și pe când înotam am găsit fericirea de a fi în viață
un volum de poezie scris de mare, la mare sau cu gândul la ea.
un volum de poezie scris de mare, la mare sau cu gândul la ea.
Îmi mânjesc existența cu versuri pentru că doar prin ele pot trăi. Poezia este o secundă de eternitate, un fragment cald de suflet măcinat de trăiri. Vă invit la o osmoză stângace de oftaturi înghețate în cadențe profunde. #1 în cosmos din 57 #3 în pierdut din 85 #4 în cuvinte din 228 #4 în univers din 193 #7 în...
A. se trezește în dimensiuni alternative ale sentimentului în fiecare zi; în alte trupuri, în alte vieți, niciodată aceleași. n-a avut niciodată un nume, un gând propriu sau indepedență. doar un țel, acela de a face oamenii să se reîntregească. zilnic, devine o nouă persoană, însă niciodată desăvârșită. până când se t...
Curajul și misterul se împletesc cu ceea ce pare să fie o poveste istorică. Nu ești curajos decât atunci când te decizi să ții frâiele propriei tale vieți în mână și nu e mister decât în momentul în care un om din înalta societate își găsește sfârșitul într-o pădure a secolului al nouăsprezecelea. Povestea aparține un...
Să îți dorești să poți să zbori e ceva copilăresc și totodată e ceva ce fiecare om și-a dorit la un moment dat.
Un volum de poezii care nu respectă reguli de prozodie. Ceva considerat banal și poate, doar poate, nedemn de această lume.
. Subiectivitatea e ceva mai mult decât poezie. Poezia e ceva mai mult decât subiectivitate. Dar poate că, în sinea ei, arta este mai mult decât amândouă. Poate că arta e sentiment. Chiar și arta urâtă; arta de a trăi, arta respirației, arta-vârtej, arta-culoare. Arta-cuvânt. Poate că și aceasta, amest...
o amuțire calmă, însuflețită, simplă, senzuală; o veșnicie. o abureală de nori în care nimic nu e prestabilit și magia este, în sfârșit, posibilă. un vis.
pseudo-renașterea durează cât o respirație. îneacă-te. * locul 1 in cateva concursuri bla bla 1 july - 29 july 2019
poezii mândre ce vorbesc despre neîmplinire şi împlinire. autorul vă salută.
am cules din aer romanițe, le-am fragmentat în praf şi pulbere de gânduri şi le-am risipit în tremur alb peste copacii unei şoapte de răsărit.
pete de cobalt pe o cămașă pe care încă nu am purtat-o, pentru că era prea infinită pentru mine.
,,și încă lipesc flori presate pe discul de muzică clasică al nesperanțelor noastre uitate în absurd..." Când stelele cad în și din mine, învelișurile lor de vise și speranțe îmi zdruncină, puțin câte puțin, esența. Îmi găuresc sufletul, îmi vlăguiesc trupul, îmi încoronează mintea cu absurdul și se ciobesc pentru min...
Poeme scrise cu lacrimi și durere, poezii venite ca un strigăt în neant. Universul. Poezii scrise de pe buza prăpastiei, în căderea spre întuneric și spre brațele reci ale morții. Viața.
doar poezii fără pic de logică - sau rimă doar multe chimicale și mădulare organice atât.
With a twist of fate and a shadow of pain And knowing now I have nothing to gain, When emotions burn deep and make me feel sore I have no choice but the Manticore.
Tu nu mai ești, n-o să mai fiu. Te-ai dus cu vântul, ceață brună, nimeni nu vrei iar să te-ajungă, și dorul meu prin ploi ți-l cânt.
Volum de poezii. Din minte, din inimă, pentru cine vrea să le primească înăuntru, temporar sau permanent. Un autoportret al unui artist stângaci. Află în Argument mai multe :)
De ce aș vrea sa explic inefabilul sufletului uman, care este pe cât de răvășit și dezacordat, pe atât de armonios și dulce, nu știu.
Vântul cuvintelor renaște prin puterea gândului și se lovește de zidurile pământului, semințele petalelor de cântec cresc pe portativul sufletului! Să descoperim împreună tainele runelor din scoarța viselor!
Las durerea sa-mi arda amintirile, Cu ochii goi, ignor toate privirile. E greu sa te pierzi pe tine, dar cu timpul, Te resemnezi, si iti afli verdictul.
Gânduri. O mie de gânduri ne trec prin minte zi de zi, însă nu toți știm să le expunem. Eu am încercat să-mi expun unele gânduri aici, pentru voi, pentru că poezia e cel mai frumos mod de a transmite emoții prin gânduri. #RomanianStoryAwards2019