De citit
15 قصة
Numai șapte minute بقلم Ella_I_Salvaje
Ella_I_Salvaje
  • WpView
    مقروء 572
  • WpVote
    صوت 96
  • WpPart
    فصول 8
Erau cei mai buni prieteni, asta până când el a fost nevoit să-i distrugă viața și să se retragă mai apoi din ea. Stephan Wisberg este obligat, pentru a își salva mama, să ucidă femeia pentru care și-ar da viața, însă fără să știe și el acest lucru. Clara Winston este victima singurului bărbat în care a putut să mai aibă încredere după tot ceea prin ce a trecut în copilărie, însă nici ea nu știe asta încă, iar când lumile lor se vor reuni, prietenia lor va prinde contur în toate punctele de vedere opuse. Cazul acesta misterios și deopotrivă tragic, a devenit pentru el o obsesie și nu se va opri până când nu va afla cine a fost în spatele apelului primit în acea seară și până când nu va rămâne doar scrum din cei care au îndrăznit să se atingă de ceea ce iubește el cel mai mult. Dar până atunci are datoria de a găsi cele două fete pe care le-a rănit și să reziste tensiunii dintre el și Clara și atitudinii acesteia care parcă e menită să-i testeze limitele. Ceea ce însă nu știu amândoi, e că totul poate să se ruineze într-o secundă, oricând, iar de data aceasta să fie iremediabil. © Ella I. Salvajé, 2025
Iubire în defensivă بقلم SophieMargot
SophieMargot
  • WpView
    مقروء 3,818
  • WpVote
    صوت 294
  • WpPart
    فصول 8
[FINALIZATĂ] Iubire în Defensivă - Gardă de corp pentru inimă, țintă pentru trecut. Ea are misiunea să-l spioneze. El are misiunea să o scoată din minți. Când Aria îl salvează pe celebrul Ryan Jay dintr-un atac brutal, se trezește cu o problemă mai mare decât amnezia actorului: Ryan este hotărât să scape de „asistenta" lui prea serioasă. Între încercările lui hilare de a-i sabota munca și momentele de o tensiune electrică, Aria se luptă să rămână profesionistă în timp ce inima ei începe să cedeze. Este greu să păstrezi distanța când cel pe care îl păzești are un farmec devastator și o încăpățânare care transformă fiecare zi într-o comedie a erorilor. Dar joaca se termină brusc când umbrele trecutului încep să tragă cu arma. Ceea ce a început ca o supraveghere sub acoperire pentru un post la FBI se transformă într-o cursă contra cronometru. Cineva a orchestrat „accidentele" care le-au marcat viețile, iar indiciile duc spre un singur tatuaj periculos și o corporație fără scrupule. De la replici acide și săruturi furate în culise, la explozii și urmăriri de infarct, Aria și Ryan trebuie să învețe să lucreze în echipă. Într-o lume în care toți poartă măști, vor avea curajul să lase defensiva jos și să înfrunte împreună focul?
Lux in tenebris (Seria Războaie Divine #1) بقلم madamescriptor
madamescriptor
  • WpView
    مقروء 102,646
  • WpVote
    صوت 2,287
  • WpPart
    فصول 12
Kosta nu și-a imaginat niciodată că salvatorul lui va fi o piticanie îmbrăcată în fustă de tul, purtând o tiară din plastic. Dasha, fetița cu ochi albaștri și plasturi cu supereroi, nu a ezitat nicio clipă să se pună în fața celor doi bătăuși de două ori mai mari decât ea. În curtea haotică a școlii, doi copii au făcut o promisiune în fața Universului care îi va lega pentru totdeauna. Ani mai târziu, Kosta rănește persoana pe care o protejase de toată lumea. Dasha fuge, luând cu ea căldura, lumina și albastrul sacru. Dar promisiunile făcute Universului nu pot fi încălcate. Trebuie păstrate. După ce Dasha devine martoră la lupta ilegală în care Kosta aproape își ucide adversarul, e aruncată în întunericul care a consumat viața lui după ce a plecat. Ce fel de monstru a devenit fostul ei cel mai bun prieten? Este cu adevărat condamnat sau mai există o șansă să-l salveze? La urma urmei, cu cât întunericul este mai adânc, cu atât lumina strălucește mai puternic. ⚠️ Aceasta este o carte DARK romance și conține teme sensibile, declanșatoare pentru unii cititori. Citiți cu grijă⚠️
Jumătăți de Măsură بقلم Vanilutsa
Vanilutsa
  • WpView
    مقروء 2,065
  • WpVote
    صوت 299
  • WpPart
    فصول 14
|| FANTEZIE || DRAGOSTE || UMOR? Când totul devine confuz și nimic nu mai este ceea ce pare, ajungi să ratezi limita dintre bine și rău. Adevărul se amestecă cu minciuna, realitatea se împletește cu visele și în scurt timp haosul își va clădi cuib la pieptul tău. După ce Anastasia devine, fără voia sa, martora unui joc copilăresc, lucruri ciudate încep să se întâmple în jurul ei. O esență străveche, de milioane de ani ajunge legată de o simplă muritoare, iar de aici și până la un dezastru de proporții catastrofale, mai este doar un pas. Zarurile au fost deja aruncate, iar universul pare să aibă planuri mărețe. Forțe de mult uitate încep să transforme imposibilul în realizabil, în timp ce legende țesute cu grija multor veacuri se ascund sub vălul firav al aparențelor. Poate oare un simplu muritor să accepte că tot ceea ce știa despre existența sa este eronat? Și mai important de atât, va reuși să facă față noii realități? ATENȚIE! Lucrarea poate conţine scene de violenţă, scene și limbaj cu conotație sexuală, nuditate, limbaj injurios şi licențios.
Visând-o la miezul nopţii (#1 „Legendele din Lyster Ched") بقلم AuraRSmith
AuraRSmith
  • WpView
    مقروء 18,169
  • WpVote
    صوت 2,273
  • WpPart
    فصول 43
|| Fantezie || Dramă || Mister || ☆ Acesta este primul volum al seriei „Legendele din Lyster Ched", intitulat „Visând-o la miezul nopţii". Al doilea volum se numește „Coșmarul de la miezul nopții". Volumul al treilea se numește „Zori de zi". Ambele sunt publicate pe Wattpad. ☆ !!!!!!! CARTEA ESTE EDITATĂ DOAR PÂNĂ LA CAPITOLUL XIII (13), INCLUSIV!!!!! Oricum, mai are nevoie de editare și corectare, deci... :)) O pasiune născută din nevoia deconectării din realitate o transportă pe Nina într-o lume departe de rațiune. Fata care credea că nu are o importanță mai mare decât oricare om descoperă că o cursă ce are ca premiu sângele ei a luat startul acum sute de ani și se apropie de final cu repeziciune. Într-o lume în care nu știe cine-i este prieten și cine-i este dușman, trebuie să ia decizia cea mai importantă: salvarea propriei persoane sau sacrificiul spre salvarea persoanelor pe care le iubește. ♡ Din momentul în care am finalizat această lucrare, am început să o corectez. Așa că, dacă întâlniți greșeli (de orice tip), mi le asum și pot promite că fac tot posibilul ca să le elimin! ♡ 24.08.2019. - #1 în fantezie 10.09.2019. - #1 în fantezie 24.11.2020. - #1 în fantezie ♤ premiu - Romanian Story Awards 2019 - categoria Rising Stars ♤ ♤ Locul II - Summer Writers - fantezie (2020) ♤ Locul I - The writer's voice - 2020 ♤ Locul II - The Sun Sets - fantezie (2020) ♤ Locul I - SummerCakes - fantezie (2020) ♤ Locul II - Primăvara visătorilor - fantezie (2021) ♤ Locul II - Competition Time - fantezie (2021) 18 august 2016 - 28 ianuarie 2020 *Poveste originală* *Conține descrieri ale unor scene violente și/sau deranjante.*
+18 أكثر
Prin foc si cenusă بقلم Amren87
Amren87
  • WpView
    مقروء 2,378
  • WpVote
    صوت 346
  • WpPart
    فصول 32
În inima unei organizații întunecate, unde umbrele păcatelor se ascund în fiecare colț, Caswallan McKinney, un bărbat măcinat de pierdere încearcă să supravietuiasca.După ce a fost devastat de moartea soției și copilului său, Caswallan își construiește o carapace dură, temându-se să își deschidă din nou inima. Întâlnirea cu Freyja Smith o femeie revigorant de sinceră și puternică , îi răvășește sufletul. Atracția dintre ei este irezistibilă, dar toate umbrele trecutului amenință să îi despartă. Pe măsură ce Caswallan se luptă cu demonii săi și cu teama de a iubi din nou, va descoperi că, uneori, cele mai întunecate colțuri ale inimii pot oferi cele mai strălucitoare speranțe. Aceasta este o poveste despre curaj, vindecare și puterea iubirii de a înfrunta cele mai adânci temeri.
Iana & Zmeul بقلم SebasChanUwU
SebasChanUwU
  • WpView
    مقروء 868
  • WpVote
    صوت 160
  • WpPart
    فصول 10
Iana & zmeul | basm reinterpetat | comedie Când Împăratul Ian ajunge sătul de farsele fiicei sale, decide că singura cale de a o potoli este să o mărite. Problema este că niciun pețitor nu-i este pe plac. Așa că tatăl o trimite în lume, spunându-i să revină când se va așeza la casa ei. Păcat că o tânără domniță cu sânge albastru este prada preferată a zmeilor. Copertă: @deathvision66
Dansând după cum cântă vântul  بقلم Exypeta
Exypeta
  • WpView
    مقروء 177
  • WpVote
    صوت 1
  • WpPart
    فصول 2
Blaze, Samreen, Sun-Bi, Lorenzo și Aisen sunt 5 tineri fără trecut, în căutarea unui viitor, fiecare cu istoricul și traumele lui, se perindă prin lume, neștiind pe unde să o aduce. Odată ce găsesc îndrumătorul potrivit, pe Angiolotto, un suflet bătrân ce colindă lumea tânără pe care o curtează cu idei, încep să își găsească o direcție, însă care nu e deloc pe placul acestuia. De la niște studenți exmatriculați ajung echipajul-fantomă ai unor nemuritori cu planuri mari și, în scurt timp, își crează o reputație nemeritată de eroi în ochii celorlalți.
𝗪𝗜𝗧𝗖𝗛 𝗚𝗥𝗜𝗠𝗢𝗜𝗥𝗘  بقلم TheSimpleWitch
TheSimpleWitch
  • WpView
    مقروء 1,487
  • WpVote
    صوت 160
  • WpPart
    فصول 5
❛❛𝗚𝗥𝗔𝗣𝗛𝗜𝗖𝗦 ━━━━━━━━━━━━━━━ Step inside a world of dark magic and enchanted creatures, where each page reveals a new spellbinding creation. Lose yourself in the pages of Witch Grimoire and let your imagination soar. ━━━━━━━━━━━━━━━ 𝗣𝗢𝗥𝗧𝗢𝗙𝗢𝗟𝗜𝗢❜❜