”cum te cheamă?” - citi ea de pe bilețelul de la el. ”numele meu e mai puţin important, atât timp cât tu nici nu te arăţi” - îi scrise ea înapoi și puse bilețelul lângă automat.

"Give me ten days, and I can give you ten reasons not to die." Evan paused. "And if I can't change your mind by then, you can go jump off that cliff."

This woman could have been a spy, a duchess and the lover of a young cameraman all at once. She was a conjurer of a thousand stories, each unique to every observer; the elusive face behind any tale you put to her. {Written 2013.}

O iarnă anevoioasă aduce vremuri apăsătoare; o inimă de gheaţă se hotărăşte cel mai greu; un suflet împovărat cu probleme trebuie să se dezlipească de lume şi să îşi găsească singur drumul. Răsuflul cald al unei inimi îngheţate sfârşeşte în braţele necunoscutului, iar infinitul albastru îi arată calea. Secundele trec, iar timpul nu stă în loc; soarele va răsări în fiecare dimineaţă, iar luna va muri de fiecare dată când acesta se arată. Stelele se vor ascunde, iar licuricii vor adormi. Căldura bilei arzătoare împietreşte cel mai bine lumea. Părăsită de speranţă şi rănită, Elsa pleacă departe, în căutarea unui loc special. Un loc în care va putea în sfârşit să controleze darul pe care îl primise. Drumul putea fi greu; aceasta nu ştia ce o aşteaptă. După ce timpul trece destul de mult încât toţi să uite de ea, ajunge la răscrucea emoţiilor. Atunci când crede că totul mergea, în sfârşit, conform planului, apare unica problemă ce distruge totul. În încercarea lui de a păcăli adolescenţii, Jack îşi dă seama că iarna nu mai are aceeaşi valoare când toţi cresc. Trist şi singur, pleacă în căutarea a ceva ce se numeşte "eliberare". Dorea în sfârşit să se simtă liber, să inspire împreună cu luna, să răsară şi să apună precum soarele, să fie la fel de liber ca şi stelele şi să zboare laolaltă cu luceferii. Tot ceea ce dorea era puţină fericire din partea lumii. Ce primeşte el în schimb? Mai multă putere de care trebuie să aibă grijă. ❞Singurele fiinţe care îmi dau speranţă sunt fulgii de zăpadă, iar magia cu care mătură cerul mă linişteşte; jur că aş putea zbura când îi zăresc. Ei bine, atunci când te-am văzut stând pe creanga acelui copac, singur, mi-am dat seama că erai la fel ca mine. Brusc, am inspirat pentru prima oară mirosul dragostei; totodată, simţeam cum puteam păli sub privirea ta.❞ © rrammstein

Vedea în fiecare zi scriitori intrând și ieșind din clădirea editurii. Își dorea să fie ca ei, să-și creeze propriul univers pe o foaie de hârtie. Asta până l-a cunoscut pe el. Copyright © 2014 by CielRoo, cover by @xforgotten Proză scurtă #5 / Ficțiune adolescenți #13