradicție cu impresiile de „mafioți italieni" ale șmecherașilor urbei. De cealaltă parte, Clara Octavian este elevă în ultimul an de liceu. O fată tăcută, retrasă, care face tot posibilul să nu iasă în evidență. Detestată și abuzată de propria familie, Clara nu are încredere în nimeni. Când un accident o aruncă - la propriu - în brațele lui Saitō, nu doar viața celor doi se schimbă complet, ci și a celor care intră în contact cu ei.

Se iubeau ca cei dintâi amanți. Se certau ca cei mai aprigi dușmani. Patul era singurul loc în care erau pe aceeași lungime de undă. Dar imediat ce sărutările încetau, el redevenea acel arogant căruia îi făcea o plăcere deosebită să o rănească. Relația dintre ei era un joc al puterii, al durerii. Un carusel al hazardului și al urii. Notă: Atât Duncan cât și Blake sunt victime ale abuzului (fizic, respectiv psihic), iar acest lucru și-a pus amprenta asupra amândurora. Durerea l-a făcut pe Duncan să fie și el nedrept la rândul lui, pe când Blake a devenit incapabilă de o relație sănătoasă. Deși acum este femeie în toată regula, frica încă îi dirijează în mare parte viața. O să observați că această poveste are un început mai dur, de aceea mă simt datoare să vă spun că nu caut personaje perfecte, ci personaje imperfecte pe care să le perfecționez. O să povestesc ceva mai târziu ce i-a făcut pe cei doi să devina oamenii de azi și, în speranța că o să rezistați până la final, o să vedeți cum își vindecă amândoi sufletele rănite.