Concurs de poezie
Ai talent ? Înscrie-te la concurs !
De ce aș vrea sa explic inefabilul sufletului uman, care este pe cât de răvășit și dezacordat, pe atât de armonios și dulce, nu știu.
"Nici dacă aş rămâne fără pix nu m-aş opri din scris, că eu scriu cu sufletul Nu spune tu că sunt creaţia vreunui zeu Daca aş rămâne fără hârtie tot aş scrie, că eu scriu pe corpul meu Nu spune tu că ochii sunt oglinda sufletului, că ei râd şi el plange Versul ăsta e menit, orice teama să-l alunge Scriu cu sufletul...
"Geniul este, prin esenţa lui, un singuratic. Oamenii geniali sunt prea puţini la număr ca să-şi găsească cu uşurinţă un egal şi prea diferiţi de ceilalţi ca să le poată deveni tovarăşi. Căci, majoritatea oamenilor sunt călăuziţi de voinţă, în timp ce la genii predomină cunoaşterea." - Arthur Schopenhauer -
Ei se iubesc, însă ea mai mult iubește, iar el mai mult se lasă iubit. Sunt doi oameni distruși, incompatibili, dar știu că le este scris în stele să fie împreună. Atunci când el alege să picteze în surdină, iar ea începe să cânte, când el adoarme și ea trage draperiile, când ea îl sărută, iar el îi mușcă buza - atun...
Las durerea sa-mi arda amintirile, Cu ochii goi, ignor toate privirile. E greu sa te pierzi pe tine, dar cu timpul, Te resemnezi, si iti afli verdictul.
Să asculți de oameni pentru un minut Te vei transforma în pură jucărie Tre' s-asculți de tine şi nimic mai mult Şi să construieşti fără ca ei să ştie.