Lista de lecturi a lui IlieCarmen
169 stories
CÂND INIMA VREA by RoxanaRose22
RoxanaRose22
  • WpView
    Reads 9,913
  • WpVote
    Votes 782
  • WpPart
    Parts 20
Nu se aștepta ca după atâția ani să fie din nou față în față cu cel de care fugise atâta amar de vreme. Cedric King, era și fusese bărbatul care de o viață întreagă îi făcea inima să bată nebunește. Dar când tot ce știa despre ticălosul arogant nu mai era la fel, inima ei care se păcălise în ultimii ani că trecuse peste, bate din nou și mai tare, mai ales că el începe să o vadă, ceea ce nu se întâmplase înainte. Lipsit de iubire încă din copilărie Cedric e nesigur pe ceea ce simte de fiecare dată, dar reîntâlnirea cu sora mai mică a prietenului lui îi dă lumea peste cap. Julieta nu mai era deloc fata de care își aducea el aminte, ci era o frumusețe răpitoare care îi intră încet, încet prin toate simțurile, și îi face pentru prima dată inima să bată nebunește. Dar cum nimic nu este ușor în viață, ca să ajungă la ceea ce destinul făurește de fiecare dată, trebuie să se accepte și să treacă împreună peste orice hop, ca mai apoi să poată fii fericiți pentru o viață. Chiar dacă ei nu vor, inima vrea de fiecare dată.
Contractul by yinyang_girls2
yinyang_girls2
  • WpView
    Reads 71,987
  • WpVote
    Votes 2,963
  • WpPart
    Parts 21
Ayșe Gurel este nevoită să se căsătorească cu cel mai influent bărbat din lume, din cauza unor probleme de familie. Cei doi nu se suportă datorită personalităților pe care le au. El este calm și calculat, în schimb, ea este impulsivă. Oare cei doi vor reuși să treacă peste aceste diferențe și îi va da iubirii o șansă?
Posibil,dar imposibil  +18 by Violettaloveflowers
Violettaloveflowers
  • WpView
    Reads 2,493
  • WpVote
    Votes 115
  • WpPart
    Parts 7
Valeria Bosco în vârsta de 19 ani este fiica lui Pablo Bosco șeful mafiei Cosa Nostra din Italia. Ea îl întâlnește pe Dante Sartori șeful poliției Italiene împinsă de tatal ei. Este obligată de Pablo să îl seducă pe Dante și să îl țină ocupat cât el se ocupă cu transportul de droguri. Valeria se îndrăgostește de el fiind fascinată de șarmul și aspectul bărbatului. Să vedem dacă și Dante se îndrăgostește și dacă știe cine este Valeria. Cartea este destinată adulților. Conține scene de sex detaliate. +18
Ian Somerhalder//facts//chestii by Ella_Nela02
Ella_Nela02
  • WpView
    Reads 10,163
  • WpVote
    Votes 556
  • WpPart
    Parts 41
Cred ca titlul spune tot!♥♥♥♥♥
Ciocolata by CristinaPufi
CristinaPufi
  • WpView
    Reads 19,200
  • WpVote
    Votes 929
  • WpPart
    Parts 47
-Hei, îmi dai și mie ciocolată? -De ce ți-aș da???
Întâlnirea din Mall*IN CURS DE EDITARE* by AndraBeatrice104
AndraBeatrice104
  • WpView
    Reads 101,600
  • WpVote
    Votes 4,787
  • WpPart
    Parts 37
O simpla intalnire din mall, care nu era planuita, poate lega doua persoane mai mult decat e posibil? O simpla privire aruncata de cele doua una alteia, va fi de ajuns sa se indragosteasca pe moment? Intaplarea face sa se intalneasca si la aceeasi scoala, sa locuiasca la cateva sute de metri distanta si ca ea sa fie impresariata de tatal lui. Poate va fi iubira aceea ca in filme, dar pana cand? Cand se va afla adevarul... Il va ierta? Il va asculta? Ce va face in acest caz? * Beatrice(Kristen Stewart), va mai avea puterea sa lase trecutul lui in urma, sau mai bine spus trecutul lor? Va mai incerca Marco(Taylor Lautner) sa isi recupereze noua iubire ? -- Toate astea in "Intalnirea din Mall". :D ------------------------------------ Daca nu poti trece cu vederea gereslile de ortografie, care sigur vor aparea, te rog sa nu citesti cartea. Multumesc :)
Îmi aparții [ Terminată ]  by remiiacob
remiiacob
  • WpView
    Reads 359,383
  • WpVote
    Votes 14,018
  • WpPart
    Parts 50
Copertă de : @namelessAM -A deci vrei să te omor ? Spune și scoate un pistol de la spate și mi-l fixează fix la tâmplă . -Haide , apasă pe trăgaci , îl îndemn . Haide , apasă și termină odată , trage , țipam la el . Lacrimile și-au făcut apariția și nu știu din ce motiv , dar continui să mă uit încruntată la el . El doar își bagă arma la loc și iese din cameră încuind-o . #1 în iubire #1 în dragoste
Frica,Ura si Iubire!  by Zuzuu18
Zuzuu18
  • WpView
    Reads 322,674
  • WpVote
    Votes 10,227
  • WpPart
    Parts 60
(FINALIZATĂ) Volumul I din seria Iubirea Învinge! Ce se intampla cand totul este din ura.. ? Cand ea il uraste atat de mult incat incepe sa simta ceva pentru el. Ce se întâmplă când două lumi total diferite se ciocnesc? Când întunericul întâlneşte lumina? Când ura întâlneşte bunătatea? Când apa se combină cu focul? Ea: fata care care a renuntat la toate pentru el , iar el poseda autoritatea intr-o lume in care totul este permis.. La noi e o linie subtire intre obsesie si iubire Două lumi total diferite se întâlnesc. Apă şi foc. Lumina şi întuneric. Dragoste şi ură. M-am indragostit de tine..Te rog nu ma face sa imi para rau. Mulțumesc @sleepinthemagicgardn pentru coperta !! #81 in Povestiri de dragoste [11.10.2015] #70 in Povestiri de dragoste [05.10.2015] #69 in Povestiri de dragoste [10.10.2015] #65 in Povestiri de dragoste [13.10.2015] #58 in Povestiri de dragoste [15.10.2015] #46 in Povestiri de dragoste [17.10.2015] #39 in Povestiri de dragoste [18.10.2015] #35 in Povestiri de dragoste [17.12.2015] #29 in Povestiri de dragoste [12.03.2016] #28 in Povestiri de dragoste [18.12.2015] ATENTIE! - Cartea necesita o editare severă, prin urmare conține greșeli de ortografie, punctuație și scriere majore. Cine nu le poate ignora este rugat sa nu citească. - Este prima mea carte și îmi asum orice tip de greșeli. Recunosc, nu este o carte excelentă. Toate drepturile rezervate !
Infatuation And Dangerous - Pauză by EceArm
EceArm
  • WpView
    Reads 225,429
  • WpVote
    Votes 6,615
  • WpPart
    Parts 80
"-Copilu bine ai venit in iadul meu!....."
Răpită de mafia Rusă (Turcă) by Galla_Galaction
Galla_Galaction
  • WpView
    Reads 16,708
  • WpVote
    Votes 423
  • WpPart
    Parts 23
Intre dragostea de rasă și cea a statutului - exista o diferență. Masal (poveste) cunoaște cel mai bine acest lucru, deoarece viața ei a fost jucată între rasă și statut. Akım, se trage din înghețata Rusie - un dezertor ieșit din canalele înghețate și plină de ură - a unei țării monstruoase. Ömer crede că statutul său e totul - doar că răzgândirea sa este Masal , deoarece fata , nu are un statut înalt în societate. Nefes este fiica celor doi - o frumoasa farmacistă cu ce-i mai frumoși ochi din lume. Pilotul este un gangster de sub podurile İstanbul-ului - un bărbat care îi răpește inima frumoasei farmaciste. | Aceasta este prima mea lucrare . Conține greșeli gramaticale. Necesită corectare .