Inspired by the New York Times best seller Miss Peregrine's Home For Peculiar Children by Ransom Riggs. As time ticks by with every moment spent on the island of Cairnholm, Amber DeVine realizes she hasn't got much of a life at all. The days simply consist of waitressing at her Uncle Kev's pub or enjoying the company of her only friend, Martin. That is, until a mysterious boy comes to visit, claiming his late grandfather knew things about the abandoned children's home that resides on the island, things no ordinary person could perceive. Together, they uncover the truth about the children there, as well as their distinct Headmistress who may be linked to both the boy and Amber's past. All the while, rewriting their lives for the better and unravelling a past Amber would rather keep hidden. A tale of adventure, regret, romance and down right peculiarities. I don't own any of the rights or credits of the characters and story of Miss Peregrine's Home For Peculiar Children (Ransom Riggs does) except Amber DeVine and her peculiar antics. Please enjoy my remake with an extra character! (This is a MillardXOC fic). [Highest ranking in Fanfiction - #137 (I think)] BOOK ONE: Miss Peregrine's Home For Peculiar Children (My Remake) COMPLETED! In the progress of editing. BOOK TWO: HOLLOW CITY (My Remake) IN PROGRESS Cover by: kittykatrawr365

[ book two - finished ] ❝ lying there awake, staring at the ceiling ❞

[ book one - finished ] ❝ and I hear you calling in the dead of night ❞

- Nu plânge, te rog! Nimic nu mai poate fi schimbat... - Dar te iubesc! El se întoarse cu spatele. Pusese mâna pe clanță, dar nu îndrăznii să iasă. Se întoarse rapid și strânse în brațe . O lipi efectiv de pieptul lui încât îi auzi bătăile inimii. Inimile lor băteau împreună. Amândoi aveau lacrimi în ochii.. nu credeau că o să se despartă vreodată. - Așa dai tu cu piciorul la tot? țipă ea dând cu pumnii în pieptul lui El nu răspunse Îi mai spuse un singur lucru, ce o făcu să fie mai calmă pe moment. - Să nu mă uiți...Şi plecă.. De atunci lumea ei e ruinată, și singurul care-i știe acum durerea e jurnalul. Mii de vise, mii de pete de culoare pe foaia alba a vieții, sute de săruturi furate..acum toate erau spulberate ca nisipul de vânt. Își dorea sa dispară. Şi cel mai mult își dorea să-l uite … acum ăsta era visul ei.. dar va fi de ajuns să-și piardă credință în visul ei, chiar și o singură secundă, pentru ca acesta să se sfărâme în mii de cioburi. Privea în jur, tot ce vedea era legat de el. Orice bucățică din lumea ei, îi amintea de el. Şi cu toate astea, le-a așteptat, le-a așteptat două veri consecutiv. Credea că minte. Că o minte, dar el și-a ținut promisiunea, și nu s-a mai întors niciodată. Lacrimile au continuat să apară, iar suferința fetei nu a dispărut. Dar timpul a fost analgezicul rănilor ei, cu timpul a reușit ușor-ușor să treacă peste. Pur si simplu renăștea. Dar încă îl mai ținea minte. De atunci si-a jurat ca îl va urî pentru totdeauna, dar ura va putea persista și în prezența lui? Drepturi de autor © 2013 _Giggle