Am publicat volumul Solitaire la sfârşitul anului 2012. De atunci am scris alte câteva eseuri pe care le introduc în această ediţie. Am hotărât să renunţ la orice altă categorie literară. „Solitaire", o carte veche găsită după săpături adânci. Voi „sparge" aici cartea în capitole. Dacă aceste capitole sunt prea dificile, nu pot fi citite, probabil voi prezenta separat textele. Unele sunt poate prea lungi. Le-am gândit ca posibile texte pentru documentare video. Îmi voi exprima incertitudinea într-un preambul. Mi-am pierdut de mult timp siguranţa, dar păstrez urme de speranţă. Caut o luminiţă să marcheze ieşirea din labirint...

Cartea conţine un puzzle liric, exersând într-o anticameră a destinului reprezentări suprapuse de spectacol existenţial. Narator sau eu poetic, instanţa fictivă se risipeşte, generos, între persoana I a reverberaţiei şi persoana a III-a a rezoluţiei sinelui, până ce definiţiile se omogenizează alhambric în durata unui jurnal de apologii subiective. Autorul începe cu sine o poveste despre oameni şi fiinţare, tangent hibrid de memorie afectivă şi vizuală, sfârşind în a deconspira un adevăr înfiorător şi grotesc despre imanenta acceptare în cotidian a dichotomiei „a fi - a părea".

Lumea reală văzută prin filtrul unei minți veșnic nemulțumite.

Emil Cioran, Pe Culmile Disperãrii, Humanitas, 1993.

Doar un șir de gânduri neînsemnate care mărturisesc, aș putea să le redenumesc sub forma de „povestioare ale unei conștiințe" - deși nici când povesțile nu m-au atras pentru că nu erau suficient de reale. Realitatea este încântătoare, și tot atât de zguduitoare, mult mai tragic este să o substitui. Deci, să continuăm cu ideea că am scris acolo gândurile frânte.

Moartea eului lăuntric Toate drepturile rezervate © 2017 by xenomorphius - imaginea coperţii nu îmi aparţine

Alegorii făra de veste, oglindiri ale imperfecțiunii. Un tunel cu pereții din roci reci scrijeliți în mii de tomuri, de o ființă fără cale, cum mulți dintre noi putem fi. Eul poetic este diferit de poet, eul este egoist, vanitos, beligerant, frumos, intelectual, vizionarist, sensibil în exprimări în timp ce poetul este altruist, slab de înger, sensibil, neștiutor, limitat și doar o umbră a existenței.

N O N S E N S

O aridă senzaţie de însingurare defineşte inciputul simbiozei dintre autor şi convalescenţa peniţei imaginare (în cazul de faţă tastaturii, arareori peniţei literalmente). Un amalgam de poezii şi proză scurtă coaptă în uterul Soarelui intern.