❝ nici macar propria-mi reflexie nu ma iubeste.❞

-in curs de editare- N-avusesem de gând să cred vreodată că ar putea fi posibil. N-avusesem motive pentru care să mă ghidez după proverbe zise-n miez de beție. Deci nu avusesem cum să înțeleg - până acum - că „aparențele înșeală", și încă rău de tot. Până acum. Prietenia poate să se lase construită din mai multă falsitate decât și-ar putea închipui cineva. Unu, îți câștigă încrederea, doi, te minte cu grație, provocându-te să amesteci realitatea cu iluzia la un loc, spre încercarea de a crea o ciorbă de toată pomina. Face acești doi pași spre a se ajunge, după cum e de bănuit, la pasul trei: aducerea distrugerii. Pașii spre o moarte sigură. Și mă declar vinovată. Poate nu doar atât - mă declar o fraieră cu clasă. M-am lăsat folosita, m-am ales deci, cu o viață irosită, și cu niște rime copilărești, ce-mi aduc prea bine aminte de natura mea, căci eu sunt doar un copil prostit de un titirez. Un copil ce nu are cum să învingă, să devină imun la niște comenzi de nerefuzat, să se lupte cu ea, cu cea care s-a pregătit întreaga-i viață pentru a ajunge la scopul suprem al existenței: răzbunarea. N-am cum să mă dezleg de propria-mi soartă.

❝mai bine morți în viață decât în plăsmuiri❞

Eu sunt mereu langa tine, zi si noapte, vreme urata sau frumoasa . Te urmez pese tot. Eu te cunosc dar tu nu ma cunosti. Lumea ma cunoste simplu, drept “Fata cu esarfa vrede”.

Cartea ce te face sa te hlizesti in fata display.ului ca un/o nebun/nebunã