Select All
  • Moștenitoarea Tronului: Înger sau Demon
    166K 9.7K 43

    . Liana pare o adolescentă normală la prima vedere, însă nu este deloc aşa. Mutarea în Oraşul Nou- Sanzhi- îi aduce schimbări radicale. Viaţa ei liniştită se schimbă o dată ce-l reîntâlneşte. Mici pasaje din trecut îi tulbură visele. Pericolele apar din ce în ce mai des. Liceul Sanctus nu este unul norma...

    Completed  
  • In Numele Traditiei
    20.8K 798 30

    "Si acela a fost momentul in care am realizat ca noi nu suntem Ahmet si Ema. Noi suntem un intreg, noi nu avem un nume, noi nu avem doua inimi, noi avem doua jumatati care atunci cand se intalnesc se unesc una cu cealalta iar lumea nu mai exista atunci cand o fac. Noi suntem totul."

    Completed  
  • Iubire din obstacole
    4K 129 37

    Evony Elaine Arianna Surorile care vor fi salvate de iubire, ori îngropate pe veci în nefericire .

    Completed  
  • Furtuna perfectă - PAUZĂ
    64.1K 1.5K 8

    Hazel Morgan a învățat pe propria-i piele ce înseamnă durerea. De mică a avut un singur țel: să își ajute familia mereu. Acum, la douăzeci și patru de ani, Hazel duce toate greutățile vieții. Cu un tată trecut cu mult de vârsta la care ar mai fi putut lucra, cu o mamă bolnavă și cu o soră mai mică, Hazel este singura...

  • Criminal // FINALIZATĂ //
    217K 13.5K 42

    - Cum ai putut să faci asta? Ești un nenorocit! începu ea să îl lovească. Ai ucis atâția oameni nevinovați! De ce? îi era scârbă de el. Ești un criminal nenorocit! Un animal! - Termină dracu! i-a prins mâinile într-ale lui și a privit-o în ochi. Ce știi tu? Ai trăit toată viața în puf și ai avut toate condițiile pen...

    Completed  
  • Devilicious.
    190K 12.3K 42

    " - Nu te iubesc pur şi simplu, îmi eşti obsesie. Nu mi-am dorit niciodată să posed un lucru atât de mult cum mi-am dorit să te posed pe tine. Am nevoie să îmi aparţii doar mie, pentru o eternitate. Vreau să-ţi absorb sufletul şi trupul, să-ţi fur până şi ultima suflare şi să te las complet goală. Tu nu-mi calmezi dem...

    Mature
  • "Bună, ai un pix?" |FINALIZATĂ|
    120K 8.5K 28

    Prima zi de liceu reprezinta pentru ea un nou inceput, un pas inainte spre un viitor stralucit, pe cand pentru el...o zi normala. Ea o boboaca ce capteaza usor atentia prin simpla ei prezenta, iar el unul dintre "baietii liceului". Elinor Faith e o satena cu par lung, un trecut sumbru si ochi ciocolatii care te...

  • Loving the Bad Boy
    1.2M 50.3K 40

    Emma Miller nu știa că o singură întâlnire cu băiatul cel rău al școlii, Aiden Black, îi va face viața să o ia în direcții total diferite. Nu știa că acea mică ciocnire cu el o va transpune într-o lume a drogurilor, violenței și a tipilor periculoși. Chiar și cu toate acestea, nu știa ca acea ciocnire accidentală o va...

  • I've changed . Part 2
    477K 25.9K 59

    Dorinta , pasiune , Iubire ... indignare , ura ! ( + 15 )

  • I've changed
    701K 35.3K 51

    M-am schimbat . Nu mai sunt fata timida de acum cativa ani .Te-am uitat . Te urasc ! ( +15)

    Completed   Mature
  • Indragostita de un mafiot 1
    337K 10.7K 47

    POVESTEA ARE NEVOIE DE EDITARE. Locul 1 în dragoste 2016.

    Mature
  • Irezistibilul
    223K 7.8K 43

    Irezistibilul-- cuvântul care îl descrie perfect pe cel care va fi în stare să îi cucerească mintea, inima și trupul; cel care va fi în stare să îi fure puritatea și care o va face să înnebunească.

    Completed   Mature
  • -Pe Dracu-
    381K 16.1K 64

    Emma Cristal Prescott, o fată cu o situație materială bună. O puștoaică frumoasă de 17 ani, care îl înnebunește pe moștenitorul celui mai mare complex de arhitectură din lume, Jeison Adisson, unul dintre cei mai răvniți și cei mai cuceritori bărbați din zona New Yorkului. Ce se v-a întîmpla cînd ambii vor coenștiinti...

    Mature
  • Stai departe de iubire
    377K 17.6K 68

    Nu contează cat de mult incerci sa stai departe de iubire. Ea întotdeauna va fi o parte din tine, indiferent daca accepți sau nu. După o singura privire reușește sa-mi atragă atenția. Vreau sa-mi dau seama cine este cu adevărat. Cine I-a frânt inima. În ciuda vieții lui zbuciumate, plina de fete, bani, petreceri ș...

    Mature
  • Just Teen Spirit
    9.5K 299 21

    Ely este o fata obisnuita ce isi doreste sa il cucereasca pe Ryan , un violonist si un chitarist de exceptie . Dar ce te faci cand te indragostesti de fratele celei mai bune prietene si de un super star pop ! O sa vezi daca ai curaj sa citesti ! :))

  • Ură sau iubire
    16.3K 373 19

    Lupte,Sange,Baiatul,Fata,Iubire... aflati mai mult daca o cititi.

    Completed  
  • Primul An De Liceu
    2.8K 47 10

    Completed  
  • O lună
    72 3 5

  • Adoptată
    1.2M 36.2K 53

    Izabella a fost mereu un mister pentru cei ce au întâlnit-o. Mereu rece, tăcută și singură. Alunga repede pe cei ce nu îi puteau face față personalității sale complicate. Nu se străduia să fie plăcută. Credea că îi e menit să fie singură. Dar, când ajunge să cunoască cu adevărat sensul iubirii, nu poate decât să cadă...

    Completed  
  • Fiul Fermecător 🔞
    28K 1.2K 6

    -Te-ai îndrăgostit de mine. Afirmă bărbatul cu un rânjet pe față. O privi adânc in ochi, iar ea făcea la fel. -Nu e normal ca soția ta sa fie îndrăgostită de tine? Vrei sa fie îndrăgostită de altcineva? Replică ea rasucind cuțitul in rană. -Fetița perfectă poate sa facă si altceva inafara de a respecta ordinele lui ta...