-in curs de editare- N-avusesem de gând să cred vreodată că ar putea fi posibil. N-avusesem motive pentru care să mă ghidez după proverbe zise-n miez de beție. Deci nu avusesem cum să înțeleg - până acum - că „aparențele înșeală", și încă rău de tot. Până acum. Prietenia poate să se lase construită din mai multă falsitate decât și-ar putea închipui cineva. Unu, îți câștigă încrederea, doi, te minte cu grație, provocându-te să amesteci realitatea cu iluzia la un loc, spre încercarea de a crea o ciorbă de toată pomina. Face acești doi pași spre a se ajunge, după cum e de bănuit, la pasul trei: aducerea distrugerii. Pașii spre o moarte sigură. Și mă declar vinovată. Poate nu doar atât - mă declar o fraieră cu clasă. M-am lăsat folosita, m-am ales deci, cu o viață irosită, și cu niște rime copilărești, ce-mi aduc prea bine aminte de natura mea, căci eu sunt doar un copil prostit de un titirez. Un copil ce nu are cum să învingă, să devină imun la niște comenzi de nerefuzat, să se lupte cu ea, cu cea care s-a pregătit întreaga-i viață pentru a ajunge la scopul suprem al existenței: răzbunarea. N-am cum să mă dezleg de propria-mi soartă.

-Haide, învață-mă să fac muzică. Învață-mă să trăiesc! Râsul ei delicat străbătu cele mai întunecate canale ale sufletului său, și sclipirea din cenușiul ochilor ei îl readuse la viață. Din nou. -Nu fi copil. Muzica, la fel ca viața nu se face cât ai bate din palme. Trebuie să faci mici combinații. -Cum? -Uite așa, răspunse, punând degetele peste clape. Pentru a da naștere muzicii, trebuie să te folosești de ambele feluri de clape, corect? De cele negre, și de cele albe. -Și ce legătură are asta cu viața? -Pentru că viața este asemenea unui pian. Clapele negre ale pianului își au seamănul în tristețea vieții, iar cele albe, reprezintă fericirea. Și pentru a crea un lucru veritabil, amintiri, muzică, absolut tot ce vrei, trebuie să te folosești de ambele seturi. Clape albe și negre. Trisețe și fericire. Așa compui sonetul vieții tale.

Frumosul preşedinte al revistei In Style, Ethen Winslow, îşi conduce afacerea la fel cum face dragoste cu femeile: stăpân pe sine, fermecător şi îndrăzneţ.El priveşte femeile ca nişte simple obiecte, cu ajutorul cărora să îşi desfete poftele. Când o angajează pe frumoasa şi talentata fotografă Alexis Webster, se asteaptă să fie o pradă uşoară. Însă talentul, inteligenţa şi sufletul ei îl vor tulbura şi ademeni cum nu a reuşit nici o altă femeie...

Jocul poate fi de atat de multe feluri. Poate fi unul nevinovat, sau o inscenare haotica in toata regula. Poate fi unul distractiv, ludic, sau o adevarata lovitura nimicitoare. Poate fi un joc corect, sau unul al naibii de murdar. Pot exista reguli, sau nu. Si nu in ultimul rand, poti sa alegi daca vrei sa fii pradatorul sau prada. Totul pana aici e clar si perfect rational. Dar partea cea mai grea vine atunci cand realizezi ca ai pierdut si nici macar nu stiai ca ai inceput sa joci.

Un accident i-a adus impreuna...dar sunt atatea lucruri care ii despart.

Cand frumusetea si inteligenta se impletesc totul pare perfect, dar fiecare om are defectele lui. De exemplu Roxanne Rhodes : frumoasa, inteligenta, bogata, dar cu o personalitate inedita. Lucrurile se complica si mai tare cand Roxanne se indragosteste la prima vedere de noul ei profesor de chimie. - O comedie romantica plina de surprize si rasturnari de situatie.