Fantezie
12 stories
O zi în plus (Întreruptă) by SweetChalou
SweetChalou
  • WpView
    Reads 85,297
  • WpVote
    Votes 10,587
  • WpPart
    Parts 38
!Fantasy-Romance! Avril Rivera este o adevărată dilemă; una chiar foarte mare. Singura ei dorinţă este să părăsească Norkdeal, împreună cu fraţii ei, pentru totdeauna. Dar ea ştie foarte bine că Theo şi Cole nu sunt Visători, aşa cum ceilalţi o numesc pe Avril, iar vieţile lor nu ar fi cruţate. Doar puterile sale îi ţin pe toţi în viaţă, căci, dacă ea nu ar mai putea îndeplini dorinţele oamenilor, ar fi fost moartă de mult timp. În paralel, Keyron Alston priveşte cum lumea din jurul său se prăbuşeşte şi nu poate face nimic. Singura lui dorinţă este să captureze un Visător şi să-l oblige să-i îndeplinească visul. Avril nu-l consideră mai mult decât Prinţul laş al oraşului în care ea trăieşte. Niciodată nu va creşte în ochii ei, mai ales când, pentru el, viaţa ei nu contează câtuşi de puţin. Totuşi, vor depinde unul de celălalt cum n-au mai făcut-o vreodată, iar ochii, arzând în flăcări, care-l priveau odată pe el, se vor îneca în apă. Toate drepturile îmi aparțin în totalitate. AverkisBllack a realizat coperta.
Aruncată în vis by TheaRoss
TheaRoss
  • WpView
    Reads 160,413
  • WpVote
    Votes 8,406
  • WpPart
    Parts 1
Bun venit în Darkbrooke, oraşul unde vii, dar nu e sigur că vei mai pleca. Bun venit în Nightbrooke, unde visele vin pentru a muri. Bun venit în Moonbrooke, oraşul unde speranţa moare prima. Trei orăşele, odată au fost unul singur, acum sunt individuale. Nu vă lăsaţi păcăliţi. Nimic nu e ceea ce pare. Luna Morgan, o fată obişnuită, dintr-un orăşel micuţ uitat de lume din ținutul Maine, New England, Statele Unite ale Americii, este aruncată în mijlocul unui mister care ar putea schimba destinul micului ei orăşel, dar şi a surorilor acestuia, aflate la doar o aruncătură de băţ unul de altul. Textul prezintă multiple greşeli şi lipsa unor detalii importante. Pentru o calitate mai bună, încercaţi ultima variantă a acestui volum --> https://www.wattpad.com/story/61722396-darkbrooke-i-aruncat%C4%83-%C3%AEn-vis
Sub Aripa Diavolului by MadeleineMagnuson
MadeleineMagnuson
  • WpView
    Reads 328,194
  • WpVote
    Votes 30,795
  • WpPart
    Parts 52
!Fantezie romantică! Pecetea Blestemaților #1 Rhoda Peadar nu și-ar fi închipuit în veci că regimentul ei urma să fie atacat de ființe deloc umane. Ori că printre ei se afla lordul Pădurii Roșii, Diavolul căruia tatăl ei urma să i-o dea pentru ca cel mai vrednic pețitor să o salveze și să o ia de soție. Dar nimic nu este atât de ușor precum pare, mai ales când secrete vechi de secole încep să iasă la iveală. Sau când Rhoda află că are un suflet pereche, doar că iubirea dansează pe cu totul alte reguli. Toate drepturile rezervate. Numele, personajele și evenimentele cărții îmi aparțin în totalitate. Prima publicare: 6 februarie 2018 Cover by @selkkiez
Ordinul Dragonilor: Pactul by AndradaAndre
AndradaAndre
  • WpView
    Reads 351
  • WpVote
    Votes 27
  • WpPart
    Parts 1
Ordinul Dragonilor reprezintă o grupare ce recrutează de peste sute de ani ființele supranaturale cu sânge reptilian în vene, ce posedă un anumit dar. Enzo Cava se consideră un adolescent normal de nouăsprezece ani, asta până când adevărata natură să își ceară propriile drepturi. Primele semne ale puterii pe care o posedă sunt ignorate, dar odată cu accentuarea și acțiunea repetitivă a acestora tânărul începe să cerceteze, iar asta îl împinge într-o aventură dincolo de munții Sierra Nevada. Acolo, unde, domnește de peste patru veacuri o academie asemănătoare unui castel vechi, în care ființele recrutate de „Ordinul Dragonilor" conviețuiesc spre a învăța să își controleze darurile. Academia celor trei rubine declanșează o serie de evenimente neplăcute ce îl au în centru pe Enzo, care, spre surprinderea tuturor reușește să facă față. Trecutul lui se întâmplă să fie unul cu mult mai amplu, decât și-ar fi putut imagina vreodată. Înzestrat cu o putere colosală și fiind un dragon de natură rară, adolescentul se vede pus între ciocan și nicovală. Această goană a lui în a afla adevărata lui identitate i-o scoate în cale pe Pandora Vixen și cea catalogată ca fiind spaima academiei doar din vina darurului pe care îl are; la care se întâmplă ca Enzo să fie complet imun. Pandora vrea să scape din instituția aceasta și fugă cât mai departe pentru a trăi o viață normală, așa cum și-a dorit întotdeauna, Enzo trebuie să afle cum funcționează lucrurile în academie pentru aș îndeplini scopul. Astfel, cei doi ajung la un pact; să se ajute unul pe altul, iar după aceea să uite de existența celuilalt. Și dacă la început totul pare simplu, mai târziu își dau seama că lucrurile nu stau chiar așa.
Conacul Oaselor (PAUZĂ) by MadeleineMagnuson
MadeleineMagnuson
  • WpView
    Reads 12,935
  • WpVote
    Votes 1,291
  • WpPart
    Parts 18
Pecetea Blestemaților #3 Melantha s-a născut în Casa Păzitorilor, o familie însărcinată cu străjuirea Labirintului de care nu știe nimic mai mult decât că ușa de piatră a acestuia nu trebuie deschisă niciodată. Dar, după moartea prematură a fratelui ei cauzată de ororile din spatele zidurilor, Melantha însăși devine un Păzitor, însărcinată să protejeze pentru tot restul vieții ceva despre care nu are nicio idee. Însă în Ținutul celor Bântuiți nimic nu respectă căile curate și își dă seama de asta când Regele Caselor o trimite într-o misiune secretă în Conacul Oaselor, acolo unde trebuie să găsească ceva suficient de periculos încât să spulbere puțina liniște din regatul lor. Curând nu va fi doar un simplu Păzitor, ci și singura în mâinile căreia balanța așteaptă să se încline fie spre iubire și prietenie, fie spre îndatoririle pe care jurase să le respecte pentru supraviețuirea ținutului. Toate drepturile rezervate. Prima publicare: 9 martie 2019 Cover: @SmileyGraphics
Cuibul Viperelor by MadeleineMagnuson
MadeleineMagnuson
  • WpView
    Reads 130,569
  • WpVote
    Votes 12,744
  • WpPart
    Parts 38
Pecetea Blestemaților #1.1 Volumul II al poveștii "Sub Aripa Diavolului" Obișnuia să fie un om crud, să nu-i pese de ceea ce credeau alții despre el. Rânjea mulțumit când era strigat "Diavolul". Trăise șase veacuri fără să vadă lumina zilei și ar mai fi trăit încă atât, numai să își aibă sufletul pereche aproape. Dar blestemul lui l-a împins din nou în întuneric, în neantul cu care s-a hrănit atât de multă vreme. Rhoda fugise, iar el rămăsese cu nimic altceva decât cu o mână de ființe nemuritoare și o coroană ce îl aștepta de când s-a născut. Era la un pas distanță de a deveni un rege nemilos, iar Rhoda era la o lume depărtare de a-l împiedica. Tot ce rămâne de făcut acum era să aștepte destinul să-și înceapă jocul. Copertă făcută de @SmileyGraphics
Drakor by QuyenStefi
QuyenStefi
  • WpView
    Reads 42,094
  • WpVote
    Votes 3,636
  • WpPart
    Parts 25
{ON HOLD} -Ultimele cuvinte? a întrebat el, zâmbind drăcește. - O să arzi în Iad, bastardule! - Ce coincidență! Acolo m-am născut, a spus înainte să-şi înfigă mâna în gâtul său arzându-l de viu." Nu îți pot oferi alte detalii, ci doar faptul că noi suntem ucigași. Suntem hoți. Suntem damnați. Nu suntem făcuți pentru povești de dragoste. Suntem făcuți doar pentru a lupta. Pentru război. Această poveste este scrisă în colaborare cu @IvonaDubois. Unele personaje se regăsesc în romanul "Rolifer", poveștile noastre îmbinându-se. Acțiunea din unele capitole se regăsește în ambele romane, fiind povestită din perspective diferite. Copyright © 2018. All Rights Reserved - @QuyenStefy *No part of these pages may be used for any purpose. Therefore, reproduction, modification, storage in a retrieval system or retransmission, in any form or by any means, electronic, mechanical or otherwise, is strictly prohibited without prior written permission.