GueenDead's Reading List
23 stories
Getting Caught (Prima Carte)- Editata by FefeLove
FefeLove
  • WpView
    Reads 537,081
  • WpVote
    Votes 22,882
  • WpPart
    Parts 24
Tocmai când am vrut să mă ridic, gura lui s-a năpustit peste a mea. În secunda în care buzele ni s-au atins, am gemut amândoi. Mi-am simțit tot corpul explodând cu o dorință fierbinte. Buzele lui erau atât de disperate încât le savurau pe ale mele, cu mișcări rapide. Una din mâinile lui s-a făcut pumn în părul meu, trăgând, făcându-mă să îmi deschid gura. Nu a irosit nicio secundă pentru că limba lui a intrat acolo unde aveam nevoie să fie, explorând fiecare colțișor al gurii mele. Mi-am trecut limba peste buza lui inferioară, făcându-l să își retragă limba pentru că era rândul meu. În timp ce limba mea umbla nestingherită, gustând, mi-am trecut dinții ușor peste buza lui. Într-o fracțiune de secundă, eram sub el. Sânii mei, acoperiți doar cu o bucată subțire de material erau presați cu pieptul lui. Greutatea lui mă strivea, dar senzația era plăcută, deoarece membrul lui, acum mai vizibil ca niciodată, îmi atingea stomacul făcându-mi spatele să se arcuiască. *** Raisa Wilson, a avut o viață grea de la vârsta de 18 ani și este obligată să trăiască cu un mafiot care se întâmplă să fie și prietenul ei. Dar ce se întâmplă când o trimite să fure din casa unui bărbat și ea rămâne prinsă acolo? Facebook-https://www.facebook.com/fefelove.pewattpad Fictiune adulti #1 Povestiri de dragoste #1
Being Chased by Serenety95
Serenety95
  • WpView
    Reads 1,134,181
  • WpVote
    Votes 52,609
  • WpPart
    Parts 43
În curs de EDITARE! * LA-ul... Superbul, aglomeratul oraș din Sudul Californiei. Loc în care toți o putem lua de la capăt, ne putem regăsi pe noi înșine și, de ce nu?... Ne putem îndrăgosti. Dar ce presupune un început nou? O nouă casă. Noi prieteni. Chiar o a doua familie, care să o completeze pe prima. Mutarea în căldurosul și agitatul oraș californian a reprezentat pentru Rose Davis toate aceste lucruri și... încă ceva.Niciodată nu s-ar fi gândit că viața ei poate deveni mai complicată decât era deja. Însă, Chase Kingston intră ca o avalanșă în lumea construită de Rose pentru a se apăra de trecutul tumultos și chinuitor. Încearcă să reziste tentației și să nu cadă pradă farmecelor băiatului cu ochi de un verde electrizant. Problema este că nu poate ignora tot ce îi provoacă apropierea de el, astfel trezindu-se într-un joc periculos a cărui miză este chiar inima ei... fragila, frânta sa inimă. Chase nu refuză o vânătoare din care are numai de câștigat. Sau cel puțin așa credea el deoarece devine prins în propria capcana, inocența și puritatea făcându-l să-și uite planurile inițiale. Vor trece ei peste frici și diferențe pentru a acorda o șansă iubirii?
Dragoste cu peripetii - J.B fan fic by canadianl31
canadianl31
  • WpView
    Reads 35,381
  • WpVote
    Votes 978
  • WpPart
    Parts 35
O viata picanta, Sophie devine iubita lui Justin Bieber, iar el este indragostit de ea pana peste cap. De mica, isi credea mama moarta, dar o gaseste la putin timp dupa "moartea" tatalui ei. Acum, ea este in pericol de moarte. La doar 2 luni de sarcina, afla ca mama ei sufera de o boala si nu va mai trai mult. © all rights reserved
Serviciu cu beneficii by SoMontgomery
SoMontgomery
  • WpView
    Reads 158,486
  • WpVote
    Votes 4,217
  • WpPart
    Parts 51
Justin Bieber. Cine n-a auzit de acest tanar? Dar in ciuda faptelor ca este un om in toata firea, mama lui considera ca viata lui a luat o intorsatura groaznica. El are nevoie de limite... si de o bona. Dar cine s-ar fi gandit ca o adolescenta normala poate ajunge sa traiasca si sa respire acelasi aer cu maretul Justin Bieber. Nimeni, corect? Dar ce se intampla cand Justin se indragosteste de bona sa? Lucrurile o vor lua razna? (Jiley fan fiction) © 2013 - SoMontgomery
Un joc murdar(Justin Bieber fan fiction) by CosmiinaB
CosmiinaB
  • WpView
    Reads 318,945
  • WpVote
    Votes 12,284
  • WpPart
    Parts 49
Să lucrezi într-o pizzerie ca şi fata care livrează nu e un lucru atât de uşor cum pare. Poţi întâlni tot felul de persoane: prietenoase sau mai puţin prietenoase, dar îţi poţi întâlni şi dragostea adevărată. Asta cred că mi s-a întâmplat mie. M-am îndrăgostit de tipul de persoană de care nu credeam şi nu voiam niciodată să mă îndrăgostesc. Justin Bieber, badboy-ul oraşului de care îmi era frică încă din liceu, este acum persoana cu care iubesc să-mi petrec timpul. Însă asta nu s-a întâmplat de la prima discuţie... Oare sunt chiar aşa îndrăgostită să mă dedic complet lui sau trecutul său şi relaţiile anterioare o să distrugă tot? Află-mi povestea şi află dacă e dragoste adevărată sau doar un joc murdar.
Bad Boy [Justin Bieber - Fan Fiction] by AleBiebs69
AleBiebs69
  • WpView
    Reads 64,700
  • WpVote
    Votes 2,918
  • WpPart
    Parts 22
Povestea mea incepe intr-o vara ,atunci mi-am dar seama ca iubirea adevarata vine de oriunde,cine s-ar fi gandit ca voi ajunge sa ma indragostesc de BAD BOY-ul cartierului,Justin Bieber.Afla daca e dragoste adevarata sau nu.
Prietenul secret!!( Justin Bieber ff) by Lamborghinibizzle
Lamborghinibizzle
  • WpView
    Reads 29,542
  • WpVote
    Votes 1,074
  • WpPart
    Parts 19
-
Undiscovered Love //Louis Tomlinson F.F by rosewstorm
rosewstorm
  • WpView
    Reads 47,255
  • WpVote
    Votes 2,064
  • WpPart
    Parts 34
Jessica este sora mai mica a l ui Harry Styles. Locuieste cu el si restul baietilor de cand parintii ei si a lui Harry au . Le face o groaza de probleme dar baietii tot o iubesc ca pe o sora. Dar ce se intampla atunci cand te indragostesti? Sau .. atunci cand crezi ca o faci.. Atunci cand crezi ca el e alesul, dar nu iti dai seama ca defapt cel de care ai nevoie este mai aproape decat crezi? Chiar daca el este prins in intuneric, tu reusesti sa ii luminezi calea. ______ Enjoy! ♥
Dragoste de vloggeri by mentophile
mentophile
  • WpView
    Reads 49,612
  • WpVote
    Votes 2,893
  • WpPart
    Parts 24
Traim in era YouTube, unde unele din cele mai comune subiecte de discutie se refera la aceste mini-vedete numite vloggeri. Lena Olivers e una din fetele acelea internaute ale scolii, care prefera sa stea sa se uite la videoclipuri pe YouTube decat sa petreaca o luna in Paris, dar fara internet. Apogeul obsesiei ei pentru YouTube este atins atunci cand Lena descopera un nou vlogger, "VeVines", pe numele real Vincent Embler. Lena nu credea ca va trece vreodata de stadiul de fangirl, insa cand intra in aceeasi lume cu idolul ei vlogger, viata Lenei devine o adevarata aventura.