Fiecare înger, născut din lumină,
Se zbate, se frânge, se pierde-n ruină.
Fiecare aripă, curată cândva,
E-nfășurată-n păcat și cenușă amară. Fiecare zâmbet, cândva inocent,
Se sparge în plânsul unui blestem.
Fiecare viață, lipsită de vină,
Se-nneacă-ntr-un iad ce nu are lumină. Când toate se sting, rămâne doar noaptea,
Păcatul ce mușcă, ce arde în toate.
Fiecare înger își vinde menirea,
Și cade-n abis, sărutând nimicirea. Și tu ai fost înger, și eu am fost rază,
Dar flăcări străine ne-au ars într-o oază
De șoapte damnate, de dor sfărâmat,
De inimi ce urlă, dar n-au înviat. Sărutul tău, o rană ce geme,
Mâinile tale, lanțuri pe vene.
Inima ta, un templu trădat,
Unde iubirea demult s-a uscat. Fiecare jurământ s-a rupt în țărână,
Fiecare vis e-o umbră haină.
Ne-am fost îngeri, ne-am fost blestem,
Iubire și moarte, același poem. Blesteamă-mă, strigă-mă, sfâșie-mi carnea,
Aprinde-mi în piept rugul ce doare!
Să-ți simt sărutul, o sabie-n noapte,
Să mor în iubire și-n doruri de moarte.