patetic, poetic, persiflând nemurirea. infinit. în care poezia iese din urâțenia umană fără să vrea.

De când am schimbat cerneala, Cuvintele-au prins culoare; Peniţa nu mai înţeapă Şi nici rima nu mai doare. Cea de ieri era cam neagră; Am ascuns-o într-o floare. Ea astăzi se ofileşte, Dar sufletu-mi e-n cântare. De când am schimbat cerneala, Am schimbat şi cauzale. Dacă spun c-am versuri triste E fiindcă nu-s finale.

într-o zi de iunie, pe camp. aberațiile unei căpățâni obosite. 13-14-15

. Poeziile nu sunt nimic mai mult decât valuri aleatoare de energie artistică, alimentate de eliberarea pe care o resimte autorul transmițându-și sentimentele. Dincolo de pustiu, la marginea galaxiei de trăsături ce definesc fiecare om, se află un ocean format doar din astfel de valuri. Mulțumesc mult, @constellair, pentru extraordinara copertă!/Thanks a lot, @constellair, for the awesome cover!

Un cimitir de speranțe e-ntr-o inimă de om; când visătorul moare, visul ajunge deasupra existenței. Dar, când ți-e frică de tine, nici măcar zborul nu te mai poate salva. ,,Dragul meu Flint, astăzi simt că mă prăbușesc. - A ta pentru totdeauna, Ophelia." *copertă realizată de @EchipaBlue*

Trandafirul are ceva de spus, ceva ce până acum era ascuns în abisul întunecat. Petalele își arată acum farmecul, pentru prima oară. Unele te vor face să surâzi, iar altele să îți cadă șiroaie întregi de lacrimi, dar până la urmă, așa este și în viața: nimic nu este roșu sau alb, uneori există și roz. Cea mai înaltă poziție: 145- Proză scurtă 13 August Coperta realizată de @SmileyGraphics FINALIZATĂ

În sufletul meu fragil ca de sticlă se pogoară, întortocheată, o disperare a lacrimilor de sidef. Demonii urlă în vânturi sânge, sinapsele neuronilor mei se ard în menuet sălbatic și se desprind de dendrite, spălându-mi cu brutalitate culorile, iar doctorii neființei îmi dezlipesc carnea de pe oase. O sfâșie și o dezintegrează în nonsens. Mă pasă goală, impură. E prea cald în mine, prea strâmt. Vreau mai mult, mai mult. Mai mult haos să se zbată în covatele scobite ale ochilor mei presărați cu pulbere de moarte. Prin haos m-am legat, prin haos am să mă dezleg. Sunt constrânsă să fiu liberă, nu mai pricep. Scrie-mă, domnule judecător, scrie-mi numele damnat în carnețelul cu sentințe și impregnează fiecare literă în veșnicia de cobalt. Lasă-mă să mă sfărâm în fum, și ură, și mii de nopți albe și negre...

Cuvintele îmi strigau cu ecou în minte, cauzându-mi surzirea sinelui interior; îmi băteau la ferestrele irișilor, cicatrizându-mi sticla sufletului și spărgându-mi în bucățele viziunea asupra lumii; îmi curgeau în cascade prin sinusuri și prin gură, lăsându-mă vulnerabilă și sufocându-mă, ca, mai apoi, să mă recupereze din oceanul lor incomprehensibil de filozofie, subiectivism și ideologii și să mă urce pe piedestalul eliberării. Cuvintele îmi săpau în piept ca o gheară găunoasă de genune. Cuvintele mă distrugeau. Într-un miez de noapte, n-am mai rezistat și le-am permis să se elibereze. Mâna mi-a tremurat incontrolabil deasupra foilor de carnet risipite pe tot cuprinsul apartamentului meu. Mi-am colorat palmele cu stropi psihotici de cerneală, am îmbuteliat licurici, praf de stele, pulbere de lună și răsuflare de diamant, m-am măritat cu abstractul și mi-am strâns la piept, avar, eul liric, printre zgomotele stiloului scrijelind hârtia. Ochii mi-au scăpărat în întuneric, a beatitudine. Și am scris scrisori. Iar, cu fărâmele de ventrilocitate rămase, mi-am pictat trupul lumesc, efemer, și mi-am reîntregit spiritul. cover by YOONGBERRY.

,,și încă lipesc flori presate pe discul de muzică clasică al nesperanțelor noastre uitate în absurd..." Când stelele cad în și din mine, învelișurile lor de vise și speranțe îmi zdruncină, puțin câte puțin, esența. Îmi găuresc sufletul, îmi vlăguiesc trupul, îmi încoronează mintea cu absurdul și se ciobesc pentru mine, dăruindu-mi lumina lor. Cu cioburile de stele, pot crea petale de flori pe care le pot arunca în vânt. Cu cioburile de stele, îmi pot construi universurile de fum. °copertă realizată de @farrahgemini° finalizată

cred că cerul s-a săturat să-i tot plângem pe sub lacrimi. june - july 2019.