Killers, Fantasy, Humor
24 stories
Victimă (Ben Drowned FF) by Benny-sLittleGirl
Benny-sLittleGirl
  • WpView
    Reads 28,877
  • WpVote
    Votes 2,274
  • WpPart
    Parts 56
"Abia după ce am aruncat-o în apa rece, am simțit cum corpul îi freamătă, tresare și se trezește. Începu să se zbată, dând din mâni și din picioare nebunește. Știam că nu poate să înoate, o auzisem spunându-i asta tipului ăla blond, Alex parcă. Încet, căzu la fund, lăsând la suprafață o mână, în semn de ajutor, disperată. Am vrut să mă întorc, să plec naibii din locul ăla plin de amintiri urâte și să-mi văd de treabă. Dar atunci am aruncat o ultimă privire spre acea mână. Și atunci am văzut, atunci mi-am amintit. Parcă călătorind în timp, am ajuns înapoi. Același loc, un alt eu. Momentul renașterii mele în monstrul de acum. Aceeiași mână pe care am întins-o și eu, cu speranța ca tatăl meu să mă ajute. Dar n-a avut milă. Dar eu de ce aș avea? 'Nu fi ca tatăl tău!' -mi-a urlat în cap o voce interioară și mi-am încleștat pumnul."
Iubirea Morţilor [BEN Drowned] by sirgardenia
sirgardenia
  • WpView
    Reads 105,077
  • WpVote
    Votes 6,127
  • WpPart
    Parts 35
-Doua suflete. -Unul malefic, iar altul pur. -Si totusi de ce aceste suflete sunt impreuna? Ce au ele in comun? -Ambele sunt moarte.
Freak Show ☆Jeff The Killer☆ by AyleenB29
AyleenB29
  • WpView
    Reads 218
  • WpVote
    Votes 19
  • WpPart
    Parts 17
Moon este un experiment esuat care a reusit sa scape de la spital, astfel ajungand sa se imprieteneasca cu Mason iar dupa un an a ajuns sa cunoasca cei mai de temut criminal. Dar pe langa asta showl este tot ce are la fel si briceagul bunicului ei care poseda o putere nestiuta inca de Moon.
Criminala din mine (volumul 2) by Little_psycho_devil
Little_psycho_devil
  • WpView
    Reads 7,943
  • WpVote
    Votes 856
  • WpPart
    Parts 26
Dupa o perioada lunga de timp cartea "Criminala din mine" revine cu mult asteptatul volum 2. De aceasta data multe lucruri s-au schimbat. Nu doar stilul de scris al autoarei ci si ideea ce inconjoara cartea. Cartea o prezinta pe protagonista fiind singura neavand pe acel cineva langa aceasta. Insa cand un baiat incepe sa discute cu ea, oare o poate ajuta sa recupereze trecutul pierdut? Multe intrebari au ramas fara raspuns in volumul precedent, insa cine stie? Poate aceste intrebari isi vor gasi raspunsul in aceasta carte. Ramaneti aici pentru a afla continuarea povestii.
CreepyPasta-Bad Girls(Volumul I) by Benny-sLittleGirl
Benny-sLittleGirl
  • WpView
    Reads 24,302
  • WpVote
    Votes 1,761
  • WpPart
    Parts 47
[Țin să menționez că e prima mea carte cu CreepyPasta și am făcut-o prin 2016, deci nu e cea mai bună lucrare a mea.] --- "-Ești în pericol, Ivy, recunoaște. -Greșești. Nu eu sunt în pericol. Eu sunt pericolul!" ---- "-...Tu nu înțelegi...UCIZI PE ORICINE SE APROPIE DE TINE!" --- "-Are un atac de cord!" --- "...Și atunci urlă." --- Atunci când echipa Bad Girls îi întâlnesc pe cei din CreepyPasta, viața lor se schimbă. Trecutul cutremurător a lui Dangerous Ivy îi iese din nou în cale chiar atunci când acesta credea că e îngropat. Persone mârșave îi pun piedici, dar ea le poate face față? Evinimentele decurg lanț și tot mai multe probleme apar în cale. Totuși, ea va suporta și mai multă durere, sau va cădea în vid? --- Atenție! Cartea poate conține greșeli de ortografie! Notă: La început povestea poate părea un pic nașpa, dar veți vedea că pe parcurs e mai faină. Mă strădui, și m-am străduit să o fac pe placul vostru și cât mai interesantă. Lectură plăcută! ^_^
Jeff The Killer : Ultima Nascuta by MirunaTheodora8
MirunaTheodora8
  • WpView
    Reads 86,530
  • WpVote
    Votes 6,083
  • WpPart
    Parts 35
Miruna , o tanara de 17 ani intampina o tona de probleme si de momente frumoase care i schimba radical viata .
Inimă virusată |Ben Drowned FF||Vol I, II, III|✔ by --lollipop
--lollipop
  • WpView
    Reads 82,019
  • WpVote
    Votes 5,168
  • WpPart
    Parts 59
{Carte terminată} Un anonim care se însemnează ca "B.D.,, atunci când vorbește cu așa numita țintă Blué pentru prima oară, o fată de 16 ani, prin mesaje, o face pe aceasta să își stârnească interesul pentru el. Mesajele erau dese, anonimul îi știa fetei fiecare mișcare, el nu era doar un spirit în lumea virtuală, putea să își ia oricând forma de om, dar prefera să stea cuminte în telefonul lui Blué, și să îi inregistreze locațiile pe cardul lui de stocare. Adevărul este că Blué era destul de curioasă în legătură cu anonimul, acel "B.D.,, o captiva din ce în ce mai tare, pe zi ce trece.Dar, această curiozitate va fi periculoasă?Sau nu?Va avea de plătit pentru că nu îl blocase de la bun început? ((actually cartea e de cand eram mult mai mica deci please don't judge😃👍🏻))
Psycho love(Jeff the Killer) by BloodScene
BloodScene
  • WpView
    Reads 15,542
  • WpVote
    Votes 709
  • WpPart
    Parts 33
O continuare a cartii Psycho(Jeff the killer) ......
Laughing Jack : Sentiment De Ura by MirunaTheodora8
MirunaTheodora8
  • WpView
    Reads 117,890
  • WpVote
    Votes 8,807
  • WpPart
    Parts 96
Melanie, o fata in varsta de 16 ani se muta alaturi de mama ei intr-o casa care este in apropierea unei paduri stranii. Intr-o seara, protagonista noastra il va intalni pe Laughing Jack iar viata ei se va schimba.
CreepyPasta Facts  by Isakura_Ayame
Isakura_Ayame
  • WpView
    Reads 36,565
  • WpVote
    Votes 1,078
  • WpPart
    Parts 64
ATENȚIE ⚠ Aceasta carte este interzisă copiilor sub 12 ani⚠⚠. #CITIȚI_PE_PROPRIA_CONȘTIINȚĂ. #24 (25.05.2018) #50 (17.08.2018) #37 (19.08.2018)