,,și încă lipesc flori presate pe discul de muzică clasică al nesperanțelor noastre uitate în absurd..." Când stelele cad în și din mine, învelișurile lor de vise și speranțe îmi zdruncină, puțin câte puțin, esența. Îmi găuresc sufletul, îmi vlăguiesc trupul, îmi încoronează mintea cu absurdul și se ciobesc pentru mine, dăruindu-mi lumina lor. Cu cioburile de stele, pot crea petale de flori pe care le pot arunca în vânt. Cu cioburile de stele, îmi pot construi universurile de fum. °copertă realizată de @farrahgemini° finalizată

halucinații născute din nebunia lui iunie, dar care au gust de șerbet de apocalipsă; copertă: @qwshiro