Ashleen se trezește într-un spital, fără a-și aminti cum a ajuns în acel loc, cine era sau 𝘤𝘦 era. În toată învălmășeala aude vocile unori doctori și instinctul îi spune că trebuie să plece imediat de acolo. Începând să fugă pe holurile albe cu miros îmbâcsit de spirt și chimicale, pașii repezi ai paznicilor se apropiau din ce în ce mai mult. Luând colțul simte că cineva o trage într-un laborator și o mână îi acoperă gura. Auzind paznicii trecând de ușa încăperii se eliberează și se uită la persoana care a scăpat-o de urmăritori; și în momentul acela, toată viața fetei a fost dată peste cap de zâmbetul liniștit al chimistei, care se așezase pe scaunul ei și o privise. "yah.. știi cât de greu e să intri aici.. darămite să ieși, cu cineva după tine... nici eu nu te-aș putea scoate...", și un chicot vulnerabil îi scăpa de pe buzele-i rozalii. Charlotte o privise cu blândețe, dar sub zâmbetul ei se ascundeau urmele traumelor copilăriei, dezamăgirile vieții și o pasiune bolnavă. Vor reuși cele două fete să-și arate adevăratele sentimente, sau vor fi acestea îngropate de secretele ce le încuie inima și le împăienjenesc ochii? Decepțiile și încercările lumii le vor împreuna sau le vor distruge și ultima urmă de speranță? Încrederea va fi de partea lor sau le va înșela, aducând ura și disprețul în mințile lor tinere? 「 𝙲𝚘𝚖𝚞𝚗𝚒𝚌𝚊𝚛𝚎𝚊 𝚍𝚎𝚟𝚎𝚗𝚒𝚗𝚍 𝚝𝚘𝚡𝚒𝚌ă, 𝚜𝚒𝚗𝚐𝚞𝚛𝚞𝚕 𝚕𝚞𝚌𝚛𝚞 𝚛ă𝚖𝚊𝚜 𝚎 𝚜ă-ț𝚒 𝚒𝚎𝚒 𝚊𝚍𝚒𝚘 𝚍𝚎 𝚕𝚊 𝚌𝚒𝚗𝚎𝚟𝚊 𝚙𝚎 𝚌𝚊𝚛𝚎 𝚊𝚒 𝚒𝚞𝚋𝚒𝚝 𝚘𝚍𝚊𝚝ă. 」-𝕮𝖍𝖆𝖗𝖑𝖔𝖙𝖙𝖊.