Eu
4 stories
Semnul veninos by DianaSuvei1
DianaSuvei1
  • WpView
    Reads 5,591
  • WpVote
    Votes 442
  • WpPart
    Parts 65
Doisprezece semne, câte unul avea fiecare persoană din tărâmul Zolforis, dar cel mai rău și detestat era semnul șarpelui din cauza trecutului sângeros, a vicleniei și a distrugeri. Cine avea ghinionul să se nască cu acest semn era exilat sau omorât. Într-o casă înstarită din satul Deftiv apare pe lume o fetiță, dar bucuria familiei se schimbă în tristețe când observă pe mâna fetei semnul nedorit de nimeni, aceștia decid să o ucidă. Însă fata este salvată de rugămințile mamei sale adresate celorlalți. Crescută cu ură și ascunsă de restul lumii, neîntelegând de ce cei din casă o resping, viața ei se schimbă atunci când pășește pentru prima dată afară. Aflată la locul și momentul nepotrivit o tragedie are loc, cei din sat aflând de existenta ei și acuzând-o de cele întâmplate. Ce se va întâmpla cu ea? Va putea să supraviețuiască într-o lume unde mulți o doresc moartă? Va reuși să afle de ce semnul șarpelui este detestat și să schimbe mentalitatea celorlalți sau din cauza comportamentului celor din jur sufletul ei se va umple de ură și va decide să îi distrugă pe cei care au început să o rănească?
Viata paranormala... (IN CURS DE EDITARE) by FantasyKiller
FantasyKiller
  • WpView
    Reads 104,652
  • WpVote
    Votes 3,203
  • WpPart
    Parts 33
Stella pare o adolescenta normala de 16 ani, care nu pare sa creada in lucruri paranormale sau infricosatoare. Dar, de fapt, descopera ca este urmarita de un spirit malefic trimis din alta lume sa o omoare pentru un dar ce ea il poseda. La un moment dat, Stella afla cum sa il distruga si cum sa-si salveze si prietenii de la moarte, incercand sa redevina o fata normala. Dar nu poate, datorita darului ei si a unor secrete aflate pe parcurs. Ce se va intampla in final? Cititi si veti afla.
Din Spatele Cortinei I si II ✔ by NaliMina
NaliMina
  • WpView
    Reads 153,079
  • WpVote
    Votes 11,701
  • WpPart
    Parts 64
-În curs de editare- "Rămăsesem împietrită pentru că realizasem că, exact de ceea ce mă temeam ,asta se întâmplă. De ce nu mi-am dat seama? De ce am continuat să intru în jocul lor în loc să îmi văd de învățat, de școală, de carieră? Îmi vine să intru în pământ, cum am putut lăsa să se întâmple asta? Așa este, nu mi-a păsat, eram prea concentrată să nu le distrug viețile, speranțele, carierele și am ajuns să fac ceva mai rău de atât. M-am întors cu spatele și mi-am lăsat lacrimile să îmi ude obrajii. Eram într-o situație fără speranță..." -Go HeRin -Vol 1 "Singurul regret pe care îl am este că a fost ea și nu eu"-Jimin - Vol 2 (16.03.2017 -> #27 fanfiction 12.08.2017 -> #93 Fanfiction 1.12.2017 -> #51 Fanfiction)
Casa de Nebuni 2 [on hold] by my_mewody
my_mewody
  • WpView
    Reads 11,588
  • WpVote
    Votes 1,204
  • WpPart
    Parts 27
Nu știi să citești titluri? Hai, cu toții te așteaptă înauntru. Mai retardați, mai loviți de tren, mai lipsiți de neuroni! Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare. #43 în Umor 31/10/2017 #9 în Pamflet 22/05/2018