MadiiMada's Reading List
10 stories
O mie și una de plăceri by CathyaMp
CathyaMp
  • WpView
    Reads 211,422
  • WpVote
    Votes 4,316
  • WpPart
    Parts 8
📚Disponibilă în format fizic pe cathyamp.ro 📱Sau e-book pe Google Play Books Stella Harlow are viața perfectă. Este unul dintre cei mai apreciați ceasornicari proiectanți din biroul ei, are un logodnic perfect, cu o relație la fel de perfectă, și urmează să se căsătorească într-o lună. Până aici, tabloul vieții sale este de invidiat, până într-o zi în care persoana care a susținut-o în carieră și viață, se prăpădește subit, și de acolo, lucrurile încep să ia o întorsătură nefastă în viața ei. Noul ei șef, moștenitorul imperiului Bluntime&Co, pare că i-a pus gând rău încă din prima clipă în care a călcat în companie. Acerb, megaloman și perfecționist, Președintele imperiului cronologic, Maximilian Bluntime, este unul dintre cei mai râvniți burlaci din oraș. Dar căsătoria nu este una din prioritățile sale, căci pare mai degrabă căsătorit cu munca, însă destinul i-a fost deja scris, și acum trebuie să aleagă între libertate, sau imperiu. Iubire sau obligații, căci are la dispoziție O mie de zile să aducă un moșternitor pe lume, împreună cu nimeni alta, decât asistenta lui și fiica dușmanului său, Stella Harlow. „Nu am nevoie de o mie de zile să mă îndrăgostesc de Maximilian Bluntime, pentru că a bărbatul acesta a fost și a rămas singura mea plăcere vinovată. Un singur bărbat, o mie de zile. ♟️© 4 iulie 2023 CATHYA MP
Ultimul joc: Prada (Volumul I din trilogia The Last Whispers) by maimutzik
maimutzik
  • WpView
    Reads 723,389
  • WpVote
    Votes 36,675
  • WpPart
    Parts 49
Ii simteam respiratia grea, intretaiata peste buzele mele si inima i se zbatea nebuna sub atingerea degetelor mele. Am zambit satisfacuta si mi-am mutat ochii pe chipul lui senin, mandru si arogant. Ma privea patrunzator, citind in sufletul meu, zambindu-mi intr-un fel ce ma incalzea pe dinauntru. Trupul lui viril se incorda sub pielea mea, iar trupul meu se infiora de placere simtindu-l. Ma trase mai aproape de el si isi lasa gura peste a mea incepand un sarut furtunos ce imi fura puterile si imi lua gandurile, arzandu-ma pana in strafunduri. Si-a asezat mainile pe spatele meu si ma saruta mai puternic, mai pasional, mai posesiv, fortandu-ma sa ii raspund cu patima. S-a desprins de mine si m-a privit adanc in ochi, vrand sa imi fure si viata. -Esti a mea! marai cu vocea joasa, ragusita. Aroganta din ochii lui nu avea margini. -Sebastian? am intrebat eu inocenta. -Da, iubito? sopti incordandu-se de placere. M-am ridicat pe varfuri si i-am soptit suav la ureche: -Sah mat! Rasul lui umplu camera si eu m-am lasat trasa in acel dans nebun ce se numea dragoste. Prima parte din trilogia The Last Whispers! ATENTIE! La un moment dat povestea va contine scene explicite si limbaj licentios.
Pasiuni periculoase  by whoismadeline
whoismadeline
  • WpView
    Reads 333,253
  • WpVote
    Votes 15,382
  • WpPart
    Parts 57
Viata ei perfecta se transformase intr-un cosmar. Traia o aventura periculoasa in care isi putea distruge viitorul sau chiar pierde viata. Dar ce se intampla cand Katy il intalneste pe Kayden? Va reusi el sa o salveze? Sau este pierduta pentru totdeauna? Kayden este un barbat de succes, posesiv, dar care se va indragosti nebuneste de frumoasa blonda care va aparea in clubul pe care il detine. " În acel moment am simțit cum lumea se prabuseste în jurul meu, și din acel moment am știut ca nimic nu va mai fi la fel... Niciodată.'' " Se spune ca timpul vindeca totul. Eu sunt de părere ca doar învatam sa trăim cu durerea, dar ea niciodată nu dispare, ci doar devine... Pur și simplu suportabila. '' O poveste despre puterea dragostei, secrete, minciuni si despre puterea de a lupta și a merge mai departe.
Iᴜʙɪrᴇ Fᴀᴛᴀʟᴀ                                      || ongoing ✍🏻 || by lee_dong_jasmin
lee_dong_jasmin
  • WpView
    Reads 17,655
  • WpVote
    Votes 537
  • WpPart
    Parts 28
EL : un bărbat arogat , multimiliardar , rece , impunător , cuceritorul și visul oricărui femei , conducătorul a unui lanț hotelier de succes iar tot o data liderul unei mafie care împraștie frica și teroare oriunde se afla . EA : o femeie independentă , bogata , rece , superioară , cu un corp de milioane visul oricărui bărbat , deținătoare a multe afaceri și firme de succes la doar o vârsta frageda având un succes de zile mari . Ei nu ii place sa depindă de alții , chit ca și ea ca fiecare om a început de undeva ! Mereu țintește mai sus decât poate ajungând sa se depășească pe ea însuși de fiecare data . In trecut a făcut parte din mafia domnului Giovannei de care nu a mai auzit prea multe de la mutarea ei in New York vrând sa își înceapă propria firma de afaceri . El un bărbat in vârsta de 26 de ani . Un bărbat care iubește sa își trăiască viața , fără grija de îndatoriri sau responsabilități , ajunge sa fie pe scaunul bătrânului , luându-i locul . V-a fi un drum lung pentru acesta sa se dezobișnuiască de vechile obiceiuri și sa se gândească la viitor ! Dar întâlnirea lui cu puștoaica de Vi , face ca totul sa se complice . Ajungând ca aceștia sa se căsătorească obligat forțat . Oare v-or reuși cei doi sa se descurce pe viitorul ce le este menit sa îl croiască împreuna? ATENȚIE CARTEA ARE GREȘELII GRAMTICALE !! DE ASEMENEA CONȚINE SCENE 18+ !! CU UN VOCABULAR VULGAR !! CARTEA E UN ROLLER COASTER DE EMOTII !!!
Îndrăznește să mă ai! 𝙑𝙤𝙡 𝙄 𝐅𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 by Den_issa
Den_issa
  • WpView
    Reads 213,130
  • WpVote
    Votes 853
  • WpPart
    Parts 3
Viața lui Scarlet pare perfectă. Este o femeie frumoasă, face parte dintr-o familie înstărită și este logodită cu moștenitorul unui mic imperiu, un bărbat chipeș și râvnit de majoritatea femeilor. Însă viața ei este pe departe de a fi perfectă, iar asta o știe doar ea. Tot ce a făcut în viață a fost pentru a-i mulțumi pe cei din jur, chiar dacă asta nu i-a adus fericirea. Până și bărbatul la brațul căruia stă nu a fost ales de ea. Nu a cerut mai mult de la viață, dar asta se schimbă când îl întâlnește pe Bandon Cooper, proprietarul sexy a celui mai cunoscut club de noapte din oraș. Atunci când el își arată insistent dorința pentru ea, chiar dacă ea aparține altui bărbat, viața simplă și sigură a lui Scarlet se complică complet. Cine va câștiga? Rațiunea sau inima? Copertă realizată de DakotaFurtwangler
Masca lui Blake by AlexandraDaryy
AlexandraDaryy
  • WpView
    Reads 551,150
  • WpVote
    Votes 33,220
  • WpPart
    Parts 95
"Totul este despre cum l-am cunoscut pe bărbatul, care mi-a schimbat viața şi perspectiva asupra ei. Regulile lui nu sunt întotdeauna pe placul celor, pe care el îi protejează cu atâta sârguință. Însă aceste reguli m-au schimbat din momentul în care el a intrat cu bocancii în viața mea. Regret? Doar că nu l-am întâlnit mai devreme, aşa m-ar fi scutit de alegerea unor persoane nesemnificative, care să stea în preajma mea." Clarissa Nicholson, Carie, cum e alintată de familia şi prietenii ei, este o tânără de 22 ani, absolventă a Facultății de Jurnalism şi o visătoare convinsă. Îşi doreşte să devină o scriitoare cunoscută. Este căsătorită de un an şi jumătate cu Sam Nicholson, care lucrează la departamentul de droguri şi trafic cu arme din New York. Povestea lor de dragoste a început încă din liceu, dar totul va avea să se schimbe când Clarissa va afla adevărata față a soțului ei şi va cunoaşte un nou bărbat, care o va învăța să vadă altfel lucrurile, decât le-a văzut până acum. Însă orice poveste are şi obstacolele ei, iar Clarissa va trebui să le depăşească pentru a obține ceea ce îşi doreşte. Masca lui Blake este o carte, care ne va arăta ce înseamnă încrederea, loialitatea, dar şi dragostea adevărată. Vă promit un parcurs plin de suspans, acțiune şi mai ales de dragoste. Locul 9 - 11.05.18 Locul 7 - 29.05.18 Locul 8 - 20.07.18 Locul 6 - 19.08.18
The One-Night Stand by MayaCrazyKat
MayaCrazyKat
  • WpView
    Reads 7,641,294
  • WpVote
    Votes 246,884
  • WpPart
    Parts 74
. Multe lucruri intrau în planurile miliardarului Christian Cross pentru viitorul apropiat: femei frumoase, un cont bancar în continuă creştere, petreceri exclusiviste, vânate de paparazzi, dar niciunul dintre aceste planuri nu implica cunoaşterea unei anumite Maya Evans într-una dintre aventurile sale de o noapte. Spontană, amuzantă și dezinvoltă, este complet diferită de femeile de care este înconjurat, iar inocenţa şi frumuseţea ei naturală îl fac pe Christian să îşi dorească să posede fiecare părticică din corpul şi inima ei. Niciodată nu s-ar fi asteptat Maya Evans să aibă o aventură de o noapte, cu atât mai puţin cu un miliardar afemeiat şi incredibil de arătos. Dar, după noaptea care le dă lumea peste cap amândurora, Maya încearcă să lase în urmă amintirea unui anumit necunoscut ce îi domină gândurile şi, să revină la viaţa ei obişnuită, lucru devenit imposibil însă, când soarta îi pune din nou faţă în faţă. Ea îi urăşte posesivitatea, el nu-i suportă încăpăţânarea şi independenţa. Amândoi simt atracţia irezistibilă dintre ei şi niciunul nu o poate nega. Dar, vor reuşi Maya şi Christian să treacă peste diferenţele atât de mari dintre ei, peste toate problemele ce îi pun mereu în conflict şi să accepte o relaţie care îi va schimba, inevitabil, pentru totdeauna? © All rights reserved 2014 Trailer realizat de MayaCrazyKat (adică eu, duh!)
Before by evthysss
evthysss
  • WpView
    Reads 770,238
  • WpVote
    Votes 20,451
  • WpPart
    Parts 36
VOLUMUL I Rylee Pirce, eleva model ce nu vede decât partea plină a paharului, se mută împreună cu mama și tatăl său vitreg departe de orașul natal și de trecut. Divorțul părinților ei o schimbă, ajungând să învețe cum să se descurce fără dragostea din partea tatălui. După ce noua sa prietena o sfătuiește să stea departe de pericol, Rylee, depășind limitele curiozității se îndrăgostește de el, pericolul. Rainer Devon, pericolul cu ochi cenușii o face să simtă fiorii unei iubiri periculoase, o iubire de care Rylee trebuia să se ferească. Alegând cu inima, nu cu mintea, aceasta face tot ce îi stă în putință să îl țină pe Rainer lângă ea, deși nimeni nu credea în povestea lor de dragoste. "Arătă ca o divinitate, echilibrul perfect al pericolului și al farmecului. Este fascinant și inaccesibil, distant din cauza lipsei de demnitate demonstrată și posedă o forță de caracter care deranjează și în același timp este cu totul atrăgătoare, într-un mod misterios și interzis." - Rylee "Este genul de fată care răspunde băieților cu un zâmbet pentru că dorește să fie prietenoasă. Este genul de fată care mai degrabă ar fii rănită de adevăr decât de minciuni. Genul de fată care păstrează amintirile chiar dacă sunt dureroase. Ea, este genul de fată de care nu m-aș îndrăgosti niciodată." - Rainer # locul 1- dragoste- 12.01.2018 # locul 1- badboy- 30.12.2018 # locul 1- actiune- 23.06.2019 # locul 1- iubire- 12.07.2019 # locul 1- viteza- 21.12.2019 # locul 1- aventura- 21.12.2019 # locul 1- before- 21.12.2019 # locul 2-dragoste-30.01.2020
Black's list... by MissLily78
MissLily78
  • WpView
    Reads 845,951
  • WpVote
    Votes 35,127
  • WpPart
    Parts 57
Oricine își dorește o a doua șansă. Oricine dorește să întoarcă timpul pentru a repara greșeli sau pentru a schimba decizii. Dar dacă aceasta râvnită ,,a doua șansă" nu este așa cum ne imaginăm?! Dacă intr-o zi viața îți răpește identitatea, familia, amintirile, trăirile, iar in următoarea te aruncă intr-un nou infern?! Dar dacă ai tot ce îți dorești la picioare?! Dacă mașinile, proprietățile, bijuteriile, banii sau influența nu sunt îndeajuns pentru a-ți îndeplini scopul, planul construit de o viață?! Dacă ai nevoie de mai mult pentru a-ți îndeplini ,,lista"?! Atunci două destine se vor influența reciproc, vor face cunoștiință cu abisul surescitării. Unul se va prăbuși, iar celălalt se va înălța, in timp ce unul deslușește tainele, iar celălalt le adâncește. Vor cunoaște exasperarea, dar nu își vor dori sa o părăsească căci pe ,,lista" fatalității sunt scrise numele lor.
"Călăul" by EvaAse
EvaAse
  • WpView
    Reads 7,564,993
  • WpVote
    Votes 288,906
  • WpPart
    Parts 108
CARTE NEEDITATĂ " Dacă nu exprimi vreo emoție, nu înseamnă că nu trăiești una. " Megaloman. Acerb. Ardent. Maximilian Browns își petrece majoritatea vieții construind un zid acaparant și tulburător care să-l apare de-o posibilă ea. Treptat, cărămizile indiferenței, misteriozității și durității formează un scut de neclintit, însă el continuă să ducă o luptă nesfârșită cu oamenii din jurul său. Spontană. Sociabilă. Emotivă. Maria Weaver, dezinvoltă și curioasă din fire, reușește să distrugă zidul într-un timp concis și remarcabil, odată cu apariția ei în viața lui. Reprezentând o simplitate în nuanțe, continuă să lupte împotriva unui alexitimic în negare. Lăsat acum vulnerabil și neputincios, amintirile revin, rănile se redeschid, însă pansamentul nu întârzie să apară. All Rights Reserved 2013-2017 EvaAse NECESITĂ EDITARE