💖
25 stories
Dincolo de copaci de BogdanFlorian92
BogdanFlorian92
  • WpView
    Leituras 1,857,259
  • WpVote
    Votos 174,565
  • WpPart
    Capítulos 73
*** Dincolo de copaci se află pădurea pe care noi nu o vedem din cauza lor. Suntem orbiţi de prejudecăți şi nu mai suntem capabili să distingem adevărata faţă a oamenilor din jurul nostru. Nu le vedem sufletul... Doar inocenții, cei neatinși de măști, cei autentici pot să vadă frumusețea pădurii. Copacii pot forma o pădure sau pot alege să trăiască singuri. La fel și oamenii. Christine Martin îşi pierde familia la numai trei ani şi îşi petrece cincisprezece ani într-un orfelinat. De aici este alungată imediat ce a împlinit optsprezece ani şi este nevoită să supravieţuiască. Sufletul ei generos îi scoate în cale oameni minunaţi, dar şi nemernici. Unul dintre aceştia este Alexander Smithson, fiul lui Aaron Smithson, omul de afaceri care a răpit averea familiei sale. Alexander este la fel de cinic şi arogant ca şi tatăl său. El îi urăşte şi îi dispreţuieşte pe cei săraci. Întâlnirea dintre el şi Christine este explozivă. În numai o lună, el reuşeşte să o facă să-şi piardă micile economii şi să fie închisă în arestul poliţiei. Copertă realizată de @georgianapetcu902
Liceul Northway de CathyaMp
CathyaMp
  • WpView
    Leituras 513,131
  • WpVote
    Votos 5,821
  • WpPart
    Capítulos 13
📚În curând fizic pe cathyamp.ro 📱În curând e-book pe Google Play Books ❝ - nu le pasă. Și continuă să te rănească de parcă ai inima de piatră.❞ Cu o tradiție neobișnuită, menită să diferențieze elita de restul elevilor, Liceul Northway se clasează în topul celor mai prestigioase instituții din stat. Întâlnirea cu Mikel Dixon o propulsează într-o altă atmosferă, de pe o parte incitantă, dar în aceeași măsură, periculoasă. Prinsă între refuzul de a respecta o tradiție veche a liceului și dorința de a fi alături de Mikel, Ana va învăța că aparențele înșeală și fiecare elev ascunde câte un secret. ❝Liceul ăsta ascunde multe secrete.❞ Supuși greșelilor, regretelor, precum și alegerilor proaste, Ana și Mikel sunt nevoiți să se tolereze reciproc. ❝Cercelul ăsta blestemat, trebuie să pice mâine.❞ Orice sentiment le-ar măcina nopțile elevilor de la Liceul Northway, și nu i-ar lăsa să doarmă, cu siguranță are o explicație. ❝Nu am încredere în adaptați.❞ BD: Noiembrie 2019 *** TRIGGER WARNING:+18: violență domestică, abuz sexual, depresie, alcoolism, suicid, toxicitate masculină, homofobie, rasism, crimă, sexism, limbaj licențios, scene de sex explicite. Conținutul nu se adresează persoanelor cu PTSD. Nu îmi asum responsabilitatea dacă luați decizia să citiți. Mulțumesc.
Iubire cu năbădăi de Detlinde
Detlinde
  • WpView
    Leituras 179,248
  • WpVote
    Votos 1,634
  • WpPart
    Capítulos 4
Unii oameni intră în viața ta ca o lecție. Alții - ca un foc. Ralph e focul. Christie e lecția pe care niciunul nu știa că o va da sau primi. El e profesorul care n-ar fi trebuit să se uite la ea. Ea e studenta care n-ar fi trebuit să cedeze. El nu vrea complicații. Ea e exact complicația care îl rupe. El e păcatul care o face să tremure. Ea e gura de aer care-l face să ardă mai tare. El a învățat prea devreme ce înseamnă pierderea. Ea încă mai crede că poate repara ce doare. El se teme să simtă. Ea simte prea mult. El vine din întuneric. Ea n-a învățat încă să stingă lumina. Ralph e trecutul care nu doarme niciodată. Christie e viitorul care nu știe încotro merge. Ce începe ca o fascinație interzisă se transformă rapid într-o atracție imposibil de controlat. Între examene și escapade, între beții, dorință, certuri și decizii proaste, totul devine un joc cu mize prea mari. Poți să iubești pe cineva care te trage în jos? Poți salva pe cineva care nu vrea să fie salvat? O poveste erotică și intensă, în care clișeele nu sunt doar clișee - sunt realități care dor, tentează și ard. Și când diferența de vârstă e cea mai mică dintre probleme... totul poate exploda. Povestire spusă din perspectiva ei. Publicata pe Wattpat in aprilie 2018. Atenție! Conținut sexual. BOOK FINISHED ---> Update: cartea a intrat la ciorne pentru editare. Credit photo: captvinvanity
ÎNCREDERE de ancaspiri
ancaspiri
  • WpView
    Leituras 226,794
  • WpVote
    Votos 9,367
  • WpPart
    Capítulos 20
-Nu te întâlni cu nimeni, Anna, zise cu glasul răgușit. Nu te poţi întâlni cu nimeni... încă nu... Se apropie de mine şi cu o mișcare bruscă, mă lipi de perete, lângă ușă. Se uită la mine cu ochii încărcați de dorință. Posesivitatea din privirea lui mă tulbură, mă dă peste cap. Doamne, încă îl vreau, încă îl doresc pe acest bărbat care m-a rănit într-un mod cum nimeni altcineva nu a făcut-o. Îl vreau cu o intensitate egală cu nebunia. Vreau să fiu din nou a lui, să-l simt în mine să ştiu că sunt cu el din nou, ca la început. Îşi apropie gura de a mea şi mă sărută apăsat, cu duritate, rănindu-mi buzele. Respirația lui se precipită. Se lipește mai mult de mine şi îi simt erecția prin materialul jeanșilor. -Nu vreau să fii cu nimeni, eşti a mea. Spuse mușcându-mi buzele dur, până la sânge. Îmi ating buzele cu limba şi simt gustul metalic în gură. E sângele meu. -Da, zic amețită, lăsându-l să mă ridice mai mult pe perete. Toate drepturile imi sunt rezervate. Conţine scene şi limbaj licenţios! +15
HADÈS.  de moonlightalissic
moonlightalissic
  • WpView
    Leituras 347,722
  • WpVote
    Votos 16,637
  • WpPart
    Capítulos 31
❝El era rece - îi simțeai respirația cum îți oprește pulsul, ea - caldă, inocentă și cu niște ochi prin care îți puteai vedea visele. El cu ochii negri și lipsiți de suflet, ea era ziua și el completa noaptea, Hadès și Nina erau furtuna și vântul. Să te iubesc e mai presus de mine, să te ating a devenit o fantezie. ❞ Finalizată. Cartea conține greșeli multiple de gramatică, scene detaliate la nivelul mediu. Am păstrat-o în varianta originală.
The Terrorist de ElenaRamona699
ElenaRamona699
  • WpView
    Leituras 62,317
  • WpVote
    Votos 3,586
  • WpPart
    Capítulos 38
Rau nu-l poate descrie pe el. El este teroarea orașului. Fara sentimente, un criminal in serie. Dar ce se intampla cand pericolul orasului, Justin Bieber, o gaseste pe EA, Abbie Rush. Afla ce e dragostea adevarata si vor trece prin multe impreuna. Cititi si veti afla mai multe. The terrorist by Elena&Ramona All Rights Reserved✔ [+18,- limbaj licentios ! ] © 2014 #19 FF #13 FF #11 in Justin
ASHES de Ellen_Kind
Ellen_Kind
  • WpView
    Leituras 250,664
  • WpVote
    Votos 5,654
  • WpPart
    Capítulos 14
Înălțimi, trenuri și spații închise. Aveam nevoie de un impuls care să-mi înlăture fricile și fobiile. Am fost ca un cireș pentru el: înfloritoare și nevinovată. Ashes Greystone! Da,da: cenușă.Cenușa în care își trăiește propriul iad. Tatuatul și cea mai inteligentă persoană pe care am întâlnit-o vreodată. Bărbatul cu ochi de whiskey. "Nu te apropia de diavolul intr-o geacă de piele." Ghici ce? Nu am ascultat. Numele meu este Brittany și mi-am vândut sufletul unui zeu tatuat. "Prin moarte, există viață Prin ură, există dragoste Prin durere, există vindecare Prin foc există băiatul care-l lasă să-l mistuie".
ȚINTA LUI GABRIEL de Ellen_Kind
Ellen_Kind
  • WpView
    Leituras 312,812
  • WpVote
    Votos 15,828
  • WpPart
    Capítulos 48
Povestea o aduce în prim-plan pe Sara, o fată de șaptesprezece ani, greu încercată de viață, vândută încă de la paisprezece ani de către părinți unui influent traficant de droguri local. Ziua în care Sara va fi dusă cu forța de către tatăl ei vitreg în brațele traficantului este ziua în care, Gabriel, asasinul plătit, spionul calculat acționează din impuls pentru prima dată și o salvează. Sara va descoperi însă că lumea din care face parte Gabriel este mult mai dură decât adolescența de coșmar de care avusese parte în casa părinților. Va reuși Sara, fata care amenință să răstoarne un întreg sistem ascuns publicului, să-l umanizeze pe asasinul rece și mai ales, va putea Gabriel să treacă peste barierele impuse de codul asasinului, încă din fragedă copilărie? "Crud. Cu sânge rece. Gabriel a fost numit orice lucru rău de pe planetă. Pentru mine, el este omul care mi-a salvat viața."
Jocuri Ilegale ✓ de QuyenStefi
QuyenStefi
  • WpView
    Leituras 538,816
  • WpVote
    Votos 35,116
  • WpPart
    Capítulos 52
[+18] Te-ai gândit vreodată că noul tău vecin nebun, de care ajungi să te îndrăgostești, este de fapt un polițist dur și periculos? Și din acel moment te-ai gândi că toate visele tale se destramă încetul cu încetul, deoarece el nu este tocmai ceea ce pare? Cu trupul plin de păcate și cu inima încărcată de cicatrici și durere, rar îți găsești puterea să reziști în fiecare zi. Se spune că timpul vindecă tot, dar poate timpul să repare ceea ce a fost distrus într-o secundă? Poate distanța să repare o inima ruptă în bucăți? Cât ai fi dispusă să riști pentru a comite o ilegalitate, o crimă sau un jaf, doar pentru a-l scoate din sărite? Atenţie! Cartea conţine limbaj licenţios şi conţinut erotic. Cover by me. Copyright © 2019. All Rights Reserved - @QuyenStefy *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, storage in a retrieval system or retransmission, in any form or by any means, electronic, mechanical or otherwise, is strictly prohibited without prior written permission.
Un babel al atracțiilor de rebeca-m-sheer
rebeca-m-sheer
  • WpView
    Leituras 8,529
  • WpVote
    Votos 1,203
  • WpPart
    Capítulos 27
|| Proză scurtă | Ficțiune adolescenți || Nu ar trebui să ne schimbăm pentru nimeni, așa că ne ținem tari, pe poziții. Totuși, nu e amuzant că atunci când privim în urmă, totul este diferit? David nu s-ar schimba pentru nimeni. Însă ultimul an de liceu este plin de surprize. Băiatul dezvoltă o pasiune neașteptată pentru o fată mult prea naivă - în opinia lui. David nu știe cine este cu adevărat această fată, nu știe dacă ceea ce vede el este doar iluzia aparențelor sau o transparență inocentă. Doar timpul poate dovedi cine este ea, dacă el va rămâne neschimbat și dacă se va lega relația la care visează. || Primul volum din seria „Anii iluziilor" || || Părerile cititorilor: „Am terminat-o în treizeci de minute. O ador." @-Andreea-MB „M-ai surprins cu epilogul." @haesuiulia „[...] nu mă așteptam la acest final." @strugariucamelia „Îți mulțumesc că mi-ai făcut viața mai frumoasă cu această carte." @akawee ||