Lista de lecturi a lui evelindoyle
14 stories
Trandafirul stacojiu {PUBLICATĂ} by AnnaFeodorovna
AnnaFeodorovna
  • WpView
    Reads 279,360
  • WpVote
    Votes 3,270
  • WpPart
    Parts 10
Publicată la editura Ink Publishing House Primul volum al seriei "Imperia" Existența unui om într-un viitor incert pendulează între siguranță și supraviețuire. Viața lui Rosalind Kaverin se împarte doar în noapte și zi, teroare și întuneric, viață și moarte. Controlată la fiecare pas în haosul ordonat pe care cei din jurul ei îl acceptă fără să crâcnească, ultima fărâmă din societatea umană a fost sfâșiată și reconstruită, punând bazele unui Imperiu. Însă trecutul și istoria se risipesc în mileniile întunecate, în timp ce viitorul se înfățișează din ce în ce mai macabru. Oamenii slujesc, iar „Umbrele nopții", vârful societății și cei care manevrează cu adevărat jocul, dețin puterea. Însă nimic nu este precum pare. Ierarhia nu este conturată pentru a fi urmată doar de oameni, așa cum puterea și controlul nu îți pot garanta întotdeauna viața. Aruncată într-un război fără cale de scăpare, Rosalind ajunge un pion valoros în bătălia aprigă pentru glorie, în care miza, o coroană însângerată, încrustată cu viețile celor căzuți, nu e, de fapt, decât o diversiune. Însă câte nu ai fi dispus să riști pentru a-ți asigura supraviețuirea? Și ce e un Imperiu, când poți înrobi întreaga lume? Ceea ce pornește de la dorința primară de a-și apăra viața o propulsează pe Rosalind cu mult peste statutul ei în ierarhia vampirilor, fără să știe că salvarea ei se află în mâinile unuia dintre demonii pe care a fost instruită să-i urască. „Poți să numești asta o poveste, un basm, care începe mai mult decât tipic: Odată ca niciodată, un înger și un demon și-au înlățuit inimile... Și așa s-a dezlănțuit Apocalipsa." All rights reserved ©AnnaFeodorovna. 30 Aprilie 2018 Copertă realizată de orianaines.❤
Amintiri de catifea by D-and-G
D-and-G
  • WpView
    Reads 1,797
  • WpVote
    Votes 205
  • WpPart
    Parts 12
Amintirile noastre, privirea ta, sentimentele mele. Durerea mea, indiferenta ta, distrugerea noastra. Ce a mai rămas, înafara câtorva amintiri dulci, ce acum doar dor? Gandurile mele pline de dor au ajuns deliciul tău plăcut și lung. Cum s-a ajuns aici? Unde am greșit de am ajuns mai ceva ca doi stărini? Am scris, am șters, am aruncat, am ignorat, dar nimic nu poate șterge acele momente catifelate petrecute împreună. Aishiteru, my little shadow.
Captiv intre lumi (Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul IV) by D-and-G
D-and-G
  • WpView
    Reads 2,776
  • WpVote
    Votes 240
  • WpPart
    Parts 12
Viața fără supranatural este plictisitoare, dar mult mai liniștită. Toți vârcolacii s-au reorganizat pentru a face față schimbării. Totul este liniștit. Însă nu și pentru Ben și Camy. După o vizită nefericită copiilor viața lor este dată peste cap. Sunt opriți de poliție, au parte de neînțelegeri, iar Moartea decide să intervină în iubirea lor și să îi despartă pe veci. Camy se vede obligată să ia atitudine. Iar singurul ei ajutor este tocmai Katherine și bărbatul ce i-a cauzat cele mai mari probleme cu Ben, Caden. Poate Camy să treacă peste resentimentele față de Caden, unul dintre originarii gemeni? Va reuși să își ajute soțul? Sau Ben va rămâne pe veci pierdut? ~ Coperta realizată de fetele de CMoon (@TaliaAnnaSmith) ~
Aurora (Lumi Blestemate #3) by D-and-G
D-and-G
  • WpView
    Reads 1,980
  • WpVote
    Votes 175
  • WpPart
    Parts 16
Planul pentru a înfrunta legile Morții avansează. Au nevoie de fiica lui Rower, adultă și pregătită să dea naștere unui copil, însă apar mult mai multe probleme decât de așteptau. O creatură cu puteri ciudate, nemaivăzute, amenință viața pe care toți o știau și o prețuiau. Nimeni nu se poate atinge de ea, iar însuși prezența ei amenință să distrugă întregul lor plan. Ayra trebuie să se ocupe de situație înainte de a fi prea târziu. Entitățile apar și îi spun să o ucidă, însă instinctul îi spune să aștepte. Va reuși Ayra să ia decizia corectă? Vor putea să ducă planul la bun sfârșit? Sau for muri încercând să distrug regulile Morții?
Impatiens animus (Lumi Blestemate #2) by D-and-G
D-and-G
  • WpView
    Reads 12,636
  • WpVote
    Votes 1,412
  • WpPart
    Parts 32
Moartea le-a dejucat planul entităților. Entitățile se adună într-o peșteră secretă și caută răspunsul la noua lor problemă: cum să redea fertilitatea unui supus. Singura care cunoaște o modalitate este Ayra, dar viața i-a fost luată de Anis. Nu le rămâne decât un singur lucru de făcut: să cutreiere amintirile celei mai puternice vrăjitoare și să afle formula dorită. Viața Ayrei nu a fost niciodată liniștită, iar magia ce îi curge prin vene o controla mai ușor decât pe o marionetă. Pericolul de a distruge toate regatele la cea mai mică supărare nu a salvat-o de tratamentul barbar al tatălui său. Voința îi este pusă la încercare atunci când, din întâmplare, descoperă adevăruri crude. Răspunsul la cea mai grăită întrebare se rezolvă atunci când cea mai sacră tradiție are loc. Vor reuși să învingă? Lumi Blestemate: Volumul 1: Intrepidus Volumul 2: Impatiens animus
Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III) by D-and-G
D-and-G
  • WpView
    Reads 124,014
  • WpVote
    Votes 9,348
  • WpPart
    Parts 56
După o bătălie cu moartea Alice se trezește mai sănătoasă ca oricând. Și-a recuperat vârcolacul din interior care i-a fost ucis când a devenit un om complet. Se bucură de fiecare clipă petrecută în pădure alături de iubitul ei, Christopher Smith, și trăiește într-o familie numeroasă alături de părinții adoptivi și cei naturali. Din păcate însă, paradisul nu îi surâde încă. Faptul că Jeff a reușit să devină un hibrid al celor trei specii supranaturale, vampir, vârcolac și vrăjitor, îi afectează serios viața când încearcă să o ucidă. Alături de Christopher descoperă metoda perfectă de a-l ucide pe cel care este imposibil de învins. Descoperă o vrajă puternică, o armă perfectă dar care cere un sacrificiu suprem, unul aproape imposibil de adus. Vraja, are nevoie de sângele fecioresc al fiecărei părți absorbită de Jeff, are nevoie de sângele urmașilor vampirului, vrăjitorului și vârcolacului. Alături de o parte din familia ei și păzitorul, protectorul, Tamir, pornește căutarea ultimului ingredient pentru vrajă, o fată care se zvonește că este însăși fiica vampirului. O vor găsi? Vor ajunge la timp ca să o poată convinge de ceea ce trebuie să facă? Sau vor eșua și vor fi uciși încercând? ~Intrând în lumea vârcolacilor Volumul III~ Celelalte volume le găsiţi la mine pe profil ^_^
Intrepidus (Lumi Blestemate #1) by D-and-G
D-and-G
  • WpView
    Reads 62,946
  • WpVote
    Votes 5,182
  • WpPart
    Parts 25
Lumi Blestemate, Volumul I - Intrepidus Într-o lume în care doar cel puternic supraviețuiește, Anna se luptă să își dovedească puterea în fața celor mai îngrozitoare coșmare. Este vânată de oamenii săi şi se trezește în partea periculoasă a Stâncilor Sângerii. Curajul ei şi dogma în care a trăit ani de zile se pierde atunci când descoperă un monstru, o creatură a iadului, în ochii salvatorul ei. Ea este o luptătoare, indiferent de teama din interior rămâne și luptă! Dar ce va face când găsește o altă ființă ca ea, una mai puternică? Va rămâne și va lupta până la moarte? Sau va face ceva total opus firii ei şi va fugi? Ce consecință va atrage asupra ei faptele sale? Lumi blestemate: Volumul 1: Intrepidus Volumul 2: Impatiens animus ~Coperta este făcută de @the_queen_shadow
Păcatul rațiunii by D-and-G
D-and-G
  • WpView
    Reads 443
  • WpVote
    Votes 31
  • WpPart
    Parts 1
În ciuda sărăciei care i-a clădit viața, iubirea lui Kaleb pentru familie nu a scăzut niciodată. Accidentul soției, precum și o boală apărută din senin asupra fetiței sale, îl împing către lucruri necurate. Cu ajutorul prietenului său din copilărie apelează la vrăjitorie și invocă spiritele care îi promit un har ce îl va scoate din sărăcie și îi va salva familia. Probele grele și mustrările de conștiință nu îl sperie, iar el ajunge să facă orice pentru a-i salva pe oamenii la care ține. Coperta este făcută de the_queen_shadow
Datorie sau iubire? by D-and-G
D-and-G
  • WpView
    Reads 58,161
  • WpVote
    Votes 5,646
  • WpPart
    Parts 18
Fiecare familie are câte un Demon și un Înger care guvernează asupra fericirii și a liniștii. Atunci când se naște un nou membru atât Demonul cât si Îngerul concurează pentru a ajunge primul la copilul nou născut. Cine este învingător decide ce se întamplă cu copilașul, Demonul decide moartea pe când Îngerul decide viața. Niciodată nu s-a întamplat ca cele două ființe să ajunga în același timp la copilul nou născut. Dar... asta nu înseamnă că nu este posibil. Micuța Kallisto l-a fermecat din prima secundă pe Demonul care a reușit să ajungă în același timp cu Îngerul. L-a fermecat pe cel care trebuie sa îi distrugă viața și să o îndemne încet-încet spre moarte. Și-a fermecat călăul. Acum el trebuie sa aleaga între a-i lua fericirea sau să îi ofere dragostea lui. Datorie sau iubire? Citiți și veți afla care este alegerea lui.
Întâlnire cu duşmanul(Intrând în lumea vârcolacilor, Volumul II) by D-and-G
D-and-G
  • WpView
    Reads 318,670
  • WpVote
    Votes 21,544
  • WpPart
    Parts 75
Alice este fiica răpită de vampiri a vârcolacilor Ben şi Camy Clark. În urma unui atac copila de aproape un an este transformată în om de către o vrăjitoare şi lăsată în grija unei familii de vampiri. În timp ce familia ei de acasă o caută în fiecare loc pentru a o găsi şi o aduce unde îi este locul Alice creşte alături de noua ei familie. Alice este o persoană timidă, blândă şi... neobişnuită comparativ cu familia ei nouă. Alice, mezina familiei Green, nu doar că este brunetă, scundă dar are pielea mult prea colorată în comparaţie cu cei care constituie familia ei. Alice este privită adesea drept o ciudată de către ceilalţi copii dar ceea ce nu ştiu aceştia este adevărul. Alice va îndeplini vârsta de optisprezece ani şi se va transforma într-un vampir, exact ca şi cei din familia ei. Alice are drept animal de companie un lup de care numai ea ştie. Alice... Alice... Alice... Ştii tu oare ceea ce te aşteaptă? Eşti pregătită? ~Intrând în lumea vârcolacilor, volumul II~