De neînlocuit..
4 stories
𝑶𝒓𝒊𝒈𝒊𝒏𝒊 𝒖𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 by diamondstories12
diamondstories12
  • WpView
    Reads 6,341
  • WpVote
    Votes 1,037
  • WpPart
    Parts 46
Fantezie || Dramă || #Primul draft# || Primul volum din seria ,,Descântecul menirilor severe."|| Te-ai gândit vreodată cum își arată chipul o menire severă? Gândurile îmi bănuiesc că mintea ta așezată pe umerii unui om de rând, nu deslușește acestă controversată înfățișare. Nici-o grijă, am câte un suflet în fiecare palmă, iar ambele știu exact cum să-ți întindă în față, frumoasa înfățișare a acestor două cuvinte minunate, care mă repezită. Nu-ți încărca cugetul cu griji, căci timiditatea lor nu-i eternă. Moare ușor după o clipă două de acomodare. Doar ști cum e cu sufletele astea suferinde. Abia dacă își pot deschide pliscul pentru o astfel de poveste ca a lor. Le-am instruit să fie docile ca și câinii de vânătoare străpunși de loialitate. Sunt orfane, dar numai bune de manipulat. Sunt sărace, dar flămânde după mireasmă de afecțiune. Sunt suflete sfâșiate de traume, dar supraviețuitoare.Sunt două bucăți tremurânde de gheață topită, dar frica le-a devenit obișnuință. Și conștiința presupun că te lasă să crezi, că poveștile lor sunt apetisante și însângerate, ca rănile pe care le-am țesut pe pielea lor. Fii convins că așa-i. Nu te lua după copertă, căci ăsta nu-i un basm de adormit copii. Nu. E viață mâncată de durere. E cântec de tragedie dură. E lacrimă de sare amară. E fantezie fără glas de plictisitoare. povestioară. E dramă curată. Dramă de doi copii gustată. Confuzia te gâdilă așa-i? Doar du-te de savureaz-o. Crede-mă că are să dispară. ~ În curs de editare și de scriere! (Este primul draft pe care îl scriu vreodată în variantă completă, așadar pot exista unele lipsuri și erori de conținut. ) Atenție! - Cartea conține scene de violență fizică/psihică explicită și limbaj licențios! ~ Toate drepturile îmi aparțin în calitate de autor, de la ideea principală până la copertă și ilutrații.
The One-Night Stand by MayaCrazyKat
MayaCrazyKat
  • WpView
    Reads 7,645,406
  • WpVote
    Votes 246,894
  • WpPart
    Parts 74
. Multe lucruri intrau în planurile miliardarului Christian Cross pentru viitorul apropiat: femei frumoase, un cont bancar în continuă creştere, petreceri exclusiviste, vânate de paparazzi, dar niciunul dintre aceste planuri nu implica cunoaşterea unei anumite Maya Evans într-una dintre aventurile sale de o noapte. Spontană, amuzantă și dezinvoltă, este complet diferită de femeile de care este înconjurat, iar inocenţa şi frumuseţea ei naturală îl fac pe Christian să îşi dorească să posede fiecare părticică din corpul şi inima ei. Niciodată nu s-ar fi asteptat Maya Evans să aibă o aventură de o noapte, cu atât mai puţin cu un miliardar afemeiat şi incredibil de arătos. Dar, după noaptea care le dă lumea peste cap amândurora, Maya încearcă să lase în urmă amintirea unui anumit necunoscut ce îi domină gândurile şi, să revină la viaţa ei obişnuită, lucru devenit imposibil însă, când soarta îi pune din nou faţă în faţă. Ea îi urăşte posesivitatea, el nu-i suportă încăpăţânarea şi independenţa. Amândoi simt atracţia irezistibilă dintre ei şi niciunul nu o poate nega. Dar, vor reuşi Maya şi Christian să treacă peste diferenţele atât de mari dintre ei, peste toate problemele ce îi pun mereu în conflict şi să accepte o relaţie care îi va schimba, inevitabil, pentru totdeauna? © All rights reserved 2014 Trailer realizat de MayaCrazyKat (adică eu, duh!)
Răul necesar by Aiddda
Aiddda
  • WpView
    Reads 1,531,033
  • WpVote
    Votes 73,863
  • WpPart
    Parts 51
Eva Rood își iubește foarte mult tatăl, preot într-o biserică din Renton, Washington și pentru a-l putea ajuta cu problemele de sănătate și cu obligațiile pe care el le are față de biserică, ia decizia de a amâna primul an de facultate. Ceea ce părea o decizie inofensivă se transformă în începutul unei vieți diferite, pentru că în acea după-amiază de vară, Eva observă de pe veranda casei noii vecini, ieșiți cu desăvârșire din tiparul cu care ea este obișnuită. Dark Of The Beauty © Toate drepturile rezervate Aiddda, 2016.
Jumătăți de Măsură by Vanilutsa
Vanilutsa
  • WpView
    Reads 2,018
  • WpVote
    Votes 299
  • WpPart
    Parts 14
|| FANTEZIE || DRAGOSTE || UMOR? Când totul devine confuz și nimic nu mai este ceea ce pare, ajungi să ratezi limita dintre bine și rău. Adevărul se amestecă cu minciuna, realitatea se împletește cu visele și în scurt timp haosul își va clădi cuib la pieptul tău. După ce Anastasia devine, fără voia sa, martora unui joc copilăresc, lucruri ciudate încep să se întâmple în jurul ei. O esență străveche, de milioane de ani ajunge legată de o simplă muritoare, iar de aici și până la un dezastru de proporții catastrofale, mai este doar un pas. Zarurile au fost deja aruncate, iar universul pare să aibă planuri mărețe. Forțe de mult uitate încep să transforme imposibilul în realizabil, în timp ce legende țesute cu grija multor veacuri se ascund sub vălul firav al aparențelor. Poate oare un simplu muritor să accepte că tot ceea ce știa despre existența sa este eronat? Și mai important de atât, va reuși să facă față noii realități? ATENȚIE! Lucrarea poate conţine scene de violenţă, scene și limbaj cu conotație sexuală, nuditate, limbaj injurios şi licențios.