Lista de lecturi a lui AndreeaCosmina166
5 stories
150 de clișee și idei pentru a le îndrepta by lupcatel
lupcatel
  • WpView
    Reads 38,273
  • WpVote
    Votes 4,169
  • WpPart
    Parts 32
. Încă mă gândesc dacă această ,,carte" nu trebuia încadrată în umor. Despre ce e vorba? Înțelegeți din titlu, că nu e pus degeaba, dar, înainte să dați cu hate, nu vă așteptați la vreo lucrare filozofică și serioasă, cu sfaturi luate din cărți și expuse. Nu, fraților, sunt doar înșiruirile unei ,,scriitoare", ca să mă numesc așa, despre clișeele pe care le-am întâlnit pe Wattpad până acum. Tot ce e spus aici este într-o formă în draci de ironică și probabil amuzantă, așa că să știți că nu îmi bat joc de nimeni, iar dacă vă simțiți, stați cuminți în grota voastră, nu aruncați cu piatra. Mulțumesc. Anunț încă de aici că sunt deschisă la sfaturi întotdeauna, dar și la critici atât timp cât sunt pertinente și au la pachet justificările de rigoare. Coperta realizată de @daniellejdc. Mulțumesc din nou.
District 9 by no_name1317
no_name1317
  • WpView
    Reads 247
  • WpVote
    Votes 62
  • WpPart
    Parts 8
Alb si negru, două culori atat de opuse dar care se potrivesc atat de bine. Aceste culori sunt cel mai adesea folosite pentru a reprezenta opuse, dar puțini aleg sa vada nuantele de gri pe care acestea le formează cand sunt combinate Asa sunt si cei din districtul 9, gri, cu o viață ce consta intr-o rutina stricta, cu personalități si abilități ce îmbină atat umanul cât și supranaturalul. Oamenii ce sunt la putere in districtul 9 au văzut aceste nuante de gri si au decis să le exploateze. Asemenea luminii din întuneric, adevarul iese mereu la iveală si, asa cum e de așteptat, acesta nu este mereu la fel de dulce precum minciuna trăită. Așadar, după aflarea acestuia cei din districtul 9 trebuie sa ia o decizie ce le va schimba total viata gri, fie în alb, fie în negru. _____________________________________________________ Coperta: @_theraas_
Cine ești?  by J_night
J_night
  • WpView
    Reads 10,662
  • WpVote
    Votes 1,180
  • WpPart
    Parts 20
Utilizator---Nu ți-ar plăcea dacă ai atinge stelele? Eu---Cine ești? Utilizator---Un nimeni. Acum răspunde-mi. Doriți să blocați utilizatorul? Da Nu Nu
Pierduți în joc by Andra7dreams
Andra7dreams
  • WpView
    Reads 3,771
  • WpVote
    Votes 478
  • WpPart
    Parts 22
În această aventură picantă este vorba de doi gameri: Josh şi Kim, ce se cunosc la Dreamhack. Kim, o tânără de o frumusețe aparte, este o fată deosebită ( aşa cum o descrie Josh ). Aceştia ajung foarte buni prieteni, iar într-o zi Josh va avea curajul să spună tot ce simte pentru Kim. Totuşi nu s-au gândit niciodată că nişte simple cuvinte aruncate pot deveni realitate. "Cum ar fi să fim în jocuri ?", "Nu m-am gândit la asta, supert tare, bănuiesc !". Neştiind cum, aceştia se trezesc în universul propriilor jocuri, unde descoperă inscripții misterioase ce le arată probele pe care le vor parcurge zi de zi. Oare vor reuşi să supraviețuiască într-un univers paralel la fel cum o fac şi în jocuri, sau vor cădea prada lumei "necunoscutului" ? Poate chiar viața este un joc, un joc pe care-l joci o singură dată. Dacă ajungi la jumătatea cărții, vei observa că viața nu este chiar roz. Cu un final tragic şi misterios, cartea pur şi simplu te va face să o adori. "Battle day, let's start a game".
The murderer by Sweet4Kandy
Sweet4Kandy
  • WpView
    Reads 19,480
  • WpVote
    Votes 3,756
  • WpPart
    Parts 18
Credeau că au totul sub control. Dar cum ai putea deține controlul, dacă el e încă acolo, ascunzându-se printre umbre și căutându-și următoarea victimă? Redwood este o lume a râsului sardonic, a formelor întunecate furișându-se, a miasmelor toxice, învăluite într-un amestec de bucurie, teroare și durere.