❝truth is the permanent path we laugh about but then avoid thinkin' we all know the way we strayed behind self-destroyed❞ pasionată de morbid și rock progresiv, atât de fascinantă pentru el, un suflet învelit în mantia misterului. 2018 ideea îmi aparține @pearlbastard

„Pietre de mormânt. Peste tot unde îmi arunc privirea, văd numai pietre de mormânt. Dar niciuna nu e cea pe care o caut eu. Înaintez printre ele și mă abat de la cărarea pietruită. Frunze moarte mi se lipesc de talpa pantofilor și tivul pantalonilor mi se umezește. Frigul mi-a pătruns până la măduvă, dar rabd. Nu voi mai avea liniște până nu o voi găsi. Și-ntr-un final, privirea îmi cade peste o piatră veche, ciobită de vreme și ploi. Iar dacă e să mă iau după felul în care îmi bate inima, știu că am găsit-o. Și orice dubiu dispare atunci când citesc inscripția: IN MEMORY OF THE GIRL IN BLUE KILLED BY TRAIN " Copertă realizată de @selkkiez

„- Nu te urăsc. Să spunem doar că sunt furioasă pe această putere a ta de care te folosești și care te-a ajutat pe parcursul drumului tău de trișor indolent ce ești. Fac o pauză și trag o gură mare de aer. Dar, așa cum tu ai puterea ta, și eu am dorința mea. Nu știu spre ce aspir încă, însă știu sigur că m-am săturat să mă întrepătrund cu această ură pe care mi-ai oferit-o şi cu care m-ai hrănit. - Ce vrei să spui? Crezi că mi-e frică de tine? mă întreabă, fiind vizibil relaxat şi cercetându-mi chipul. - Sunt nopți în care lupii tac și doar luna urlă, domnule. Și poate că am trecut prin câteva eșecuri, dar am găsit lumină în întuneric."

O analiză profundă a sentimentului de dezamăgire, a consecințelor revenirii forțate la realitate, a dorinței și a fricii de a o lua de la capăt, relatată în cel mai uman și personal mod posibil.