Ramurile cerului se desprind din valsul norilor, praful speranței inundă spiritul culorilor, suntem ademeniți în poveste de aroma florilor. Să cutreierăm împreună prin ținutul celest al viselor!
De când am schimbat cerneala,
Cuvintele-au prins culoare;
Peniţa nu mai înţeapă
Şi nici rima nu mai doare.
Cea de ieri era cam neagră;
Am ascuns-o într-o floare.
Ea astăzi se ofileşte,
Dar sufletu-mi e-n cântare.
De când am schimbat cerneala,
Am schimbat şi cauzale.
Dacă spun c-am versuri triste
E fiindcă nu-s finale.
Am luat tot ce simt,
Și am făcut un bulgare,
Dar nu de zăpadă,
Era din lava, încins, roșu și aprins!
L-am aruncat într-un caiet,
Iar ce a ramas scris în el,
Veți citi în ceea ce va urma.
[[ sinistroze s. f. sindrom psihic care apare după catastrofe sau după traume psihice, implicând
pierderea capacității de muncă și inhibarea voinței.]]
;; april, 2k15, all rights reserved. ;;