Bune de citit :)) 🖤
6 stories
Not Enough by ALaskaaFox
ALaskaaFox
  • WpView
    Reads 2,146
  • WpVote
    Votes 148
  • WpPart
    Parts 4
Alaska nu e o fată complicată, chiar din contră, e cât de simplă se poate, având în vedere că spune tot ce gândește verde-n față, dar cu toate astea, pentru unele persoane e greu de citit, mai ales pentru Salvadore, iar atunci când schimbarea e singurul lucru care amenință să apară, cititul ei devine de-a dreptul imposibil. Ochii îi trădează starea, sentimentele și vorbele, dar a devenit mai puternică decât tot ce a văzut el până atunci, a devenit ceea ce nu spera el. Ura și disprețul sunt sentimentele care îi întunecă rațiunea și care stau în fața propiei fericiri. În timp ce ea a reușit să-l facă cel mai fericit, el a reușit să o schimbe radical, ștergându-i zâmbetul de pe buze. Deja căzută în păcat, reușește el să recupereze fata pe care o cunoștea? Copyright © 2019 - 2020. All Rights Reserved - @TheSadFoXXX. *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, storage in a retrieval system or retransmission, in any from or by any means, electronic, mechanical or otherwise, is strictly prohibited without prior written permission.*
Brutal by Alina28I
Alina28I
  • WpView
    Reads 1,376,419
  • WpVote
    Votes 92,301
  • WpPart
    Parts 57
Ochii lui trişti, distanţi, atitudinea rece, postura ameninţătoare şi acele cicatrici. Aşa îşi ţine Damien Assante sufletul la adăpost de oameni. A întâlnit prea mulţi demoni ca să mai creadă că există şi îngeri. Până când o nuntă pe neaşteptate îl aduce faţă în faţă cu Maya Reds. Ea nu e un înger, îi lipsesc aripile şi harul divin, dar Damien nu ţine cont de aceste detalii. În fond, diavolii umani cu care a avut de-a face nu aveau nici ei coarne sau cozi lungi. Dar Maya e cât se poate de normală, la fel ca el. Zâmbet de milioane, suflet de aur, energie şi poftă de viaţă. Aşa poate fi descrisă blondina care se strecoară ingenios acolo unde Damien nu a mai lăsat pe nimeni: în cea mai adâncă, întunecată şi rănită parte a sufletului. Un început tumultos, o prietenie spontană, o dragoste reală. Pentru că, până la urmă, cum poţi să convingi pe cineva care nu crede în iubire că aceasta există, dacă nu iubindu-l? Încet, fără grabă, oferindu-i timp să simtă.
Sindromul puterii by evellinem
evellinem
  • WpView
    Reads 102,683
  • WpVote
    Votes 4,417
  • WpPart
    Parts 30
"Pot iubi in continuare, ca pe o fiinta umana, un fost partener, indiferent cat de rea a fost despartirea de acesta. Nu doresc niciodata sa i se intample ceva rau. Imi ia mai multa energie sa il urasc decat sa-i doresc tot binele din lume." Caile iubirii sunt incurcate. Mai ales dupa o despartire care i-a frant inima lui Caitlyn. Decizii noi, trairi noi, aceleasi persoane, aceleasi sentimente. Andy sau Angel? VOLUMUL II din seria SINDROMUL IUBIRII
Nu te juca cu focul! by LeaFlora97
LeaFlora97
  • WpView
    Reads 777,632
  • WpVote
    Votes 36,908
  • WpPart
    Parts 48
Anii de liceu ii pot descrie in cateva cuvinte: groaznici, ingrozitori, terifianti, nesfarsiti. De ce spun asta? Ei bine tu cum i-ai descrie daca ai fi de 100 de kilograme, cosuri pe fata, aparat dentar si ochelarii cat fundul borcanelor? ... Asa ma gandeam si eu... Asa aratam eu in liceu, toti ma porecleau "Grasuța cea urata" sau "fund de borcan". Nu ma mai deranjau insultele lor. Eram "o tocilara grasa", dupa spusele lor. Ma obisnuisem cu acestea. Fratele meu era la fel ca ei, marginalizandu-ma. Nu i-am bagat in seama pana cand nu a venit el sa imi arate cat de josnica sunt si cum arat: grasa si urata. Imi placea de el inca de printr-a 7-a. Ma indragostisem mai tare de el printr-a 11-a si s-a gandit sa imi dea o lectie si sa isi bata joc de mine.. El, prietenii lui, iubita lui cea cu cracii lungi si silicoane si fratele meu... Nu i-am putut uita! Si uite-ma azi, la 24 de ani, cand viata imi da oportunitatea de a le arata ca s-au luat de cine nu trebuie. Insa totul e distrus atunci cand apare ceva neprevazut...Practic, m-am jucat cu focul si m-am ars! +18 Continut interzis minorilor!
Yes, Daddy? [+18]√ by ALaskaaFox
ALaskaaFox
  • WpView
    Reads 1,562,075
  • WpVote
    Votes 39,094
  • WpPart
    Parts 71
O fată de 17 ani cu o situație financiară nu prea bună, cu niște parinți sub orice critică. Un bărbat de 24 de ani cu o situație financiară mult peste linia de plutire care poate să aibă tot ce-și dorește. El o rănește, o distruge, apoi o iubește. Ea il iubește, e ranită si distrusă, dar apoi, ce se intâmplă?! O poveste clișeică de dragoste, bărbatul vrut de toate femeile se indrăgostește de tipa la care nimeni nu se aștepta. O iubire atât de imposibilă, atât de adevarată și cruntă. Andy - "Durerea ei, plăcerea mea." Savana - "Suferința mea, zâmbetul lui." Dar nu totul e ceea ce pare. Andy - "Zâmbetul ei, fericirea mea." Savana - "Suferința mea, plăcerea mea. Zâmbetul lui, fericirea mea." Copyright © 2018/2019. All Rights Reserved - @PandaFoXXX. *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, storage in a retrieval system or retransmission, in any from or by any means, electronic, mechanical or otherwise, is strictly prohibited without prior written permission.*
Sindromul iubirii by evellinem
evellinem
  • WpView
    Reads 471,143
  • WpVote
    Votes 17,744
  • WpPart
    Parts 61
Caitlyn Miller nu vrea să-și dezamăgească tatăl așa că, acceptă să se căsătorească cu Angel Stone pentru a-și salva familia din pragul falimentului. La început se lasă greu, dar cu timpul ajunge să se îndrăgostească, sentimentul fiind reciproc. Însă, trecutul se întoarce iar iubirea lor este pusă la încercare. "Te întorci mereu la ceea ce iubești." "Mereu."