Când viața te lovește, nu uita că timpul tău în această lume este limitat. Poți să cazi, să suferi, dar întotdeauna să ai puterea să te ridici pentru că fiecare zi îți va aduce o altă provocare ce trebuie s-o accepți.

Ioana Popovici, o tânără studentă la medicină, cu pasiuni obsesive pentru parcurile de la periferia Clujului, cărțile bune, toamna și bunicul ei, Papà, este caracterizată, în primul și în primul rând, prin rațiune dusă la extrem. Fata este de o maturitate debordantă, nu le dă atenție tinerilor ce o curtează - care, de altfel, sunt mulți, Ioana fiind o femeie frumoasă - și pune pe primul loc ceea ce crede ea, cu mintea proaspătă de fetişcană independentă, că e cel mai important în viață: cariera. Însă, Universul face ca iepurele să sară de unde se așteaptă fata mai puțin, astfel că se îndrăgostește de băiatul ce pare a-i fi ideal.

❝ Singurătatea. I-a fost cea mai bună prietenă timp de cinci ani incredibil de lungi. Adormea lângă ea şi se trezea îmbrăţişând-o. Fără prieteni, fără persoane dragi aproape, Alisa se condamnă la o viaţă departe de locul unde a comis cea mai mare greşeală din întreaga ei existenţă. Dar toate trec, iar când locul singurătăţii este ocupat de un om în carne şi oase, de Rafael, ea nu îşi dă seama cum să facă faţă amalgamului de trăiri magice şi îşi înveninează inima, întorcându-se cu gândul la trecutul care niciodată nu i-a făcut cinste. ❞ Continuarea poveștii A DOUA ȘANSĂ. Se poate citi și individual. „Blestemate fie toate! Blestemaţi fie toţi! Dar mai blestemată să fiu eu, căci mi-am permis să râvnesc la o iubire bolnavă, sortită eşecului încă de la prematurul ei debut!" - ALISA Poveste câștigătoare a locului I în categoria DRAGOSTE, TOMMOROWWRITERS, 2020.

„Omnia vincit amor, et nos cedamus amori" Virgiliu (Iubirea învinge orice şi noi ne plecăm puterii sale) „Îşi ridică privirea şi se uită contemplativ la soţia lui, fără să clipească. În acele clipe se născu o nouă întrebare în gândurile sale şi anume; cum de-i trecuse prin cap să renunţe la prezenţa ei, când doar simpla ei imagine îi umplea inima de iubire şi de o linişte înfloritoare? Cum să-i facă rău prezenţa soției lui, când de fapt, absenţa ei l-a făcut să acţioneze ca un nebun în ziua precedentă? Lipsa ei de lângă el şi din ochii lui constituia calamitatea existenţei sale, iar el era mult prea conștient de asta. Privind-o cu o mare atenţie cum doarme, realiză că toată fiinţa ei, că fiecare linie ce profila trăsăturile chipului ei, că fiecare fir de păr, că fiecare parte din trupul soției lui au fost atinse şi iubite de el, că toate astea îi erau atât de cunoscute şi atât de dragi. Şi nu exista centimetru din ea care să nu-i fie drag. În pofida faptului că ea nu mai dorea asta, ea era a lui oricum, pentru că femeia ce-i era soție sălăjuia în inima lui şi în integralitatea a ceea ce înseamnă omul Fabio. Astfel, o purta cu el oriunde şi în orice moment. Cu toate acestea, se întreba cu ciudă; de ce îi este cu mult mai uşor să o iubească, decât să o urască, după tot ceea ce ea i-a făcut?"

Mulțumesc cu mare drag, @TheresaWojcik pentru noua copertă! „El accentuă şi mai mult gestul lor prietenesc cu aşezarea celeilalte mâini pe strângerea lor, adăpostindu-i, preț de câteva secunde, palma ei tremurândă în căuşul palmelor lui bărbăteşti. Ea avea ochii ţintuiţi pe mâinile lor, iar el se uita la chipul ei, cu o teamă interioară ca nu cumva să-şi înalţe privirea aceea catifelată în ochii lui, ştiind că se afla în pericol ca acea privire să-i placă mult mai mult decât era admis. Şi da, viitoarea mămică, fără să-şi abandoneze sfiala şi catifelarea specifice privirilor ei, îşi ridică ochii în ochii lui cu cea mai grațioasă şi cerească manifestare pe care el nu le mai întâlnise niciunde. Simţămintele lui se bucurară de acea comuniune încântătoare a privirilor lor, însă raţiunea îl certă cu duritate că şi-a permis acea bucurie. Chiar și așa, pentru o clipă a fost ispitit să-i atingă șuvița blondă, ce-i ieșise din împletitura părului și îi mângâia obrazul drept, dorind să i-o ascundă în spatele urechii. Dar își respinse dorința, gândind că probabil ar fi speriat-o cu acel gest."

Când pământul nu mai poate hrăni evoluția tinerilor, rămâne doar oraşul. Interesul, profitul şi furtul, toate sub semnul purpuriu al partidului, lasă inimii o mică şansă de a simți cu-adevărat. Elena şi Codrin sunt prinși în febra propagandei, dar pentru ei viitorul se clădește după regulile iubirii. Copertă realizată de Lea Armstrong

-Iubeşte-mă! mai spuse ea şi o văd conturată în lumină, cum îşi trase bretelele cămăşuței în jos şi pielea îi străluci sidefată. O bretea atârna neputincioasă pe braț, iar cealaltă coborâse bluza atât de jos că forma sânului ei se văzu strălucind ca un glob de lumină albă.

Are părul ud şi adunat în şuvițe rebele. E frumos. Mi se usucă deodată gura şi-mi trec repede limba peste buza de jos să... -Ai văzut ceva să-ți placă? îl aud parcă mai aproape. Copertă realizată de Lea Armstrong

,,Dacă iubești pe cineva, atunci îl iubești asa cum e, si nu cum ai dori tu să fie" Lev Tolstoi ,,Prejudecățile sunt rațiunea proștilor" Voltaire Uneori viața te aduce într-un loc în care n-ai fi crezut niciodată, așa i se întâmplă și Alinei, o tânără invatatoare detașată intr-un sat îndepărtat de orașul din care provine. Acolo este abordată de un tânăr interesant de care se îndrăgostește. Dar dragostea lor va putea rezista, atunci când ea îi afla originea? Vor putea trece peste prejudecățile tuturor, atunci când vor afla ca o româncă se iubește cu un țigan?